Diversificarea pescuitului și a acvaculturii

Diversificarea activităților de pescuit și de acvacultură înseamnă o modificare substanțială a activității de producție, ca răspuns la modificările disponibilității stocurilor de pește (pentru pescuit) și/sau la modificările stării de mediu a sistemului marin determinate de provocările climatice și de altă natură. Strategiile de diversificare includ trecerea la specii alternative sau – în cazul acvaculturii – la noi tulpini genetice, precum și la practici de gestionare mai adecvate condițiilor modificate. Procesul de adaptare poate include, de asemenea, inițiative (temporare sau permanente) de diversificare a întreprinderilor în afara sectorului. Aceasta include dezvoltarea de noi activități legate de pescuit (de exemplu, ecoturism cu nave de pescuit) care oferă surse complementare de venit pentru operatori și inițiative de sprijinire a protecției mediului (de exemplu, gestionarea în comun a zonelor marine protejate). Alte posibilități includ trecerea de la pescuit la acvacultură sau trecerea de la acvacultura marină la acvacultura interioară. Diversificarea este un proces desfășurat de producători locali individuali sau, mai bine spus, de rețele și asociații de producători care au o capacitate antreprenorială mai puternică și care beneficiază de cooperarea transsectorială cu alte întreprinderi conexe (de exemplu, piața, turismul) și de sprijinul autorităților publice.

În ceea ce privește pescuitul, acțiunile includ adaptarea uneltelor (unelte noi durabile sau unelte flexibile capabile să captureze diferite specii, mai bine adaptate la condițiile modificate, în medii diferite) și adaptarea navelor care pot urmări resursa piscicolă în diferite locuri, sporind mobilitatea pescarilor pe măsură ce distribuția stocurilor de pește se schimbă odată cu condițiile oceanice în schimbare.

În ceea ce privește acvacultura, modificările speciilor cultivate și/sau ale diferitelor tulpini genetice pot contribui la reducerea vulnerabilității sectorului la schimbările climatice, trecând la organisme mai rezistente la schimbările climatice, care cresc mai bine în condiții modificate. De exemplu, intruziunile saline și valurile de furtună vor favoriza creșterea speciilor de apă salmastră și euryhaline, în timp ce temperaturile ridicate ale apei și turbiditatea ar putea favoriza speciile care tolerează niveluri scăzute de oxigen dizolvat. Alte modificări ale practicilor de acvacultură au fost promovate din ce în ce mai mult pentru a îmbunătăți performanța de mediu, productivitatea și profitabilitatea producției de acvacultură, având ca rezultat efecte pozitive asupra atenuării schimbărilor climatice și a adaptării la acestea, chiar și atunci când schimbările climatice nu sunt incluse în mod explicit printre principalii factori determinanți. Printre exemple se numără sistemele de acvacultură recirculante, acvacultura multitrofică integrată și acvacultura offshore, care oferă oportunități suplimentare pentru utilizarea de noi specii sau tulpini în acvacultură. Zonarea și amplasarea acvaculturii în funcție de riscuri, inclusiv riscurile legate de variabilitatea și schimbările climatice, pot sprijini diversificarea ori de câte ori sunt în curs de explorare noi zone de producție, evitând pierderile economice cauzate de alegeri care nu iau în considerare în mod corespunzător toate preocupările și riscurile. Diversificarea acvaculturii a făcut obiectul unui atelier tehnic al FAO, care a avut loc la Roma în iunie 2016, subliniind rolul său de a oferi reziliență în fața schimbărilor climatice și a altor factori externi, adăugând asigurări economice, sociale și ecologice sistemelor de acvacultură.

Este extrem de important ca acțiunile de diversificare să nu sporească efortul de pescuit și să fie coerente cu obiectivele stabilite de politica comună în domeniul pescuitului, vizând pescuitul sustenabil, precum și conservarea stocurilor de pește și a resurselor marine. În orice caz, diversificarea speciilor capturate sau cultivate ar trebui să urmeze evaluări științifice privind sănătatea ecosistemelor, biosiguranța și biosecuritatea, precum și studii economice și sociale cuprinzătoare. În plus, diversificarea produselor și a sistemelor nu trebuie să conducă la o vulnerabilitate mai mare a sectorului pe termen mediu și lung pentru a obține beneficii pe termen scurt. Practicile nesustenabile, cum ar fi pescuitul dincolo de limitele de durabilitate sau într-un loc nou fără garanții de durabilitate sau fără unelte durabile, sunt exemple de răspunsuri de adaptare defectuoasă la provocările generate de schimbările climatice și de alte schimbări, cu consecințe negative pe termen lung asupra stocurilor și a ecosistemelor marine.

Diversificarea produselor provenite din acvacultură și pescuit implică, de asemenea, diversificarea piețelor care ar trebui să se adapteze ca răspuns la provocările și oportunitățile generate de schimbările climatice. În acest context, acțiunile includ măsuri menite să sporească percepția consumatorilor față de produsele pescărești cu o marcă de sustenabilitate și să schimbe comportamentul consumatorilor. Ar trebui încurajată cererea consumatorilor de specii alternative și ar trebui promovată vânzarea capturilor de specii emergente, astfel cum rezultă și din studiile de caz elaborate în cadrul programului ClimeFish finanțat prin Orizont 2020 (de exemplu, pescuitul în Marea Adriatică, pescuitul în vestul Scoției).

