Moștenire verde în orașul Salamanca

Învățăminte cheie

Despre regiune

Amenințările climatice

Conform previziunilor viitoare, creșterile de temperatură și valurile de căldură reprezintă cele mai mari amenințări climatice din Salamanca. Printre riscuri se numără reducerea rezervelor de apă, secetele, creșterea morbidității și a mortalității - în special în grupurile vulnerabile - precipitațiile extreme și creșterea consumului de energie, cu riscuri asociate de suprasarcină și probleme de distribuție. Aceste riscuri pot afecta negativ turismul, crucial într-un oraș precum Salamanca, recunoscut ca sit al Patrimoniului Mondial.

Context

Ca inițiativă-pilot, proiectul va institui o rețea de infrastructură verde pentru a îmbunătăți adaptarea la schimbările climatice în Salamanca. Aceasta va dezvolta un coridor verde pe o distanță de 7 km de la un vechi traseu pentru creșterea animalelor, „Via de la Plata”, care traversează Salamanca de la nord la sud. Instrumentul de sprijin pentru adaptarea urbană este utilizat ca orientare, cuprinzând mai multe etape, cum ar fi evaluarea vulnerabilității și a riscurilor, definirea zonelor climatice locale, identificarea și prioritizarea opțiunilor de adaptare, definirea unei foi de parcurs și punerea în aplicare a unor soluții bazate pe natură.

Învățare automată pentru evaluarea zonelor climatice

Machine learning a evaluat zonele climatice locale pentru a ajuta planificatorii și managerii să facă față punctelor fierbinți locale (efectul de insulă de căldură). Obiectivul principal a fost identificarea zonelor cu condiții microclimatice diferite pentru a planifica măsuri de adaptare eficace. Metodologia a identificat în mod eficient zonele climatice locale prin detectarea zonelor cu densități distincte ale clădirilor, niveluri de vegetație și variații de temperatură. Rezultatele au relevat diferențe în ceea ce privește temperaturile medii și minime în zonele climatice locale în timpul lunilor de vară.

Trebuie remarcat faptul că analiza nu a diferențiat pe deplin zona istorică de secțiunile mai contemporane; în mod specific, zonele istorice sunt clasificate în aceeași zonă ca și extinderile moderne. Acest lucru implică faptul că caracteristicile lor sunt similare din perspectiva diagnosticului climatic. Cu toate acestea, în ceea ce privește adaptarea, zona de patrimoniu necesită măsuri specifice și prezintă condiții diferite în comparație cu restul zonei sale climatice.

De exemplu, trebuie să se acorde atenție asigurării faptului că finisajele exterioare de pe trotuare și pereți sunt compatibile cu bunurile istorice, conservarea și aprecierea acestora. De asemenea, este esențial să se garanteze că vegetația nu provoacă daune structurale sau nu agravează condițiile de umiditate, permițând în același timp aprecierea vizuală a acesteia.

Valoarea patrimoniului este independentă de comportamentul său împotriva efectului de insulă de căldură, deoarece se bazează mai degrabă pe aspecte culturale decât fizice. Alte condiții, cum ar fi densitatea clădirilor și prezența vegetației, conduc la apariția sau scăderea efectului de insulă termică în oraș, unde identificarea unor soluții adecvate rezistente la schimbările climatice este esențială.

Metodologie

Caracterul de pionierat al studiului nu a constat atât în propunerea unei metodologii reproductibile de analiză urbană bazată pe date satelitare, ci mai degrabă în combinarea acesteia cu alte variabile deschise, cum ar fi cele din „Clădiri” și „Parcela cadastrală” din Directiva INSPIRE. Variabilele finale utilizate în modelul prezentat sunt:

i) Suprafața construită deasupra nivelului solului
ii) Suprafața ocupată de clădiri
iii) Suprafața rezidențială pe parcelă cadastrală
iv) Suprafața parcelelor cadastrale (aceste patru categorii obținute din datele INSPIRE)
v) Indicele de vegetație NDVI (derivat din datele COPERNICUS-Sentinel 2)
vi) Indicele de impermeabilitate a solului (date COPERNICUS) și
vii) Temperatura suprafeței (datele Landsat 8 USGS).

Integrarea acestor straturi de informații se face prin învățarea automată, în special cu algoritmi nesupravegheați. Algoritmul selectat pentru a digera aceste date a fost Kmeans, datorită versatilității și adaptării sale la caz, fiind, de asemenea, ușor accesibil prin biblioteci deschise. Mai multe informații aici.

