Planuri de conservare a secetei și a apei

Europa se confruntă cu un risc tot mai mare de deficit de apă și de secetă, în special în regiunile mediteraneene. Aceste riscuri sunt abordate, de obicei, prin planuri de gestionare a secetei și planuri de conservare a apei sau prin planuri combinate care încorporează gestionarea secetei și conservarea apei împreună. Scopul unui plan de gestionare a secetei este de a preveni și de a atenua impactul secetei asupra mediului, societății și economiei. Acestea sunt instrumente de reglementare care stabilesc priorități între diferitele utilizări ale apei și definesc constrângeri mai stricte privind accesul la apa furnizată public în timpul secetelor.

Planurile de gestionare a secetei urmăresc să garanteze disponibilitatea apei în cantități suficiente pentru a răspunde nevoilor umane esențiale, să asigure sănătatea și bunăstarea populației, să evite sau să reducă la minimum efectele negative ale secetei asupra stării corpurilor de apă și să reducă la minimum efectele negative asupra activităților economice. Acestea ar trebui să fie pregătite în prealabil înainte de a fi necesare. Un plan de conservare a apei este o strategie sau o combinație de strategii pentru conservarea și controlul resurselor de apă (de suprafață și subterane). Scopul unui plan de conservare a apei este de a reduce consumul de apă, de a reduce la minimum pierderile și risipa de apă, de a îmbunătăți eficiența utilizării apei și de a îmbunătăți reciclarea și reutilizarea apei. O utilizare mai eficientă a surselor de apă existente nu numai că contribuie la conservarea resurselor de apă și la îmbunătățirea eficienței distribuției apei, ci reduce și impactul asupra mediului (de exemplu, din cauza reducerii cantității de ape uzate care trebuie tratate) și costurile asociate dezvoltării de noi surse de alimentare. Planurile de gestionare a secetei și de conservare a apei pot fi, de asemenea, combinate în planuri de secetă și de conservare a apei care includ orientări și cerințe care reglementează conservarea apei și situațiile de urgență legate de secetă pentru furnizorii publici de apă.

Planurile de gestionare a secetei și de conservare a apei pot deveni măsuri de adaptare la schimbările climatice în măsura în care pot include considerații privind scenariile viitoare privind schimbările climatice și impacturile preconizate. Efectele potențiale ale schimbărilor climatice care trebuie luate în considerare se referă la modificări ale regimului natural al corpurilor de apă, ale stării lor ecologice (care afectează calitatea resurselor de apă) și ale cererii de apă (de exemplu, irigații, aprovizionarea cu apă urbană și industrială). Modificările semnificative necesită acțiuni de adaptare care pot fi incluse în astfel de planuri. În plus, întrucât impactul social al secetei este, de regulă, apariția unor probleme legate de deficitul de apă, planurile adaptate ar trebui să ia în considerare, de asemenea, modul în care posibila reducere a disponibilității și a aprovizionării cu apă ca urmare a schimbărilor climatice poate exacerba problemele legate de creșterea cererii de apă care decurg din evoluțiile demografice și economice. Elementele de bază și conținutul planurilor de gestionare a secetei și de conservare a apei sunt:

• caracteristicile generale ale bazinului în condiții normale și de secetă;
• istoricul secetelor din bazinul hidrografic;
• caracteristicile secetelor (intensitate, frecvență, durată etc.) din bazin;
• punerea în aplicare a unui sistem de avertizare în caz de secetă;
• programul și acțiunile de conservare a apei și de prevenire și atenuare a secetei;
• structura organizatorică și de gestionare (autoritatea competentă, comitetul sau grupul de lucru pentru a identifica impactul secetei și a propune opțiuni de gestionare, grupul extins pentru părțile interesate);
• sistemul de monitorizare;
• mecanismul de actualizare și monitorizare a planurilor;
• planuri specifice privind alimentarea cu apă a populației.

În mod ideal, planurile de gestionare a secetei și de conservare a apei ar trebui să conțină obiective cantitative și măsurabile și un set de măsuri pentru atingerea acestor obiective, prioritizate în conformitate cu criterii convenite și comune (de exemplu, performanță, costuri de punere în aplicare, beneficii preconizate etc.).

