Culturi și soiuri adaptate

Utilizarea culturilor și a soiurilor adaptate (inclusiv a culturilor erbacee și arboricole) este sugerată de Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură (FAO) printre practicile inteligente din punct de vedere climatic pentru reducerea riscurilor, conservarea solului și a apei și gestionarea eficientă a apei. Utilizarea culturilor și a soiurilor adaptate (fie anuale, fie perene) contribuie la reducerea impactului negativ al schimbărilor climatice asupra sistemelor agricole și, în același timp, la asigurarea unei producții agricole stabile. Introducerea de noi culturi sau soiuri sau readucerea culturilor de patrimoniu conduce la diversificarea producției agricole, cu efecte pozitive asupra biodiversității și a serviciilor ecosistemice, în special dacă sunt cultivate în asociere cu practicile agricole de conservare (inclusiv: perturbarea minimă a solului, acoperirea organică permanentă a solului și diversificarea speciilor de culturi). De asemenea, consolidează capacitatea agroecosistemului de a răspunde la stresul biotic și abiotic și reduce riscul de eșec total al culturilor. În plus, introducerea cultivării de culturi și soiuri adaptate poate îmbunătăți stocarea carbonului în sol prin accelerarea sechestrării carbonului în atmosferă. De exemplu, trecerea de la culturile energetice anuale la cele perene poate duce la modificări ale veniturilor fermierilor și poate furniza diverse servicii ecosistemice, cum ar fi furnizarea de energie, reglementarea calității apei, asigurarea sechestrării carbonului și creșterea prezenței polenizatorilor.

Pe lângă utilizarea genotipurilor deja existente, ameliorarea plantelor poate oferi un portofoliu de soiuri dintr-o gamă largă de culturi pentru a adapta sistemele de producție la schimbările climatice. Dezvoltarea de noi specii și soiuri de plante durabile din punct de vedere comercial și rezistente la diferite riscuri implică conservarea mai multor soiuri, varietăți primitive, rase rare și rude sălbatice strâns înrudite ale speciilor domestice, pentru a menține o bancă genetică care să fie utilizată în selectarea de noi trăsături rezistente la diverse stresuri.

După cum a raportat FAO, eforturile de ameliorare a plantelor implică, de obicei, teste multilocale și vizează dezvoltarea unor soiuri de culturi rezistente la factorii de stres climatic (adaptare) și, de asemenea, mai eficiente în utilizarea resurselor pentru a reduce impactul lor asupra mediului (atenuare). Cele mai frecvent cercetate trăsături legate de climă sunt rezistența la secetă, salinitate și inundații. Diferite regiuni din Europa au nevoie de culturi adaptate la diferiți factori de stres: în unele regiuni sunt necesare culturi rezistente la secetă și/sau temperaturi extreme, în timp ce în alte regiuni principalii factori de stres pot fi dăunătorii și bolile. Speciile și soiurile crescute pentru a rezista la aceste condiții ar putea fi cea mai eficientă strategie de adaptare pentru a face față schimbărilor climatice. Platformele de genotipare și fenotipare cu randament ridicat sunt utilizate pentru a eficientiza procesele de dezvoltare a soiurilor de culturi, inclusiv pre-reproducerea.

Punerea în aplicare a acestei măsuri de adaptare necesită o colaborare strânsă între grupuri multidisciplinare de părți interesate esențiale, printre care se numără fermierii, întreprinderile mici și mijlocii, serviciile de consiliere agricolă (care oferă fermierilor cunoștințe și competențe pentru a îmbunătăți tehnicile agronomice aplicate, productivitatea culturilor și veniturile fermelor), amelioratorii, cercetătorii și factorii de decizie politică. Agricultorii și serviciile de consiliere ar trebui să fie implicați în proiecte și experimente pentru a testa eficacitatea utilizării culturilor și soiurilor adaptate, cu scopul de a obține toate informațiile și de a dobândi experiență cu privire la efectele cultivării diferitelor culturi, atât în ceea ce privește beneficiile economice, cât și cele de mediu.

Competențele și cunoștințele factorilor de decizie politică, ale agenților de extindere, ale antreprenorilor agricoli și ale fermierilor trebuie îmbunătățite și actualizate în mod consecvent, cu un mecanism de coordonare care să consolideze capacitățile organizaționale și instituționale. Serviciile de consiliere agricolă joacă un rol esențial în asigurarea accesului la bune practici și tehnologii și a schimbului de astfel de bune practici și tehnologii, în îmbunătățirea consolidării capacităților și a educației și în consolidarea capacităților fermierilor de a le pune în aplicare, reducând riscurile percepute de eșec pe care le presupune trecerea la un nou sistem. Crearea unor platforme multipartite pentru ameliorarea și evaluarea soiurilor la nivel comunitar și participativ ar putea contribui la creșterea capacităților locale de selectare și evaluare a soiurilor de culturi.

