Aeroporturi rezistente la schimbările climatice

Aeroporturile sunt adesea clasificate ca infrastructuri critice naționale, deoarece joacă un rol esențial atât pentru mobilitate, cât și pentru creșterea economică. Cu toate acestea, din cauza infrastructurilor lor fixe și a vulnerabilității ridicate la fenomenele meteorologice perturbatoare, ele sunt deosebit de vulnerabile la consecințele potențiale ale schimbărilor climatice, care pot avea un impact atât operațional, cât și comercial. Prin urmare, este necesar să se dezvolte reziliența la riscurile legate de climă pentru a proteja infrastructura aeroportuară vitală și pentru a asigura continuitatea serviciilor aferente operațiunilor aeroportuare. 

Reziliența aeroporturilor poate fi definită ca fiind capacitatea operațiunilor și a infrastructurii de a rezista și de a se redresa în urma perturbărilor externe cauzate de variabilitatea climatică actuală și de schimbările climatice viitoare, inclusiv evenimentele cu debut lent și efectele creșterii frecvenței și intensității evenimentelor extreme. Se preconizează că aceste efecte asupra aeroporturilor vor apărea la intervale de timp diferite și pot fi fie intermitente, fie persistente. Impacturi precum creșterea nivelului mării și creșterea temperaturii vor fi resimțite în mod persistent, dar treptat, permițând planificarea pe termen mai lung. Cu toate acestea, se preconizează că efectele meteorologice perturbatoare intermitente, cum ar fi precipitațiile abundente sau condițiile meteorologice convective, se vor produce cu o frecvență și/sau intensitate sporită din cauza schimbărilor climatice, necesitând, prin urmare, măsuri care pot fi aplicate în mod proactiv în funcție de situație. 

Consolidarea rezilienței la schimbările climatice, în timp ce se face față unei creșteri semnificative a traficului, reprezintă o dublă provocare. Prin urmare, aceste două aspecte nu ar trebui abordate în mod izolat, ci în paralel. În special, este important de remarcat faptul că dezvoltarea rezilienței la schimbările climatice ca parte a îmbunătățirii operaționale și a infrastructurii în curs poate fi cea mai eficientă și mai rentabilă modalitate de a realiza acest lucru. În cazul în care se iau măsuri pentru a dezvolta un aeroport care să găzduiască un număr mai mare de pasageri și zboruri, reziliența la schimbările climatice ar trebui considerată ca făcând parte integrantă din aceasta. 

Burbidge (2016; 2018) oferă o imagine de ansamblu detaliată a principalelor riscuri legate de schimbările climatice care afectează aviația europeană, a impactului acestora asupra infrastructurii și funcționării aeroporturilor și a posibilelor măsuri de adaptare identificate care permit să se facă față provocărilor generate de schimbările climatice: 

• Este probabil ca precipitațiile abundente să devină mai frecvente în funcție de scenariile climatice. Ploile torențiale pot afecta capacitatea aeroporturilor, necesitând o distanță mai mare între aeronave. În plus, este posibil ca actuala capacitate de drenare a suprafeței aerodromului să nu fie suficientă pentru a face față unor precipitații mai frecvente și mai intense, ceea ce duce la un risc crescut de inundare a pistelor și a căilor de rulare. Infrastructura subterană, cum ar fi echipamentele electrice, poate fi, de asemenea, amenințată de inundațiile provocate de ploile abundente. Posibilele măsuri de adaptare ar trebui să vizeze îmbunătățirea capacității și a acoperirii sistemului de drenaj și, în paralel, creșterea rezistenței la apă a infrastructurii subterane (de exemplu, impermeabilizarea cablurilor electrice). 

• Se preconizează o scădere a mediei anuale a precipitațiilor în unele regiuni, în special în Marea Mediterană. Precipitațiile insuficiente pot duce la lipsa apei și la restricții privind apa, care pot avea un impact atât asupra operațiunilor, cât și asupra infrastructurii aeroporturilor. Deșertificarea poate provoca deteriorarea structurii și a motorului aeronavei din cauza nisipului, poate afecta funcționarea aeroportului prin pătrunderea dunelor de nisip pe piste și platforme. Printre măsurile adecvate care trebuie puse în aplicare se numără o nouă strategie de gestionare a apei axată pe economisirea apei, reutilizarea apei și stocarea apei pluviale, precum și măsuri structurale de protecție a pistelor împotriva dunelor de nisip. 

• Creșterea temperaturii maxime anuale și zilnice este de așteptat împreună cu valurile de căldură, care sunt susceptibile de a deveni mai intense și persistente. Riscurile pentru infrastructura aeroportuară includ deteriorarea termică a suprafețelor de asfalt ale pistelor și ale platformei în ceea ce privește deformarea, cu consecințe asupra capacității de transport și a durabilității. De asemenea, va fi necesară o răcire sporită a clădirilor aeroporturilor în timpul verii; unele clădiri se pot confrunta cu o supraîncălzire care poate duce la probleme de sănătate pentru pasageri și personal. Riscurile de temperatură extremă pentru operațiuni includ reducerea tracțiunii motorului aeronavei, care, la rândul său, afectează cerințele privind lungimea pistei pentru decolări. Măsurile care vizează creșterea rezistenței la creșterea temperaturii pot fi împărțite în măsuri privind clădirile și echipamentele aeroportului (aer condiționat, o mai bună izolare, dezvoltarea infrastructurii verzi) și măsuri privind infrastructura aeriană (noi materiale de asfalt rezistente la căldură, extinderea pistei, o mai bună răcire a echipamentelor). 

