Orientări în materie de sănătate publică pentru evaluarea și atenuarea riscului de boli virale cu transmitere prin Aedes dobândite la nivel local în UE/SEE

Între 2021 și 2024, numărul focarelor și al cazurilor de febră dengue autohtonă a crescut considerabil. Călătoriile internaționale intense au facilitat importul de virusuri transmise de țânțari din zone endemice, tropicale și subtropicale, în timp ce transmiterea secundară, locală, a virusurilor din cazurile importate este determinată în principal de speciile invazive de țânțari Aedes. Populațiile stabilite de țânțari tigri asiatici (Ae.albopictus) au fost raportate în 13 țări din Uniunea Europeană. Țânțarul febrei galbene(Ae. aegypti) a fost, de asemenea, detectat în anumite părți ale Uniunii Europene [de exemplu, Cipru, Insulele Canare (Spania) și Madeira (Portugalia)]. Condițiile meteorologice de vară din ultimii ani au fost favorabile pentru propagarea țânțarilor Aedes invazivi în țările europene și pentru multiplicarea virusurilor transmise de Aedesîn vectori. Din cauza schimbărilor climatice, se preconizează că perioadele cu condiții de mediu favorabile pentru răspândirea geografică și multiplicarea țânțarilor invazivi Aedes vor deveni mai lungi. Vremea mai caldă facilitează, de asemenea, transmiterea locală a virușilor de către acești țânțari. Prin urmare, se preconizează că riscul apariției unor focare autohtone de boli virale transmise de Aedesva crește în Europa. Între timp, nivelul de pregătire și experiența în ceea ce privește prevenirea și controlul bolii virale transmise de Aedesvariază în țările europene. Prezentele orientări în materie de sănătate publică oferă informații pentru experții în domeniul sănătății publice din Uniunea Europeană/Spațiul Economic European (UE/SEE) în sprijinul evaluării și atenuării riscului de boli virale cu transmitere prin erupții cutanatetranzitorii dobândite la nivel local.

Orientările au fost elaborate în urma consultării experților în acest domeniu. Au fost consultați experți în domeniul sănătății publice din țările afectate de transmisii autohtone ale bolilor virale transmise de Aedes(Franța, Italia, Portugalia și Spania) și din țările expuse riscului, cu situații epidemiologice diferite (Belgia, Germania și Grecia). În plus, în elaborarea orientărilor au fost implicați experți în laborator, entomologi medicali și experți ECDC în domeniul bolilor emergente și cu transmitere prin vectori, al substanțelor de origine umană și al sprijinului pentru pregătirea și răspunsul în situații de urgență. În aprilie 2024, a fost organizat un atelier în cursul căruia au fost elaborate principiile de bază ale orientărilor. Atelierul a fost urmat de o consultare scrisă cu experții implicați. Un proiect avansat al orientărilor a fost apoi comunicat punctelor focale naționale din cadrul Rețelei privind bolile emergente și transmise prin vectori și al Rețelei privind substanțele de origine umană – sânge pentru observații.

Ghidul oferă informații esențiale privind virusurile transmise de Aedes(în special virusul dengue, virusul chikungunya și virusul Zika), principiile diagnosticării de laborator a acestor virusuri și epidemiologia bolii virale transmise de Aedesîn Europa. Zonele cu risc de transmitere autohtonă, transmisă de țânțari, din UE/SEE sunt împărțite în patru niveluri de risc (și anume, de la nivelul 1 la nivelul 4 și două subniveluri pentru nivelurile 2 și 3). Zonele fără vectori stabiliți ai virusurilor transmise prin Aedessunt clasificate ca fiind de nivelul 1. Zonele predispuse, în care sunt stabiliți vectori ai virusurilor transmise de Aedes(și anume, există dovezi de supraiarnă și reproducere a populațiilor de vectori Aedes), dar în care transmiterea prin vectori a agentului patogen respectiv nu a fost detectată în sezonul curent de transmitere sunt clasificate ca nivel 2. În cadrul acestui nivel au fost identificate două subniveluri, în funcție de receptivitatea și vulnerabilitatea unei zone. Receptivitatea este determinată de prezența și densitatea vectorilor Aedes și a altor factori ecologici și climatici care favorizează transmiterea virusului Aedes.  Vulnerabilitatea este definită de afluxul de călători infectați și de capacitatea sistemului de sănătate de a detecta infecțiile în timp util și de a pune în aplicare măsuri de prevenire a transmiterii ulterioare. Zonele predispuse cu receptivitate și/sau vulnerabilitate scăzută (de exemplu, numai vectorii stabiliți la nivel local, densitatea redusă a vectorilor, clima nefavorabilă, numărul scăzut de călători din zonele de nivel 3 și 4) sunt considerate a fi de nivel 2a, în timp ce zonele cu receptivitate și vulnerabilitate medie spre ridicată sunt considerate a fi de nivel 2b. Zonele care s-au confruntat cu transmitere sporadică, autohtonă în anii precedenți sunt, de asemenea, considerate a fi la acest nivel de risc. Zonele de risc care sunt afectate de transmiterea autohtonă a virusurilor transmise de Aedesîn sezonul de transmitere curent sunt clasificate ca fiind de nivelul 3, cu două subniveluri, în funcție de numărul de focare/grupuri și de trasabilitatea lanțurilor de transmitere. Dacă a existat cel puțin un caz autohton confirmat de boală virală transmisă de Aedesca urmare a transmiterii locale și probabile transmise de țânțari în zonă în cursul anului curent, dar numărul de cazuri/grupuri este considerat scăzut, iar lanțurile de transmitere sunt trasabile, zona este considerată a fi de nivel 3a. În cazul în care numărul de cazuri/grupuri este considerat a fi ridicat, implicând o capacitate de urmărire copleșitoare, zona este considerată a fi de nivel 3b. Zonele endemo-epidemice, în care transmiterea autohtonă a bolilor virale transmise de Aedesnu depinde de importul virusurilor, sunt clasificate ca nivel 4.

Pentru fiecare nivel de risc, orientările în materie de sănătate publică prezintă factorii declanșatori ai reevaluării, precum și acțiunile relevante de supraveghere, prevenire, pregătire, răspuns și control (inclusiv pregătirea laboratoarelor, sensibilizarea și consolidarea capacităților, coordonarea multisectorială și activitățile de gestionare a vectorilor). La nivelurile 1 și 2, acțiunile de sănătate publică se axează pe supraveghere și prevenire, în timp ce la nivelurile 3 și 4 se pune un accent mai mare pe măsurile de răspuns și de control. Întrucât nivelurile de risc sunt definite de condițiile epidemiologice, entomologice și de mediu, factorii declanșatori pentru reevaluarea clasificărilor sunt, de asemenea, specificați în document. Rezumate concise ale bolilor și supravegherea entomologică pentru bolile virale transmise prin edemeși vectorii acestora sunt, de asemenea, furnizate în orientări, precum și explicații ale acțiunilor sugerate de prevenire, pregătire, răspuns și control.