Utilizarea culturilor și a soiurilor adaptate

Punerea în aplicare a acestei măsuri de adaptare necesită o colaborare strânsă între grupurile multidisciplinare ale principalelor părți interesate, care includ fermierii, întreprinderile mici și mijlocii, serviciile de consiliere agricolă (care oferă fermierilor cunoștințe și competențe pentru a îmbunătăți tehnicile agronomice aplicate, productivitatea culturilor și veniturile fermelor), crescătorii, cercetătorii și factorii de decizie politică. Fermierii și serviciile de consiliere ar trebui să fie implicați în proiecte și experimente pentru a testa eficacitatea utilizării culturilor și soiurilor adaptate, cu scopul de a obține toate informațiile și de a dobândi experiență cu privire la efectele cultivării diferitelor culturi, atât în ceea ce privește beneficiile economice, cât și cele de mediu.

Competențele și cunoștințele factorilor de decizie politică, ale agenților de extindere, ale antreprenorilor agricoli și ale fermierilor trebuie îmbunătățite și actualizate în mod consecvent, cu un mecanism de coordonare care să consolideze capacitățile organizaționale și instituționale. Serviciile de consiliere agricolă joacă un rol esențial în asigurarea accesului la bune practici și tehnologii și în schimbul acestora, în îmbunătățirea consolidării capacităților și a educației, precum și în consolidarea capacităților fermierilor de a le pune în aplicare, reducând riscurile percepute de eșec pe care le implică trecerea la un nou sistem. Crearea unor platforme multipartite pentru ameliorarea și evaluarea participativă a soiurilor la nivel comunitar ar putea contribui la creșterea capacităților locale de selecție și evaluare a soiurilor de culturi.

Punerea în aplicare a acestei opțiuni de adaptare, la fel ca în cazul altor măsuri privind producția vegetală inteligentă din punct de vedere climatic, este mai ușoară dacă este orientată către piață și pe deplin integrată în piețe. Prin urmare, un factor de succes este dezvoltarea piețelor locale, regionale, naționale și internaționale pentru noi culturi sau soiuri care joacă roluri funcționale în sistemele alimentare. În plus, politicile și reglementările naționale și regionale pentru dezvoltarea soiurilor de culturi și armonizarea cadrelor de reglementare a semințelor ar putea ajuta fermierii să aibă acces în timp util la semințe de calitate la prețuri rezonabile și la materiale de plantare din cele mai adecvate soiuri de culturi.

Elaborarea și aplicarea unor strategii de adaptare la schimbările climatice specifice și eficace la nivel local pentru producția vegetală necesită consolidarea capacităților științifice și tehnice la mai multe niveluri, integrarea eforturilor de cercetare, colaborarea dintre cercetători și serviciile de consiliere agricolă și furnizarea de mesaje și instrumente clare factorilor de decizie politică și părților interesate.

În special pentru fermieri, dobândirea și schimbul de cunoștințe cu privire la condițiile climatice în schimbare și viabilitatea durabilă a practicilor adaptate de producție vegetală sunt importante atunci când se formulează strategii pentru a face față factorilor limitativi care le afectează sistemul de culturi, pentru a aloca mai bine resursele și pentru a face investiții motivate în adaptarea la schimbările climatice. Pentru a garanta adoptarea unor practici inteligente din punctul de vedere al climei, trebuie oferite stimulente financiare pentru a consolida capacitățile fermierilor sau pentru a le spori accesul la împrumuturi preferențiale pentru a sprijini investițiile inițiale în practici și tehnologii durabile. Acest lucru poate ajuta fermierii să profite de măsurile care sunt benefice din punct de vedere social și ecologic, dar care au costuri inițiale ridicate.

Costul punerii în aplicare a acestei măsuri depinde în principal de prețul semințelor culturilor sau soiurilor adaptate și de costurile de investiții necesare (dacă există) în exploatație (de exemplu, achiziționarea de noi tipuri de utilaje). În plus, în timp ce costurile introducerii de noi culturi anuale sunt destul de limitate, introducerea de noi specii sau soiuri de arbori ar putea implica costuri de investiții mai mari, crescând, în consecință, riscul pentru fermieri.

Principalele beneficii ale introducerii de noi specii și soiuri sunt randamentele mai mari sau mai stabile ale culturilor și veniturile fermierilor datorită unei mai bune adaptabilități a culturilor la mediul în care sunt cultivate și rezistenței sporite a sistemelor de cultivare la riscurile legate de climă. În plus, introducerea unei serii de specii și soiuri de culturi duce la diversificarea producției agricole care poate genera efecte pozitive asupra biodiversității, a furnizării de servicii ecosistemice și a sinergiilor cu atenuarea prin îmbunătățirea stocării carbonului în sol. Cu toate acestea, unele dintre aceste co-beneficii pot necesita timp pentru a se manifesta.

Punerea în aplicare a utilizării culturilor și soiurilor adaptate ar trebui sprijinită prin politici și proceduri clare. Politica agricolă comună (PAC) a Uniunii Europene și programele rurale naționale și regionale se numără printre principalele forțe motrice ale politicii pentru punerea în aplicare a acestei măsuri. Politica agricolă comună prin „plata directă pentru înverzire” (sau „ecologizare”) (primul pilon al PAC) sprijină fermierii care adoptă sau mențin practici agricole (de exemplu, diversificarea culturilor) care contribuie la îndeplinirea obiectivelor de mediu și climatice. În plus, al doilea pilon al PAC, politica de dezvoltare rurală a UE, concepută pentru a sprijini zonele rurale, permite autorităților regionale, naționale și locale să își formuleze programele individuale de dezvoltare rurală și sprijină, printre altele, măsurile de gestionare durabilă a resurselor naturale și de combatere a schimbărilor climatice, inclusiv practicile agricole de conservare. Programele din cadrul celui de-al doilea pilon sunt cofinanțate din fonduri UE și din fonduri regionale sau naționale.

Este nevoie de un an pentru a schimba soiurile cultivate ale culturilor anuale și pentru a obține producția, în timp ce pentru culturile de arbori sunt necesari mai mulți ani (decenii) pentru ca plantele să ajungă la maturitate și să devină profitabile.

Durata de viață este legată de confortul economic al cultivării culturilor și soiurilor selectate.