Instrument pentru prioritizarea măsurilor de adaptare

Proiectul a identificat 110 măsuri de adaptare de diferite tipuri (de exemplu, infrastructură verde, gri și albastră, socială, de gestionare etc.) și principalele sectoare conexe. După caracterizarea acestor măsuri, a fost elaborat și publicat online un instrument pentru prioritizarea măsurilor de adaptare. Acest instrument de stabilire a priorităților se bazează pe o analiză bazată pe criterii multiple, care oferă o abordare sistemică și structurată pentru evaluarea opțiunilor care îndeplinesc criterii diferite.

În cazul Salamanca, criteriile selectate sunt 1) reducerea impactului schimbărilor climatice; 2) viabilitatea tehnică și economică; 3) îmbunătățirea furnizării de servicii ecosistemice; d) conservarea patrimoniului cultural; și 5) reducerea impactului asupra populației, în special asupra persoanelor celor mai vulnerabile. Fiecare măsură de adaptare a fost evaluată în funcție de aceste criterii.

În continuare, cele cinci criterii au fost ponderate pentru a reflecta importanța relativă a unui criteriu în raport cu celelalte prin intermediul unui sondaj și al unui atelier participativ la care au participat personal din mai multe departamente municipale. Acest proces a contribuit la diseminarea listei de măsuri și de opțiuni-cheie de adaptare în rândul administratorilor orașului și al factorilor de decizie și la creșterea gradului de asumare a planului și a eforturilor de adaptare ale orașului.

Adaptarea mediului de patrimoniu

Adaptarea patrimoniului este abordată din două perspective: în primul rând, de la planificarea și compilarea unei serii de măsuri și strategii și, în al doilea rând, prin punerea în aplicare a unor soluții bazate pe natură.

Ca parte a foii de parcurs de adaptare a orașului, a fost sugerată o propunere de creare a unui ghid de adaptare pentru clădirile istorice din Salamanca. Acest ghid își propune să evalueze scenariile viitoare ale acestor clădiri, concentrându-se pe conservarea și asigurarea condițiilor interioare locuibile. Este important deoarece materialele utilizate în arhitectura vernaculară (cum ar fi piatra Villamayor) și condițiile climatice sunt specifice acestui context și, prin urmare, necesită soluții adaptate. Ghidul ar trebui, de asemenea, să exploreze soluții de renovare favorabile activelor, adaptarea la noi utilizări, cadrul legislativ etc.

În plus, se propune elaborarea unui plan de redresare pentru a reconstrui mai bine, care să servească la recuperarea activelor în urma unui dezastru sau a unui eveniment extrem. Reconstruirea mai bună înseamnă nu numai reconstruirea a ceea ce este deteriorat, ci și adaptarea și regândirea activului într-un mod care să contribuie la obținerea unei mai mari reziliențe. În plus, renovarea activelor foarte expuse care sunt deteriorate în mod repetat trebuie să fie luată în considerare din punct de vedere economic.

În ceea ce privește punerea în aplicare a soluțiilor bazate pe natură, obiectivul a fost creșterea gradului de ecologizare a spațiilor publice prin diferite acțiuni, cum ar fi fațadele verzi, extinderea permeabilizării solului (figura 2), gropile pentru arbori (figura 3) și instalarea de șanțuri de drenare (figura 4). Provocările întâlnite sunt tehnice, birocratice și juridice. La nivel tehnic, actiunile de pe strazile istorice unde facilitatile nu sunt inregistrate si unde pot exista vestigii arheologice, au prezentat multe probleme, incompatibilitati cu plantatiile si intarzieri. Se pare că intervențiile cuprinzătoare ale străzilor întregi sunt de preferat, deoarece permit adaptarea designului la starea subsolului.

În plus, pentru zonele de patrimoniu, sunt solicitate materiale nobile, ceea ce poate crește costurile. Din punct de vedere juridic, ariile protejate și clădirile prezintă o serie de reglementări stricte care trebuie respectate, lăsând puține posibilități de acțiune, iar la nivel birocratic, obținerea autorizațiilor poate presupune o întârziere de câteva luni.

În cele din urmă, coordonarea între diferitele departamente implicate (patrimoniu, urbanism, infrastructură civilă) reprezintă o altă provocare. Cu toate acestea, această experiență a format tehnicieni municipali pentru a efectua acțiuni inovatoare, depășind provocările și învățând din dificultăți, obținând în cele din urmă rezultate bune.

Rezumat

Informații suplimentare

Persoană de contact