Punerea în aplicare a acestei opțiuni de adaptare, la fel ca în cazul altor măsuri de producție agricolă inteligentă din punct de vedere climatic, este mai ușoară dacă este determinată de piață și pe deplin integrată în piețe. Prin urmare, un factor de succes este dezvoltarea piețelor locale, regionale, naționale și internaționale pentru noi culturi sau soiuri care joacă roluri funcționale în sistemele alimentare. În plus, politicile și reglementările naționale și regionale pentru dezvoltarea soiurilor de culturi și armonizarea cadrelor de reglementare a semințelor ar putea ajuta fermierii să aibă acces în timp util la semințe și materiale de plantare de calitate la prețuri rezonabile pentru cele mai potrivite soiuri de culturi.

Elaborarea și aplicarea unor strategii de adaptare la schimbările climatice specifice și eficace la nivel local pentru producția vegetală necesită consolidarea capacităților științifice și tehnice la mai multe niveluri, integrarea eforturilor de cercetare, colaborarea dintre cercetători și serviciile de consiliere agricolă și furnizarea de mesaje și instrumente clare factorilor de decizie politică și părților interesate.

În special pentru fermieri, dobândirea și schimbul de cunoștințe cu privire la condițiile climatice în schimbare și viabilitatea durabilă a practicilor adaptate de producție vegetală sunt importante atunci când se formulează strategii pentru a face față factorilor limitativi care afectează sistemul lor de culturi, pentru a aloca mai bine resursele și pentru a face investiții justificate în adaptarea la schimbările climatice. Pentru a garanta adoptarea unor practici inteligente din punct de vedere climatic, trebuie oferite stimulente financiare pentru a consolida capacitățile fermierilor sau pentru a spori accesul acestora la împrumuturi preferențiale pentru a sprijini investițiile inițiale în practici și tehnologii durabile. Acest lucru poate ajuta fermierii să profite de măsurile care sunt benefice din punct de vedere social și ecologic, dar care au costuri inițiale ridicate.

Costul punerii în aplicare a acestei măsuri depinde în principal de prețul semințelor culturilor sau soiurilor adaptate și de costurile de investiții necesare (dacă există) la fermă (de exemplu, achiziționarea de noi tipuri de utilaje). În plus, deși costurile introducerii de noi culturi anuale sunt destul de limitate, introducerea de noi specii sau soiuri de arbori ar putea implica costuri de investiții mai mari, sporind, în consecință, riscul pentru fermieri.

Principalele beneficii ale introducerii de noi specii și soiuri sunt randamentele mai mari sau stabile ale culturilor și veniturile fermierilor, datorită unei mai bune adaptabilități a culturilor la mediul în care sunt cultivate și rezilienței sporite a sistemelor de culturi la riscurile legate de climă. În plus, introducerea unei serii de specii și soiuri de culturi conduce la diversificarea producției agricole, care poate genera efecte pozitive asupra biodiversității, a furnizării de servicii ecosistemice și a sinergiilor cu atenuarea prin îmbunătățirea stocării carbonului în sol. Cu toate acestea, unele dintre aceste beneficii conexe pot necesita timp pentru a se manifesta.

Punerea în aplicare a utilizării culturilor și soiurilor adaptate ar trebui să fie sprijinită prin politici și proceduri clare. Politica agricolă comună (PAC) a Uniunii Europene și programele rurale naționale și regionale se numără printre principalele forțe politice motrice pentru punerea în aplicare a acestei măsuri. Politica agricolă comună, prin intermediul „plății directe ecologice” (sau al „ecologizării”) (primul pilon al PAC), sprijină fermierii care adoptă sau mențin practici agricole (de exemplu, diversificarea culturilor) care contribuie la îndeplinirea obiectivelor de mediu și climatice. În plus, al doilea pilon al PAC, politica de dezvoltare rurală a UE, concepută pentru a sprijini zonele rurale, permite autorităților regionale, naționale și locale să își formuleze programele individuale de dezvoltare rurală și sprijină, printre altele, măsurile de gestionare durabilă a resurselor naturale și de combatere a schimbărilor climatice, inclusiv practicile agricole de conservare. Programele din cadrul celui de-al doilea pilon sunt cofinanțate din fonduri UE și din fonduri regionale sau naționale.

Este nevoie de un an pentru a schimba soiurile cultivate de culturi anuale și pentru a obține producția, în timp ce pentru culturile de arbori sunt necesari mai mulți ani (decenii) pentru ca plantele să ajungă la maturitate și să devină profitabile.

Durata de viață este legată de confortul economic al cultivării culturilor și soiurilor selectate.