Principii și factori de succes

Principii și factori de succes

Adaptarea la schimbările climatice se aplică politicilor, practicilor și proiectelor care pot fie să reducă riscurile prin reducerea vulnerabilității și/sau a expunerii și/sau să valorifice oportunitățile asociate schimbărilor climatice. Adaptarea afectează toate nivelurile procesului decizional, toate regiunile, precum și majoritatea sectoarelor. Adaptarea trebuie structurată ca o activitate transsectorială, pe mai multe niveluri și interregională, care să reunească actori cu cunoștințe, interese și valori diferite. Adaptarea nu este doar despre a face mai mult, este despre noi moduri de gândire și de a face față riscurilor și pericolelor, incertitudinii și complexității. Explorarea unor căi de adaptare adecvate pentru a aborda vulnerabilitățile existente și a spori reziliența va necesita un proces structurat de învățare de către persoane și organizații. Deși fiecare proces de adaptare trebuie să fie specific contextului, mai multe principii-cheie, astfel cum sunt prezentate mai jos, sunt recunoscute în mod obișnuit pentru a sprijini o bună adaptare.

Mai multe principii din procesul de elaborare a politicilor de adaptare sunt recunoscute în mod obișnuit ca factori-cheie pentru o bună adaptare. Aceste principii (bazate pe UKCIP, 2005; Adger et al. 2005; Prutsch et al. 2010; Brown et al. 2011, Southern Voices on Adaptation, CARE 2015) sunt:

1. Adaptarea trebuie să fie durabilă – răspunsurile la adaptare nu ar trebui să contribuie la schimbările climatice sau să limiteze eforturile de atenuare, prin urmare ar trebui utilizate sinergiile cu obiectivele de atenuare a schimbărilor climatice și ar trebui evitate conflictele. În plus, aceasta nu ar trebui să reducă capacitatea altor părți ale mediului natural, a societății sau a întreprinderilor de a efectua adaptări în altă parte (de exemplu, utilizarea apelor subterane pentru irigații în regiunile uscate, ceea ce determină scăderea nivelului apelor subterane și limitează cantitatea disponibilă de apă potabilă). Atunci când este posibil, să încurajeze eforturile de adaptare care sporesc capacitatea sistemelor naturale de a stimula reziliența (de exemplu, abordări bazate pe ecosisteme și soluții bazate pe natură) prin amortizarea riscurilor climatice.
2. Să lucreze în parteneriat – să identifice și să colaboreze cu actorii afectați (de exemplu, din partea autorităților publice, a ONG-urilor, a întreprinderilor, a comunităților locale și a persoanelor) la toate nivelurile relevante și să se asigure că aceștia sunt bine informați și încurajați să lucreze la adaptare. Formularea, definirea opțiunilor și prioritizarea acestora, punerea în aplicare și monitorizarea politicilor de adaptare și planificarea într-un mod participativ și incluziv.
3. Adaptarea trebuie să se bazeze pe dovezi – utilizând pe deplin cele mai recente cercetări, date și experiență practică, astfel încât procesul decizional să fie bine sprijinit și informat.
4. Gestionarea riscurilor climatice și neclimatice printr-o abordare echilibrată – schimbările climatice reprezintă doar un aspect al multiplelor presiuni care influențează dezvoltarea socială, naturală și economică. Astfel, adaptarea trebuie să adopte o abordare holistică care să includă gestionarea atât a riscurilor climatice, cât și a celor neclimatice.
5. Abordarea riscurilor asociate variabilității climatice și fenomenelor meteorologice extreme din trecut și din prezent – acesta ar trebui să fie punctul de plecare pentru acțiuni anticipative de abordare a riscurilor și oportunităților asociate schimbărilor climatice pe termen mai lung. Este important să se asigure coordonarea și sinergiile strânse cu reducerea/gestionarea riscului de dezastre (de exemplu, Raportul privind adaptarea la schimbările climatice și reducerea riscului de dezastre în Europa).
6. Ar trebui să se acorde prioritate răspunsului la impactul schimbărilor climatice – de exemplu, prin acordarea unei atenții sporite sectoarelor celor mai afectate de condițiile meteorologice și climatice, celor care au durate de viață sau implicații pe termen lung, în care sunt implicate investiții semnificative sau sunt în joc valori ridicate sau în care este implicat sprijinul pentru infrastructura națională critică.
7. Adaptarea trebuie adaptată la amploarea impusă de provocarea reprezentată de schimbările climatice (de exemplu, la nivel național/regional/local/sectorial/transfrontalier)– soluțiile trebuie modificate pentru situații individuale, abordând, de asemenea, responsabilitățile și finanțarea.
8. Adaptarea ar trebui să fie flexibilă – deși există încă incertitudini cu privire la viitorul climat, opțiunile existente în prezent în anumite domenii (de exemplu, în sectoarele cu orizonturi de planificare pe termen lung) ar trebui să fie luate în considerare și să se ia decizii care pot fi ajustate cu ușurință. Astfel, ar trebui recunoscută valoarea opțiunilor de adaptare fără regrete/cu regrete scăzute și reciproc avantajoase în ceea ce privește raportul cost-eficacitate și beneficiile multiple, precum și valoarea unei abordări etapizate a adaptării.
9. Adaptarea trebuie să fie transparentă – să comunice pe deplin efectele și costurile diferitelor opțiuni de adaptare, atât pe termen scurt, cât și pe termen lung, și să ofere cât mai multe detalii posibil. Deciziile de adaptare sunt, de asemenea, încărcate cu valoare, de exemplu în ceea ce privește nivelul de risc care trebuie acceptat. Prin urmare, este esențial ca deciziile și alocările de resurse să fie transparente pentru a putea conveni asupra unor soluții echitabile și echilibrate.
10. Revizuirea continuă a eficacității, eficienței, echității și legitimității deciziilor de adaptare pentru a le îmbunătăți treptat în funcție de evoluția dovezilor și a cunoștințelor privind impactul schimbărilor climatice. Acest lucru necesită monitorizarea și reevaluarea riscurilor, precum și a politicilor/măsurilor de adaptare.