Toate activitățile de diversificare incluse în această opțiune ar trebui să contribuie la reducerea presiunii asupra stocurilor de pește supraexploatate și să sprijine tranziția către noi oportunități de afaceri care se bazează pe resurse mai puțin vulnerabile. În acest sens, rezultatele proiectului Muses, finanțat prin Orizont 2020, care a vizat explorarea oportunităților de utilizare multiplă în mările europene, indică mai multe exemple de diversificare a activităților de pescuit către activități legate de ecoturism, contribuind la reducerea presiunii exercitate de pescuit, promovând practici de pescuit sustenabile și furnizând surse complementare de venit pentru pescari.

Pescarii și operatorii din domeniul acvaculturii, grupați în special în asociații cooperatiste, sunt principalii actori ai diversificării care pot beneficia, de asemenea, de alte activități comerciale (industria prelucrătoare, organizațiile de comercializare) și de asociațiile de consumatori pentru a atinge obiective convenite de comun acord. Autoritățile publice, cum ar fi factorii de decizie și autoritățile de reglementare, care pun în aplicare la nivel local politici europene și naționale și eliberează licențe pentru noi activități, pot avea un rol major, făcând posibil și mai flexibil procesul de diversificare.

Adoptarea de unelte și nave adaptate pentru a captura specii diferite și/sau în habitate diferite poate necesita nave mai mari pentru campanii de pescuit mai lungi și investiții semnificative în dezvoltarea uneltelor. Călătoriile mai lungi și timpul mai îndelungat petrecut pe mare înseamnă, de asemenea, costuri mai mari pentru combustibil și salariile echipajelor și o expunere sporită la riscuri. În acest context, orice practică nouă ar trebui dezvoltată ținând seama de principiile de durabilitate stabilite în politica comună în domeniul pescuitului și nu ar trebui să conducă la supraexploatarea stocurilor de pește.

Accesul la capital și costul navelor noi reprezintă o problemă critică, în special pentru întreprinderile mai mici, în timp ce schimbarea uneltelor nu este posibilă nici măcar pentru navele foarte specializate, cum ar fi traulerele laterale. În plus, schimbarea zonelor de pescuit poate duce navele în apele altor țări, necesitând astfel acorduri de pescuit și gestionare transfrontalieră pentru alocarea cotelor.

În ceea ce privește acvacultura, costul dezvoltării de tehnici pentru noile specii de fermă și timpul necesar pentru aducerea acestor specii pe piață reprezintă constrângeri semnificative, precum și restricții legislative și de gestionare, care împiedică schimbările și flexibilitatea.

În general, dezvoltarea cercetării și inovațiile tehnologice, încurajate și de investițiile publice, pot contribui la găsirea unor specii alternative, a unor tulpini adaptate la schimbările climatice și a unor noi sisteme agricole sau de recoltare, care să reducă susceptibilitatea la schimbările climatice. Pentru diversificarea acvaculturii, în special în ceea ce privește noile tehnologii de producție și noile zone geografice, factorii-cheie de succes sunt reprezentați de reglementări legislative adecvate și, eventual, de stimulente care încurajează dezvoltarea tehnologică și schimbările de afaceri.

Campaniile de informare și activitățile educaționale pot contribui la schimbările comportamentale ale consumatorilor, deschizând piețele pentru noi specii. Inițiativele de formare pentru pescari și operatorii din domeniul acvaculturii pot favoriza, de asemenea, procesul de diversificare, încurajând noi oportunități de afaceri, inclusiv cele legate de turism.

Informațiile privind costurile lipsesc, în general, din exemplele existente de adaptare, având în vedere, de asemenea, că există puține dovezi privind inițiativele de diversificare utilizate în prezent ca răspuns la schimbările climatice. Se preconizează că costurile vor fi foarte variabile, având în vedere diferitele posibilități de diversificare incluse în această opțiune de adaptare. Costurile investițiilor pentru schimbarea produselor și a sistemelor sunt raportate ca fiind constrângeri majore în calea adaptării, în special pentru întreprinderile mici.

În cadrul politicii comune a UE în domeniul pescuitului, Fondul european pentru afaceri maritime, pescuit și acvacultură (FEAMPA) sprijină sectoarele europene ale pescuitului și acvaculturii în direcția unor practici de pescuit mai sustenabile și comunitățile costiere în diversificarea economiilor lor. Deși nu este legat în mod specific de schimbările climatice, FEAMPA sprijină (în conformitate cu prioritatea 3 din Regulamentul FEAMPA) strategiile de dezvoltare locală plasate sub responsabilitatea comunității care vizează diversificarea comunităților locale (articolul 30). În conformitate cu documentul de lucru al serviciilor Comisiei privind principiile și recomandările pentru integrarea considerentelor legate de adaptarea la schimbările climatice în cadrul programelor operaționale ale FEPAM [SWD(2013) 299 final], acest lucru poate duce la reducerea presiunii asupra stocurilor de pește și la crearea de întreprinderi reziliente la schimbările actuale și preconizate ale condițiilor climatice.

Adesea lipsesc informațiile referitoare la intervalele de timp asociate strategiilor de adaptare și evaluărilor succesului în sectoarele pescuitului și acvaculturii. Sunt necesare mai multe cercetări pentru a evalua timpul de adaptare. Timpul depinde, de asemenea, de diferitele tipologii de acțiuni și variază de la acțiunile de adaptare planificate (care implică guvernanța, modificări legislative și de politică) la adaptarea reactivă, inclusiv modernizarea autonomă a sistemelor de pescuit și de acvacultură ca răspuns la variabilitatea climatică.