• Se așteaptă ca direcțiile vântului să se schimbe mai frecvent și mai rapid, abaterea crescută de la direcția predominantă a vântului poate determina pistele să experimenteze mai multe vânturi încrucișate. În ceea ce privește infrastructura aeriană, pot apărea daune cauzate de vântul puternic, iar construirea unei noi piste de vânt lateral poate părea esențială pentru creșterea rezilienței operațiunilor. 

• Previziunile privind frecvența, localizarea și intensitatea furtunilor în Europa sunt incerte, deși multe studii estimează că, pe termen lung, numărul total de furtuni va scădea, în timp ce furtunile cele mai puternice vor fi mai intense (în special în Europa de Nord și de Vest). Din cauza creșterii temperaturii și a insolației crescute, se preconizează că o intensitate mai mare a convecției va cauza perturbări ale operațiunilor, extinderi ale rutelor și întârzieri asociate. Sistemele convective mai mari, la scară mezo, pot avea chiar potențialul de a afecta mai multe aeroporturi din regiune. Există diverse măsuri de adaptare care trebuie luate în considerare pentru a spori reziliența aeroporturilor la fenomenele meteorologice extreme, inclusiv izolarea împotriva vântului a infrastructurii aeriene și redirecționarea aeronavelor. 

• Creșterea nivelului mării poate duce la inundații permanente în aeroporturile costiere și la pierderea capacității dacă nu se iau măsuri preventive, cum ar fi construirea de sisteme de apărare maritimă. Pe termen mai lung, posibila pierdere permanentă de capacitate în unele locații ar putea avea un impact asupra capacității și operațiunilor globale ale rețelei. Impactul unei incidențe mai mari a valurilor de furtună poate fi resimțit pe termen mai scurt și poate duce la o reducere temporară a capacității și la creșterea întârzierilor. 

• În ciuda faptului că, în general, se preconizează că ninsorile vor scădea, este posibil să existe o creștere a numărului de zile cu ninsori abundente sau căderi de zăpadă în zone noi, ceea ce înseamnă că o anumită zonă geografică trebuie să fie pregătită pentru vremea grea de iarnă. În acest caz, va fi necesar să se îmbunătățească capacitatea de întreținere pe timp de iarnă a aeroportului ´s. 

• Schimbările climatice pot cauza schimbări atât în ceea ce privește biodiversitatea locală, cât și modelele de migrație a faunei sălbatice, precum și o potențială creștere a pericolelor pentru fauna sălbatică. Modificarea modelelor de migrație ar putea afecta operațiunile aeronavelor și ar putea crește potențialul de lovire a păsărilor. 

Imaginea de ansamblu de mai sus evidențiază marea variabilitate a impactului potențial al schimbărilor climatice asupra aeroporturilor europene, care ar putea afecta o gamă foarte diversă de infrastructuri și operațiuni, precum și particularitățile locale ridicate ale acestora. Prin urmare, acțiunile care vizează îmbunătățirea capacității de adaptare a aeroporturilor (și anume înțelegerea problemelor, evaluarea problemelor, selectarea și punerea în aplicare a măsurilor de adaptare, comunicarea și implicarea părților interesate din aeroporturi) necesită o abordare locală. 

Adaptarea infrastructurii și a serviciilor aeroportuare face parte din soluțiile posibile pentru asigurarea continuității lanțurilor de aprovizionare pentru întreprinderi și sectorul industrial. Riscurile legate de schimbările climatice care afectează aviația amenință continuitatea lanțului de aprovizionare legat de transportul aerian de mărfuri.  Perturbarea lanțului de aprovizionare ar putea genera, în cele din urmă, costuri sporite, care pot avea un impact asupra cumpărătorului, furnizorului sau întregului lanț de aprovizionare.  Asigurarea rezilienței infrastructurii aeroportuare este, de asemenea, esențială pentru a asigura conectivitatea destinațiilor din regiunile care se bazează pe turism, contribuind astfel și la dezvoltarea economică a acestui sector.   

Principalele părți interesate implicate în procesul care vizează creșterea rezilienței aeroporturilor la schimbările climatice sunt operatorii aeroportuari, operatorii de aeronave (companii aeriene), furnizorii de sisteme de navigație aeriană și societățile de inginerie și construcții care pun în aplicare măsurile de adaptare. Aceste părți interesate sunt sprijinite de societăți de cercetare și de consultanță care furnizează servicii de evaluare a riscurilor și a vulnerabilității, de prognoze climatice, de prognoze meteorologice și de planificare strategică.

