Restricții privind apa și raționalizarea apei

În regiunile uscate sau în regiunile care se confruntă cu deficite de apă din cauza secetelor recurente, restricțiile privind apa și raționalizarea apei sunt măsuri fără caracter obligatoriu aplicate în mod obișnuit. Restricțiile de apă limitează anumite utilizări ale apei, de exemplu irigarea peluzelor, spălarea mașinilor, umplerea piscinelor sau curățarea cu furtunuri a zonelor de trotuar. Restricțiile pot limita disponibilitatea apei în ceea ce privește volumul și/sau timpul în care poate fi utilizată. Raționalizarea apei include o suspendare temporară a alimentării cu apă sau o reducere a presiunii sub cea necesară pentru alimentarea adecvată în condiții normale care afectează toți utilizatorii de apă. Raționalizarea asigură faptul că resursele de apă limitate în mod critic sunt distribuite astfel încât să se furnizeze suficientă apă pentru a menține sănătatea și siguranța publică.

Restricțiile privind apa și, într-o mai mică măsură, raționalizarea apei sunt utilizate frecvent în situații de deficit temporar de apă, de exemplu în timpul secetei. Acestea permit administrațiilor locale sau chiar regionale și naționale să facă față crizelor de apă, prin reducerea consumului. Deși aceste măsuri temporare cu costuri reduse nu sunt completate de nicio schimbare comportamentală în direcția unei utilizări mai conștiente a apei de către oameni, se preconizează că cererea și utilizarea apei vor crește din nou și vor reveni la nivelurile anterioare odată ce restricțiile vor fi eliminate. 

Pentru a facilita punerea în aplicare a restricțiilor privind apa și raționalizarea apei ca măsuri de urgență în situații de secetă prelungită, schemele de stabilire a priorităților pentru diferite utilizări ale apei reprezintă un instrument util. Aceste scheme pot fi dezvoltate ca parte a planurilor de gestionare a secetei și pot clasifica diferitele utilizări ale apei în funcție de prioritatea lor locală. Pentru definirea sistemului de stabilire a priorităților, pot fi utilizați diferiți indicatori pentru a înțelege impactul secetei prelungite atât asupra utilizărilor socioeconomice, cât și asupra celor de mediu, cum ar fi: 

• impactul asupra aprovizionării cu apă potabilă; 
• indicatori de impact asupra mediului: de exemplu, mortalitatea speciilor de pești, impactul asupra malurilor râurilor și a biodiversității (flora), pierderea biodiversității în zonele terestre în funcție de sistemul acvatic, impactul asupra zonelor umede, creșterea riscului de incendii forestiere, starea ecologică etc.; 
• Indicatori de impact pentru utilizări socioeconomice (de exemplu, utilizări industriale, producția de energie electrică, agricultură, turism, drepturi privind apa, transport etc.).

Aprovizionarea cu apă potabilă este utilizarea prioritară în majoritatea țărilor europene, iar sistemele de stabilire a priorităților ar trebui să asigure întotdeauna un volum suficient care să fie furnizat populației. 

Secetele afectează o parte considerabilă a populației europene în fiecare an și se preconizează că vor crește în frecvență și gravitate din cauza impactului schimbărilor climatice. Se preconizează că sudul Europei va fi cel mai afectat. Restricția de apă și raționalizarea apei pot oferi un răspuns temporar și de urgență la secete și la condițiile de deficit de apă. Având în vedere efectele preconizate ale schimbărilor climatice și în cazul deficitului persistent sau recurent de apă, ar trebui preferate și menținute alte măsuri pe termen lung, de exemplu măsuri de economisire a apei pentru a reduce cererea de apă și strategii inovatoare de creștere a aprovizionării cu apă prin reutilizarea apei, cum ar fi recoltarea apei pluviale, reciclarea apei gri și desalinizarea. 

Participarea părților interesate este necesară pentru a facilita adoptarea și punerea în aplicare a măsurilor de restricționare a utilizării apei și de raționalizare a apei. Cele mai importante sectoare afectate sunt aprovizionarea cu apă menajeră, agricultura, industria și turismul, părțile interesate fiind persoane fizice, organizații, instituții, factori de decizie sau factori de decizie, care determină sau sunt afectați de aceste măsuri. Pe lângă posibilitățile de control direct și de asigurare a respectării legislației de către autoritățile publice, implicarea părților interesate este esențială pentru punerea în aplicare pe scară largă și adecvată și pentru ajustarea acestor măsuri pentru a obține cea mai mare eficacitate posibilă. 

Restricționarea apei și măsurile de raționalizare a apei sunt adesea puse în aplicare ca parte a planurilor sau strategiilor de gestionare a secetei. Este important să se încurajeze participarea activă a tuturor părților interesate relevante în timpul elaborării acestor planuri pentru a obține opinii diferite ale părților interesate și pentru a atenua conflictele dintre părțile interesate înainte de procesul decizional. O descriere intenționată a părților interesate legitime, inclusiv a intereselor, valorilor și abordărilor acestora în ceea ce privește riscurile, este o condiție prealabilă pentru elaborarea unor astfel de planuri și strategii și pentru asigurarea înțelegerii legăturii acestora cu politica instituțională privind seceta. Părțile interesate de la nivel local cunosc cel mai bine diferitele sectoare de utilizare a apei și componente ale ciclului hidrologic și se pot asigura că obiectivele sunt coerente și sunt puse în aplicare acolo unde costurile socioeconomice sunt cele mai scăzute. Participarea activă contribuie la atingerea unui echilibru optim durabil, luând în considerare aspectele sociale, economice și de mediu și facilitând continuarea, pe termen lung, a procesului decizional prin consens. 