Planurile de gestionare a secetei și de conservare a apei pot fi elaborate la diferite niveluri administrative (municipale, districtuale de irigații, provinciale, regionale sau chiar naționale) și pentru diferite sectoare economice. În orice caz, acestea ar trebui să fie conectate la planurile de management al bazinelor hidrografice (PMBH), definite în conformitate cu Directiva-cadru a UE privind apa. La nivel național, planurile de gestionare a secetei și de conservare a apei descriu în mod normal cadrul normativ, structura organizatorică și instrumentele de politică (cum ar fi acordarea de licențe pentru captarea apei și stabilirea prețurilor) pentru a aborda problemele legate de secetă și de deficitul de apă, precum și procedurile de declarare a situațiilor de urgență legate de secetă, obiectivele de politică la nivel înalt și resursele disponibile. La nivel regional sau la nivelul bazinelor hidrografice, planurile de gestionare a secetei și de conservare a apei tind să intre în mai multe detalii. Acestea pot furniza informații privind factorii și indicatorii regionali ai secetei, riscul și vulnerabilitatea la secetă, intervențiile pe termen lung pentru reducerea vulnerabilității la secetă, opțiunile de atenuare a riscului de secetă pentru fiecare sector și nivelul de gravitate a secetei, alocarea sarcinilor între actorii regionali, criteriile pentru elaborarea planurilor de gestionare a secetei la nivelul sistemului de alimentare cu apă, schemele de cooperare cu agenția de protecție civilă și procesele de revizuire a planurilor.

Esențială pentru un plan de gestionare a secetei și/sau de conservare a apei este identificarea părților interesate relevante care au un interes în aprovizionarea cu apă, planificarea secetei și conservarea apei. Aceste grupuri de părți interesate trebuie să fie implicate și reprezentate în mod echitabil într-un stadiu incipient al elaborării planului. Participarea la procesul de planificare oferă părților interesate posibilitatea de a-și înțelege reciproc punctele de vedere și de a genera soluții colaborative. Părțile interesate de la nivel local cunosc cel mai bine diferitele sectoare de utilizare a apei și componente ale ciclului hidrologic și se pot asigura că obiectivele sunt coerente și sunt puse în aplicare acolo unde costurile socioeconomice sunt cele mai scăzute. Participarea activă contribuie la realizarea unei gestionări echilibrate a surselor de apă, reducând la minimum conflictele dintre diferitele utilizări și impacturile asupra mediului.

O bună abordare este de a stabili grupuri de lucru sau forumuri care să reunească părți interesate identificate, experți cu experiență și recunoscuți în domeniul apei, care să poată consilia și consulta pe parcursul elaborării planurilor. În plus, tabelele sectoriale în care discuțiile pot fi mai fluente și grupurile mici de părți interesate pot fi considerate instrumente utile pentru promovarea participării publicului. Informarea și consultarea publicului pot urma proceduri reglementate sau legiferate (de exemplu, buletine oficiale) sau publicații ample și ușor accesibile și mijloace electronice de informare, acestea fiind cele mai utilizate ulterior de societate.

Un factor major de succes pentru proiectarea și punerea în aplicare a planurilor de gestionare a secetei și de conservare a apei este disponibilitatea unor cunoștințe aprofundate cu privire la:

modelul de utilizare a apei și contribuția acestora la bunăstare;

condițiile hidrologice ale corpurilor de apă și proiecțiile aferente pe termen mediu și lung privind schimbările climatice;

factorii care influențează cererea de apă în sectoarele economice mari consumatoare de apă și consumul public de apă.

Pentru o gestionare cu succes a secetei și un plan de conservare a apei, este necesară o implicare activă a părților interesate și un dialog bun între oamenii de știință și factorii de decizie politică pe parcursul întregului proces de planificare. În plus, planul de gestionare a secetei și de conservare a apei ar trebui inclus în planurile de gestionare a bazinelor hidrografice (PMBH) impuse de Directiva-cadru a UE privind apa sau coordonat cu acestea. Instituirea unor sisteme eficiente de avertizare în caz de secetă contribuie în continuare la succesul gestionării secetei și al punerii în aplicare a planului de conservare a apei.