Factorii de succes pentru inițierea, elaborarea și punerea în aplicare a planurilor de adaptare la schimbările climatice ale aeroporturilor includ disponibilitatea unor informații suficiente, implicarea și cooperarea eficace a părților interesate relevante, resurse financiare suficiente și sprijin politic.

Setul de măsuri de adaptare care sunt considerate în general eficiente din punctul de vedere al costurilor sunt cele care abordează, de asemenea, nevoile operaționale ale unui aeroport, de exemplu creșterea capacității aeroportuare în ceea ce privește numărul de pasageri și mișcările de aeronave, contribuind în același timp la consolidarea rezilienței la schimbările climatice. Aceste măsuri sunt clasificate drept măsuri „cu regrete reduse”, „fără regrete” și „win-win”. Alte măsuri eficiente din punctul de vedere al costurilor includ așa-numitele măsuri fără caracter obligatoriu, cum ar fi formarea personalului aeroportuar și schimbul de bune practici cu alte aeroporturi din regiune.

De asemenea, compromisurile pot fi experimentate, deoarece măsurile de adaptare a aeroporturilor pot introduce vulnerabilități. De exemplu, aeroportul poate începe să experimenteze vânturi laterale, dar nu are pistă de vânt lateral. Acest lucru poate implica necesitatea unei noi piste care să provoace modificarea procedurilor și reproiectarea spațiului aerian, ceea ce, la rândul său, poate implica un risc suplimentar pentru mediu din cauza redistribuirii impactului zgomotului în jurul aeroporturilor.

Costul punerii în aplicare a măsurilor de construcție și exploatare în aeroporturi variază semnificativ în funcție de măsura specifică, de dimensiunea aeroportului, de regiunea climatică și de provocările climatice abordate. Practic, măsurile de consolidare a rezilienței infrastructurii existente, de exemplu izolarea împotriva vântului a echipamentelor aeriene, sunt mai puțin costisitoare în comparație cu infrastructura nou construită, de exemplu, o nouă pistă care abordează o prezență mai mare a vântului lateral.

Măsurile reciproc avantajoase care abordează atât aspectele legate de dezvoltarea aeroportului (datorită creșterii treptate a traficului aerian), cât și reziliența acestuia la schimbările climatice prezintă cele mai mari beneficii. În ceea ce privește punerea în aplicare a acestor măsuri, nu ar exista niciun conflict între promovarea intereselor economice ale aeroportului și punerea în aplicare a măsurilor de adaptare a aeroportului la schimbările climatice, care, dacă ar fi puse în aplicare separat, ar putea afecta în mod semnificativ economia aeroportului. Prin urmare, motivația părților interesate este mai mare și este mai ușor să se aloce resurse financiare pentru aceste proiecte. În general, aeroporturile sunt noduri economice importante, atât în ceea ce privește activitatea generată de pasagerii aeroporturilor, cât și în ceea ce privește transportul aerian de mărfuri. Acțiunile de adaptare care asigură disponibilitatea unei infrastructuri aeroportuare fiabile sunt esențiale pentru aceste activități economice. Este deosebit de important pentru activitățile urgente de transport, cum ar fi livrarea la timp a materialului biologic pentru transplanturi. Sursele de finanțare a măsurilor sunt, în general, societățile de exploatare aeroportuară care pot fi sprijinite din bugetele publice sau prin intermediul instrumentelor financiare europene.

La punerea în aplicare a măsurilor de adaptare, ar trebui să se țină seama de politicile naționale și europene privind protecția mediului și a sistemului climatic. În plus, măsurile de adaptare trebuie să respecte standardele și normele de aviație stabilite la nivel internațional pentru a asigura fiabilitatea și siguranța transportului aerian. Strategia în domeniul aviației pentru Europa recunoaște rolul esențial pe care îl joacă aviația în promovarea creșterii economice, a creării de locuri de muncă, a comerțului și a mobilității în UE și subliniază importanța unor standarde înalte de siguranță pentru competitivitatea sectorului în UE. În 2015, Comisia a prezentat un program european de siguranță a aviației revizuit, care descrie modul în care este gestionată siguranța aviației în UE.

Timpul tipic necesar pentru pregătirea și punerea în aplicare a întregii strategii de adaptare pentru un aeroport este de ordinul anilor, în mod normal între 1-3 ani. Cu toate acestea, punerea în aplicare a măsurilor individuale poate dura doar câteva luni dacă este bine pregătită și realizată în mod eficace. Aspectele esențiale ale punerii în aplicare fără probleme a strategiei de adaptare sunt cooperarea eficientă a părților interesate implicate și disponibilitatea unor surse de finanțare suficiente.

Durata de viață a măsurilor de construcție puse în aplicare la aeroport este practic nelimitată dacă este bine întreținută. Durata de viață a măsurilor operaționale depinde de alocarea resurselor instituționale și personale, precum și de implicarea și cooperarea părților interesate.