Un exemplu de sursă potențială de conflict este distribuția resurselor de apă între sectorul apei potabile și sectorul agricol în situații de secetă. De obicei, se acordă prioritate sectorului apei potabile care satisface 100 % din nevoi, în timp ce cantitățile alocate irigațiilor agricole depind de disponibilitatea rămasă a apei și rareori corespund nevoilor. Pentru a crește gradul de acceptare a prioritizării utilizării apei în timpul secetelor, astfel cum se prevede în planurile și strategiile de gestionare a secetei, este important să se reunească părțile interesate din sectorul apei potabile și din sectorul agricol și să se permită discuții cu privire la modul de stabilire a priorităților și de echilibrare a diferitelor interese. 

Restricțiile și raționalizarea apei sunt măsuri foarte eficiente de reducere a cererii de apă în timpul situațiilor de deficit de apă și de secetă de urgență. Acestea pot fi implementate foarte rapid și au un efect rapid asupra reducerii cererii de apă. În unele cazuri, acestea sunt chiar eficiente pe termen lung, atunci când restricțiile nu mai sunt impuse din cauza efectelor învățării. Cu toate acestea, ambele măsuri nu ar trebui să fie puse în aplicare în mod intenționat pentru a atenua problemele legate de deficitul de apă pe termen lung. Un factor important de succes în general este implicarea conștientă a părților interesate și a publicului larg și puterea legală de a pune în aplicare restricțiile privind apa asupra societății. 

Un factor limitativ este faptul că măsurile sunt eficace numai în cazul în care conformitatea este controlată, ceea ce poate duce la costuri ridicate de monitorizare. În plus, crearea planurilor, procedurilor și legilor necesare de gestionare a secetei este un proces care necesită foarte mult timp, asociat cu costurile administrative. 

Restricțiile obligatorii privind apa pot produce economii semnificative de apă într-un timp scurt, comparabile doar cu creșterile semnificative ale prețurilor. Restricțiile sunt, de obicei, favorizate față de instrumentele economice în situații temporare în care aprovizionarea cu apă este extrem de limitată. Cu toate acestea, astfel de măsuri sunt asociate cu o reducere a bunăstării socioeconomice și cu reduceri semnificative ale fluxurilor de venituri publice care ar putea fi necesare pentru punerea în aplicare a măsurilor de eficiență a sistemului. Restricțiile privind apa impun costuri de inconvenient, costuri de eficiență alocate, precum și costuri semnificative de asigurare a respectării legislației. 

Alte măsuri, cum ar fi planurile detaliate de gestionare a secetei și introducerea unui sistem fiabil de avertizare timpurie în caz de secetă, care să permită o utilizare mai prudentă a resurselor de apă rămase, sunt relevante din punct de vedere economic, deoarece pot contribui la reducerea riscului de impunere a unor restricții severe privind apa sau a unor măsuri de raționalizare. 

Directiva-cadru privind apa (DCA) poate orienta administrațiile competente către economisirea apei în general. Articolul 9 (prețul apei) din DCA poate fi pus în aplicare în combinație cu restricțiile privind apa. Planurile de gestionare a secetei, care pot face, de asemenea, obiectul Programului de măsuri al DCA, includ, în mod normal, restricții și metode de raționalizare în cazul evenimentelor de secetă. Practica de a restricționa utilizarea apei în perioadele de deficit de apă sau de secetă este inclusă în politicile de alocare a apei ale multor state membre și, în unele state membre, restricțiile sunt stabilite în conformitate cu o ierarhie a utilizatorilor de apă. Normele privind captarea apei sunt uneori mai stricte în zonele care se confruntă cu o penurie cronică de apă. Un nou regulament al UE privind cerințele minime pentru reutilizarea apei pentru irigațiile agricole a fost publicat în 2020 [Regulamentul (UE) 2020/741]. Apa reutilizată este o resursă relevantă în perioadele de deficit de apă. 

Măsurile de restricționare și raționalizare a apei pot fi puse în aplicare foarte rapid în situații de deficit de apă și de secetă (în câteva zile până la săptămâni). Proceduri clare, de exemplu definite într-un plan de gestionare a secetei, pot accelera punerea în aplicare a acestor măsuri. Cu toate acestea, acordul cu privire la astfel de proceduri poate fi un proces care necesită mai mult timp, deoarece ar trebui să implice toate părțile interesate relevante, iar acestea pot avea interese contradictorii, de exemplu în ceea ce privește prioritizarea alimentării cu apă a diferitelor sectoare. 

Durata de viață a restrilor de apă și a măsurilor de raționalizare este, de obicei, mai mare de 1 an, deoarece acestea sunt aplicate ca măsuri de urgență în situații de deficit de apă și de secetă. Eficiența acestor măsuri ar trebui evaluată în permanență, iar procedurile de punere în aplicare a acestor măsuri ar trebui ajustate în consecință. În cazul unui deficit persistent de apă, ar trebui preferate alte măsuri care sunt puse în aplicare și menținute pe termen lung.