Restricții privind apa și raționalizarea apei

Participareadiferitelor părți interesate este necesară pentru a facilita adoptarea și punerea în aplicare a măsurilor de restricționare a utilizării apei și de raționalizare a apei. Cele mai importante sectoare afectate sunt alimentarea cu apă menajeră, agricultura, industria și turismul, părțile interesate fiind persoane fizice, organizații, instituții, factori de decizie sau factori de decizie, care determină sau sunt afectați de aceste măsuri. Pe lângă posibilitățile de control direct și de asigurare a respectării legislației de către autoritățile publice, implicarea părților interesate este esențială pentru punerea în aplicare pe scară largă și adecvată și ajustarea acestor măsuri pentru a obține cea mai mare eficacitate posibilă. 

Măsurilede restricționare a utilizării apei și de raționalizare a apei sunt adesea puse în aplicare ca parte a planurilor sau strategiilor de gestionare a secetei. Este important să se încurajeze participarea activă a tuturor părților interesate relevante în cursul elaborării acestor planuri, pentru a obține opinii diferite din partea părților interesate și pentru a atenua conflictele dintre părțile interesate înainte de procesul decizional. O descriere intenționată a părților interesate legitime, inclusiv a intereselor, valorilor și abordărilor acestora în ceea ce privește riscul, este o condiție prealabilă pentru elaborarea unor astfel de planuri și strategii și pentru asigurarea unei înțelegeri a legăturii acestora cu politica instituțională în materie de secetă. Părțile interesate de la nivel local cunosc cel mai bine diferitele sectoare de utilizare a apei și componente ale ciclului hidrologic și se pot asigura că obiectivele sunt coerente și sunt puse în aplicare acolo unde costurile socioeconomice sunt cele mai scăzute. Participarea activă contribuie la atingerea echilibrului durabil optim, luând în considerare aspectele sociale, economice și de mediu și facilitând continuarea, pe termen lung, a procesului decizional prin consens. 

Un exemplu de sursă potențială de conflict este distribuția resurselor de apă între sectorul apei potabile și sectorul agricol în situații de secetă. De obicei, se acordă prioritate sectorului apei potabile care satisface 100 % din nevoi, în timp ce cantitățile alocate irigațiilor agricole depind de disponibilitatea apei rămase și rareori corespund nevoilor. Pentru a spori gradul de acceptare a prioritizării utilizărilor apei în timpul secetei, astfel cum se prevede în planurile și strategiile de gestionare a secetei, este important să se reunească părțile interesate din sectorul apei potabile și din sectorul agricol și să se permită discuții cu privire la modul de stabilire a priorităților și de echilibrare a diferitelor interese. 

Restricțiile privindapa și raționalizarea sunt măsuri foarte eficiente de reducere a cererii de apă în situații de deficit de apă și de secetă de urgență. Acestea pot fi puse în aplicare foarte rapid și au un efect rapid asupra reducerii cererii de apă. În unele cazuri, acestea sunt chiar eficiente pe termen lung, atunci când restricțiile nu mai sunt impuse din cauza efectelor învățării. Cu toate acestea, ambele măsuri nu ar trebui să fie puse în aplicare în mod intenționat pentru a atenua problemele legate de deficitul de apă pe termen lung. Un factor important de succes în general este implicarea conștientă a părților interesate și a publicului larg și puterea juridică de a pune în aplicare restricțiile privind apa asupra societății. 

Un factor limitativ este faptul că măsurile sunt eficace numai dacă conformitatea este controlată, ceea ce poate duce la costuri ridicate de monitorizare. În plus, crearea planurilor, procedurilor și legilor necesare de gestionare a secetei este un proces foarte consumator de timp asociat cu costurile administrative. 

Restricțiileobligatorii privind apa pot produce economii semnificative de apă într-un timp scurt, comparabile doar cu creșterile semnificative ale prețurilor. Restricțiile sunt, de obicei, favorizate în raport cu instrumentele economice în situații temporare în care aprovizionarea cu apă este extrem de limitată. Cu toate acestea, astfel de măsuri sunt asociate cu o reducere a bunăstării socioeconomice și cu reduceri semnificative ale fluxurilor de venituri publice care ar putea fi necesare pentru punerea în aplicare a măsurilor de eficiență a sistemului. Restricțiile privind apa impun costuri inconveniente, costuri de eficiență alocate, precum și costuri semnificative de punere în aplicare. 

Alte măsuri, cum ar fi planurile detaliate de gestionare a secetei și introducerea unui sistem fiabil de avertizare timpurie în caz de secetă, care să permită o utilizare mai prudentă a resurselor de apă rămase, sunt relevante din punct de vedere economic, deoarece pot contribui la reducerea riscului de impunere a unor restricții severe privind apa sau a unor măsuri de raționalizare. 

Directiva-cadru privindapa (DCA) poate orienta administrațiile competente către economisirea apei în general. Articolul 9 (stabilirea prețului apei) din DCA poate fi pus în aplicare în combinație curestricțiile privind apa. Planurile de gestionare a secetei, care pot face, de asemenea, obiectulprogramului de măsuri alDCA, includ, în mod normal, restricții și metode de raționalizare în cazul evenimentelor de secetă. Practica de a restricționa utilizarea apei în perioade de deficit de apă sau de secetă este inclusă în politicile de alocare a apei ale multor state membre și,în unele state membre, restricțiile suntstabilite în funcție de o ierarhie a utilizatorilor de apă. Normele privind captarea apei sunt uneori mai stricte în zonele care se confruntă cu o penurie cronică de apă. Un nou regulamental UE privind cerințele minime pentru reutilizarea apei pentru irigații agricole a fost publicat în 2020 [Regulamentul (UE) 2020/741]. Apa reutilizată este oresursă relevantă în perioadele de deficit de apă. 

Măsurile de restricționare și raționalizare aapei pot fi puse în aplicare foarte rapid în situații de deficit de apă și secetă (în câteva zile sau săptămâni). Procedurileclare, definite, de exemplu, într-un plan de gestionare a secetei, pot accelera punerea în aplicare a acestor măsuri. Cu toate acestea,acordul cu privire la astfelde proceduri poate fi un proces care necesită mai multtimp, deoarece ar trebui să implice toate părțile interesaterelevante, iar acestea ar putea avea interese contradictorii, de exemplu în ceea ce privește prioritizarea alimentării cu apă în diferite sectoare. 

Durata de viață a măsurilor de refacerea apei șideraționalizareeste, de obicei,mai mare de1 an, deoarece acestea sunt aplicate ca măsuri de urgență însituații dedeficit de apă și de secetă. Eficiența acestor măsuritrebuie evaluatăîn mod continuu,iar procedurile de punere în aplicare a acestor măsuri trebuie ajustate în consecință. În cazul unui deficit persistent de apă, ar trebui preferate alte măsuri care sunt puse în aplicare și menținute pe termen lung.