Conflictele dintre valorile și interesele sociale, economice și de mediu pot împiedica colaborarea necesară în timpul elaborării și punerii în aplicare a planului, în special atunci când resursele de apă devin mai limitate. Constrângerile juridice din timpul procesului de planificare se referă la drepturile privind apa, legile existente privind încrederea publică, cerințele pentru furnizorii publici de apă, aspecte legate de răspundere, printre altele.

Costurile asociate cu elaborarea unui plan de gestionare a secetei și de conservare a apei la nivel de stat pot fi estimate între 50 000 și 100 000 de euro. Costurile de punere în aplicare variază considerabil, în funcție de amploarea avută în vedere, de gravitatea problemei, de caracteristicile locale ale corpurilor de apă și ale utilizărilor apei, precum și de setul de măsuri planificate. Costurile trebuie întotdeauna evaluate în raport cu pierderile care ar apărea în cazul în care nu ar exista niciun plan.

Beneficiul este că toate sectoarele economice își pot continua activitățile într-un mod organizat, dar cu niveluri reduse ale apei, ceea ce înseamnă că există mai puține perturbări economice și de mediu în comparație cu o situație de secetă negestionată.

Regulamentul privind cerințele minime pentru reutilizarea apei pentru irigații agricole

Pentru a aborda problema deficitului de apă și a secetei în UE, Comisia Europeană a publicat în 2007 o comunicare intitulată „Adresarea problemei deficitului de apă și a secetei în Uniunea Europeană”. Comunicarea enumeră un set de opțiuni de politică, care pot fi puse în aplicare ca acțiune concertată a UE pentru a spori eficiența utilizării apei și economiile de apă și pentru a îmbunătăți pregătirea pentru secetă și gestionarea riscurilor. Directiva-cadru privind apa, inițiativa emblematică a politicii UE în domeniul apei, recunoaște secetele ca potențiale amenințări care pot anula eforturile de obținere a unei stări ecologice bune a corpurilor de apă comunitare. În noiembrie 2012, a fost finalizată o revizuire a politicii privind deficitul de apă și seceta, care a fost integrată în „Planul de salvgardare a apelor europene”. Evaluarea a concluzionat că s-au înregistrat progrese în punerea în aplicare a instrumentelor de politică sugerate în comunicarea CE din 2007, dar că obiectivul general de inversare a tendințelor de deficit de apă și de secetă nu a fost atins. „Planul” a încurajat statele membre să integreze mai bine gestionarea riscului de secetă în viitoarele lor planuri de gestionare a bazinelor hidrografice pentru a asigura coerența gestionării resurselor de apă. În 2020, Comisia Europeană a publicat un nou „Regulamentul privind cerințele minime pentru reutilizarea apei pentru irigațiile agricole”, care este relevant pentru conservarea apei și stabilește normele privind cerințele minime pentru reutilizarea în condiții de siguranță a apelor uzate urbane epurate pentru irigațiile agricole.

Gravitatea tot mai mare a secetei în Uniunea Europeană și necesitatea de a acționa au fost recunoscute în „noua Strategie a UE privind adaptarea la schimbările climatice”, adoptată în februarie 2021. Strategia propune o utilizare pe scară mai largă a planurilor de gestionare a secetei și a măsurilor de creștere a capacității solurilor de retenție a apei și de reutilizare în condiții de siguranță a apei.

Timpul de punere în aplicare a planurilor de gestionare a secetei și/sau de conservare a apei depinde de mai mulți factori, cum ar fi dimensiunea zonei afectate, diferitele interese ale părților interesate și implicațiile juridice și sociale. Perioada tipică de punere în aplicare este cuprinsă între 1 și 5 ani.

Dacă sunt elaborate și puse în aplicare în mod corespunzător, planurile de gestionare a secetei și de conservare a apei sunt, de obicei, măsuri pe termen mediu (> 5 ani). Pentru a le asigura viabilitatea pe o perioadă lungă de timp, acestea ar trebui evaluate periodic, ținând seama de schimbările climatice și sociale, de noile tehnologii și de noile legi. Evaluarea și adaptarea după evenimentele de secetă joacă, de asemenea, un rol important.