Măsuri de adaptare pentru a spori reziliența aeroporturilor la schimbările climatice

Aeroporturile sunt adesea clasificate ca infrastructuri critice naționale, deoarece joacă un rol esențial atât pentru mobilitate, cât și pentru creșterea economică. Cu toate acestea, din cauza infrastructurilor lor fixe și a vulnerabilității ridicate la fenomenele meteorologice perturbatoare, acestea sunt deosebit de vulnerabile la consecințele potențiale ale schimbărilor climatice, care pot crea atât efecte operaționale, cât și comerciale. Prin urmare, este necesar să se dezvolte reziliența la riscurile legate de climă pentru a proteja infrastructura aeroportuară vitală și pentru a asigura continuitatea serviciilor în cadrul operațiunilor aeroportuare. 

Reziliența aeroporturilor poate fi definită ca fiind capacitatea operațiunilor și a infrastructurii de a rezista la perturbările externe cauzate de variabilitatea climatică actuală și de schimbările climatice viitoare și de a se redresa în urma acestora, inclusiv la evenimentele cu debut lent și la efectele creșterii frecvenței și intensității evenimentelor extreme. Se preconizează că aceste efecte asupra aeroporturilor vor apărea la intervale de timp diferite și pot fi intermitente sau persistente. Impacturi precum creșterea nivelului mării și creșterea temperaturii vor fi resimțite în mod persistent, dar treptat, permițând planificarea pe termen mai lung. Cu toate acestea, se preconizează că efectele meteorologice perturbatoare intermitente, cum ar fi precipitațiile abundente sau condițiile meteorologice convective, se vor produce cu o frecvență și/sau intensitate sporite din cauza schimbărilor climatice, necesitând, prin urmare, măsuri care pot fi aplicate în mod proactiv în funcție de situație. 

Consolidarea rezilienței la schimbările climatice, în condițiile unei creșteri semnificative a traficului, reprezintă o dublă provocare. Prin urmare, aceste două aspecte nu ar trebui abordate în mod izolat, ci în paralel. În special, este important de remarcat faptul că dezvoltarea rezilienței la schimbările climatice ca parte a îmbunătățirilor operaționale și de infrastructură în curs poate fi cea mai eficientă și mai rentabilă modalitate de a realiza acest lucru. În cazul în care se iau măsuri pentru a dezvolta un aeroport care să găzduiască un număr mai mare de pasageri și de zboruri, reziliența la schimbările climatice ar trebui considerată parte integrantă a acestui proces. 

Burbidge (2016; 2018) oferă o imagine de ansamblu detaliată a principalelor riscuri legate de schimbările climatice care afectează aviația europeană, a impactului acestora asupra infrastructurii și a exploatării aeroporturilor și a identificat posibile măsuri de adaptare care să permită abordarea provocărilor generate de schimbările climatice: 

• Este probabil ca precipitațiile abundente să devină mai frecvente în funcție de scenariile climatice. Ploile abundente pot afecta tranzitul aeroportului, necesitând o distanță mai mare între aeronave. În plus, este posibil ca actuala capacitate de drenare a suprafeței aerodromului să nu fie suficientă pentru a face față unor precipitații mai frecvente și mai intense, ceea ce duce la un risc crescut de inundare a pistei și a căii de rulare. Infrastructura subterană, cum ar fi echipamentele electrice, poate fi, de asemenea, amenințată de inundațiile abundente. Eventualele măsuri de adaptare ar trebui să vizeze îmbunătățirea capacității și a acoperirii sistemului de drenaj și, în paralel, creșterea rezistenței la apă a infrastructurii subterane (de exemplu, impermeabilizarea cablurilor electrice). 

• Se preconizează o scădere a precipitațiilor medii anuale în unele regiuni, în special în Marea Mediterană. Precipitațiile insuficiente pot duce la lipsa restricțiilor privind apa și apa, ceea ce poate avea un impact atât asupra operațiunilor, cât și asupra infrastructurii aeroporturilor. Deșertificarea poate provoca daune provocate de nisip corpului aeronavei și motorului, pătrunderea dunelor de nisip pe piste și pe platformă poate afecta funcționarea aeroportului. Printre măsurile adecvate care urmează să fie puse în aplicare se numără o nouă strategie de gestionare a apei axată pe economisirea apei, reutilizarea apei și stocarea apei pluviale, precum și măsuri structurale de protecție a pistelor împotriva dunelor de nisip. 

