Integrarea adaptării la schimbările climatice în planurile de secetă și de conservare a apei

Esențială pentru un plan de gestionare a secetei și/sau de conservare a apei este identificarea părților interesate relevante care au un interes în aprovizionarea cu apă, planificarea secetei și conservarea apei. Aceste grupuri de părți interesate trebuie să fie implicate și reprezentate în mod echitabil într-un stadiu incipient al elaborării planului. Participarea la procesul de planificare oferă părților interesate posibilitatea de a dezvolta o înțelegere reciprocă a punctelor de vedere și de a genera soluții de colaborare. Părțile interesate de la nivel local cunosc cel mai bine diferitele sectoare de utilizare a apei și componente ale ciclului hidrologic și se pot asigura că obiectivele sunt coerente și sunt puse în aplicare acolo unde costurile socioeconomice sunt cele mai scăzute. Participarea activă contribuie la realizarea unei gestionări echilibrate a surselor de apă, reducând la minimum conflictele dintre diferitele utilizări și impactul asupra mediului.

O abordare bună este înființarea unor grupuri de lucru sau foruri care să reunească părți interesate identificate, experți cu experiență și recunoscuți în domeniul apei, care să poată oferi consiliere și consultanță în timpul elaborării planurilor. În plus, tabelele sectoriale în care discuțiile pot fi mai fluente și grupurile mici de părți interesate pot fi considerate instrumente utile pentru promovarea participării publicului. Informarea și consultarea publicului pot urma proceduri reglementate sau legiferate (de exemplu, buletine oficiale) sau publicații ample și ușor accesibile și mijloace electronice de informare, acestea din urmă fiind utilizate mai frecvent de societate.

Un factor major de succes pentru proiectarea și punerea în aplicare a planurilor de gestionare a secetei și de conservare a apei este disponibilitatea unor cunoștințe aprofundate cu privire la:

modelul de utilizare a apei și contribuția acestora la bunăstare;

condițiile hidrologice ale corpurilor de apă și previziunile aferente pe termen mediu și lung privind schimbările climatice;

factorii care influențează cererea de apă în sectoarele economice mari consumatoare de apă și consumul public de apă.

Pentru un plan reușit de gestionare a secetei și de conservare a apei, este necesară implicarea activă a părților interesate și un bun dialog între știință și factorii de decizie politică pe parcursul întregului proces de planificare. În plus, planul de gestionare a secetei și de conservare a apei ar trebui inclus în planurile de gestionare a bazinelor hidrografice (PMBH) prevăzute de Directiva-cadru a UE privind apa sau coordonat cu acestea. Instituirea unor sisteme eficiente de avertizare în caz de secetă contribuie și mai mult la succesul gestionării secetei și al punerii în aplicare a planului de conservare a apei.

Conflictele dintre valorile și interesele sociale, economice și de mediu pot împiedica colaborarea necesară în timpul elaborării și punerii în aplicare a planului, în special atunci când resursele de apă devin limitate. Constrângerile juridice din timpul procesului de planificare se referă la drepturile în materie de apă, la legile existente privind încrederea publică, la cerințele pentru furnizorii publici de apă, la aspecte legate de răspundere, printre altele.

Costurile asociate cu elaborarea unui plan de gestionare a secetei și de conservare a apei la nivel de stat pot fi estimate între 50 000 și 100 000 de euro. Costurile de punere în aplicare variază considerabil, în funcție de amploarea avută în vedere, de gravitatea problemei, de caracteristicile locale ale corpurilor de apă și ale utilizărilor apei, precum și de setul de măsuri planificate. Costurile trebuie să fie întotdeauna puse în balanță cu pierderile care s-ar produce în cazul în care nu ar exista niciun plan.

Avantajul este că toate sectoarele economice își pot continua activitățile în mod organizat, dar cu niveluri reduse ale apei, ceea ce înseamnă că există mai puține perturbări economice și de mediu în comparație cu o situație de secetă negestionată.

Regulamentul privind cerințele minime pentru reutilizarea apei pentru irigații agricole

Pentru a aborda problema deficitului de apă și a secetei în UE, Comisia Europeană a publicat în 2007 o comunicare intitulată „Abordareaproblemei deficitului de apă și a secetei în Uniunea Europeană”. Comunicarea enumeră un set de opțiuni de politică, care pot fi puse în aplicare ca o acțiune concertată a UE pentru a spori eficiența utilizării apei și economiile de apă și pentru a îmbunătăți pregătirea pentru secetă și gestionarea riscurilor. Directiva-cadru privind apa, inițiativa emblematică a politicii UE în domeniul apei, recunoaște secetele ca potențiale amenințări care pot anula eforturile de atingere a unei stări ecologice bune a corpurilor de apă comunitare. În noiembrie 2012, o analiză a politicilor privind deficitul de apă și seceta a fost finalizată și integrată în „Planulde salvgardare a apelor europene”. Evaluarea a concluzionat că s-au înregistrat progrese în punerea în aplicare a instrumentelor de politică sugerate în comunicarea CE din 2007, dar că obiectivul general de inversare a tendințelor privind deficitul de apă și seceta nu a fost atins. „Planul” a încurajat statele membre să integreze mai bine gestionarea riscului de secetă în viitoarele lor planuri de gestionare a bazinelor hidrografice, pentru a asigura coerența gestionării resurselor de apă. În 2020, Comisia Europeană a publicat un nou „Regulamentprivind cerințele minime pentru reutilizarea apei pentru irigații agricole”,care este relevant pentru conservarea apei și stabilește normele privind cerințele minime pentru reutilizarea în condiții de siguranță a apelor uzate urbane epurate pentru irigații agricole.

Gravitatea din ce în ce mai mare a secetei în Uniunea Europeană și nevoia de acțiune au fost recunoscute în „nouaStrategie a UE privind adaptarea la schimbările climatice”,adoptată în februarie 2021. Strategia propune o utilizare pe scară mai largă a planurilor de gestionare a secetei și a măsurilor de creștere a capacității solurilor de retenție a apei și de reutilizare în condiții de siguranță a apei.

Perioada depunere în aplicare a planurilor de gestionare a secetei și/sau de conservare a apei depinde de mai mulți factori, cum ar fi dimensiunea zonei afectate, diferitele interese ale părților interesate și implicațiile juridice și sociale. Timpii tipici de punere în aplicare se situează între 1 și 5 ani.

Dacă sunt elaborate și puse în aplicare în mod corespunzător, planurile de gestionare a secetei și de conservare a apei sunt, de obicei, măsuri pe termen mediu (> 5 ani). Pentru a le asigura viabilitatea pe o perioadă lungă de timp, acestea ar trebui evaluate periodic, ținând seama de schimbările climatice și sociale, de noile tehnologii și de noile legi. Evaluarea și adaptarea după evenimentele de secetă joacă, de asemenea, un rol important.