• Creșterea temperaturii maxime anuale și zilnice este de așteptat, împreună cu valurile de căldură, care sunt susceptibile de a deveni mai intense și persistente. Riscurile pentru infrastructura aeroportuară includ deteriorarea termică a suprafețelor pistelor și a platformei în ceea ce privește deformarea, cu consecințe asupra capacității de transport și a durabilității. De asemenea, va fi nevoie de o răcire sporită pe timp de vară a clădirilor aeroporturilor; unele clădiri se pot confrunta cu supraîncălzire care duce la probleme de sănătate pentru pasageri și personal. Riscurile de temperatură extremă pentru operațiuni includ reducerea tracțiunii motorului aeronavei care, la rândul său, afectează cerințele privind lungimea pistei pentru decolări. Măsurile care vizează creșterea rezistenței la creșterea temperaturii pot fi împărțite în măsuri privind clădirile și echipamentele aeroportuare (aer condiționat, o mai bună izolare, dezvoltarea infrastructurii verzi) și măsuri privind infrastructura aeriană (noi materiale de asfalt rezistente la căldură, extinderea pistei, o mai bună răcire a echipamentelor). 

• Se preconizează cădirecțiile vântului se vor schimba mai frecvent și mai rapid, creșterea abaterii de la direcția predominantă a vântului poate determina pistele să experimenteze mai multe vânturi încrucișate. În ceea ce privește infrastructura aeriană, pot apărea daune cauzate de vântul puternic, iar construirea unei noi piste de vânt lateral poate părea esențială pentru creșterea rezilienței operațiunilor. 

• Proiecțiile privind frecvența, localizarea și intensitatea furtunilor în Europa sunt incerte, deși multe studii estimează că, pe termen lung, numărul total de furtuni va scădea, în timp ce cele mai puternice furtuni vor fi mai intense (în special în nordul și vestul Europei). Din cauza creșterii temperaturii și a insolației crescute, se preconizează o intensitate mai mare a convecției, provocând perturbări ale operațiunilor, prelungiri ale rutelor și întârzieri asociate. Sistemele convective mai mari, la scară mezo, pot avea chiar potențialul de a afecta mai multe aeroporturi din regiune. Există diverse măsuri de adaptare care trebuie avute în vedere pentru a spori reziliența aeroporturilor la condiții meteorologice extreme, inclusiv izolarea împotriva vântului a infrastructurii aeriene și redirecționarea aeronavelor. 

• Creșterea nivelului mării poate duce la inundarea permanentă a aeroporturilor de coastă și la pierderea capacității dacă nu se iau măsuri preventive, cum ar fi construirea de sisteme de apărare maritimă. Pe termen lung, pierderea potențială permanentă de capacitate în unele locații ar putea avea un impact asupra capacității și operațiunilor globale ale rețelei. Impactul unei incidențe mai mari a valurilor de furtună poate fi resimțit pe termen mai scurt și poate duce la o reducere temporară a capacității și la întârzieri sporite. 

• În ciuda faptului că, în general, se așteaptă ca ninsorile să scadă, poate exista o creștere a numărului de zile cu ninsori abundente sau a numărului de ninsori în zone noi, ceea ce înseamnă că o anumită zonă geografică trebuie să fie pregătită pentru vremea grea de iarnă. În acest caz, va fi necesar să se îmbunătățească capacitatea de întreținere pe timp de iarnă a aeroportului. 

• Schimbările climatice pot provoca schimbări atât în ceea ce privește biodiversitatea locală, cât și modelele de migrație a speciilor sălbatice, precum și o potențială creștere a pericolelor legate de speciile sălbatice. Schimbarea modelelor de migrație ar putea afecta operațiunile aeronavelor și ar putea crește potențialul de coliziune cu păsări. 

Imaginea de ansamblu de mai sus evidențiază marea variabilitate a impactului potențial al schimbărilor climatice asupra aeroporturilor europene, care ar putea afecta o gamă foarte diversă de infrastructuri și operațiuni, precum și particularitățile locale ridicate ale acestora. Prin urmare, acțiunile care vizează îmbunătățirea capacității de adaptare a aeroporturilor (și anume, înțelegerea problemelor, evaluarea problemelor, selectarea și punerea în aplicare a măsurilor de adaptare, comunicarea și implicarea părților interesate din aeroporturi) necesită o abordare locală. 

Adaptarea infrastructurii și a serviciilor aeroportuare face parte din soluțiile posibile pentru asigurarea continuității lanțurilor de aprovizionare pentru întreprinderi și sectorul industrial. Riscurile legate de schimbările climatice care afectează aviația amenință continuitatea lanțului de aprovizionare legat de transportul aerian de mărfuri.  Perturbarea lanțului de aprovizionare ar putea genera, în cele din urmă, costuri sporite care pot avea un impact asupra cumpărătorului, furnizorului sau întregului lanț de aprovizionare.  Asigurarea rezilienței infrastructurii aeroportuare este, de asemenea, esențială pentru a asigura conectivitatea destinațiilor din regiunile care se bazează pe turism, contribuind astfel și la dezvoltarea economică a acestui sector.