Împădurirea și reîmpădurirea ca oportunitate de adaptare

Diferite părți interesate pot fi implicate în practici de împădurire și reîmpădurire, în funcție de amploarea și de proprietatea asupra terenurilor implicate. Guvernele, ONG-urile și organizațiile societății civile, sectoarele private și instituțiile de cercetare sunt de preferat să fie implicate pentru a asigura adaptarea la scări spațiale și temporale mai mari. Părțile interesate ar trebui să fie implicate în faza de punere în aplicare a practicilor de împădurire și reîmpădurire (de exemplu, în selectarea zonei împădurite sau reîmpădurite și în identificarea caracteristicilor plantării de arbori). Cu toate acestea, părțile interesate au un rol esențial în faza de gestionare a zonelor împădurite și reîmpădurite, deoarece pot contribui la acțiuni care să asigure creșterea, întreținerea și protecția acestora.

Majoritatea pădurilor europene se află mai degrabă în proprietate privată (aproximativ 60 % din terenurile împădurite) decât în proprietate publică (40 %) (fișainformativă a UE). Prin urmare, practicile de împădurire și reîmpădurire implică adesea deținători privați de terenuri și, pentru a avea succes, trebuie să fie acceptate de aceste părți interesate prin depășirea factorilor instituționali, cum ar fi drepturile și accesul la păduri. În special, împădurirea are loc în principal prin plantarea de copaci pe terenuri private, deoarece proprietarii de terenuri se pot aștepta la venituri majore decât din practicile agricole. În plus, împădurirea va avea succes dacă deținătorii privați de terenuri acceptă să participe la proiecte de împădurire pe perioade lungi de timp.

Transferul proprietății asupra unor suprafețe mai mari de pădure comună către comunitățile locale și venitul aferent bazat pe îmbunătățirea stocării carbonului ar putea fi, în mare măsură, un factor de succes în ceea ce privește contribuția la atenuarea schimbărilor climatice (primare), dar poate facilita, de asemenea, menținerea serviciilor ecosistemice relevante pentru adaptare la nivel local (de exemplu, serviciile de reglare a apei, conservarea solului, produsele forestiere etc.).

Caracteristicile sociodemografice ale deținătorilor de terenuri (și anume dimensiunea și vechimea fermei), acceptabilitatea socială a împăduririi de către comunitate (de exemplu, faptul de a nu intra în conflict cu obiectivele agricole), precum și competențele, cunoștințele și experiența deținătorilor de terenuri relevante pentru împădurire și reîmpădurire pot fi factori de succes/limitatori pentru adoptarea unor astfel de practici.

Schimbul de informații cu privire la sinergiile dintre abordările de adaptare și atenuare ar putea, de asemenea, să aducă beneficii succesului practicilor de împădurire și reîmpădurire. Fermierii ar trebui să cunoască oportunitățile (inclusiv oportunitățile de comercializare) și riscul de împădurire și/sau reîmpădurire pe terenurile lor, atât în scopul atenuării, cât și al adaptării.

Împădurirea și reîmpădurirea pot schimba peisajul și serviciile ecosistemice asociate. Cu toate acestea, ecosistemele bine gestionate pot ajuta societățile să se adapteze la schimbările climatice, generând multiple beneficii socioecologice și promovând abordări pe termen lung ale adaptării la schimbările climatice.

Adoptarea împăduririi și a reîmpăduririi ca practici de adaptare, prin integrarea obiectivelor de atenuare, ar putea contribui la depășirea barierelor financiare din calea adaptării, deoarece poate beneficia de finanțare pentru carbon (CDM, REDD+, piețe voluntare ale carbonului). Ca practici de adaptare, acestea pot contribui, de asemenea, la creșterea beneficiilor conexe ale atenuării la nivel local și a capacității locale de a face față schimbărilor climatice.

Împădurirea și reîmpădurirea pot asigura îmbunătățiri sociale, economice și de mediu, pot contribui la dezvoltarea durabilă (de exemplu, pot spori productivitatea și reziliența terenurilor) și pot genera venituri suplimentare. Aceste practici contribuie, de asemenea, la garantarea serviciilor ecosistemice prin reducerea vulnerabilității la schimbările climatice (și anume, pădurile contribuie la reglarea resurselor naturale, la controlul proceselor hidrologice și al degradării terenurilor, la menținerea biodiversității speciilor și la reducerea atacurilor dăunătorilor și bolilor).

Costurile ar trebui să fie susținute pentru pregătirea terenului, achiziționarea și plantarea speciilor de arbori, fertilizarea și împrejmuirea terenului, controlul vegetației și pentru toate practicile de întreținere și gestionare, în special în primii trei/cinci ani. Costurile de întreținere variază de la o medie de 300 EUR pe hectar în primul an la aproximativ 100 EUR pe hectar în al treilea an (InstitutulForestier European, 2000). Cu toate acestea, se acordă fonduri de ajutor pentru a sprijini deținătorii locali de terenuri să instituie practici de reîmpădurire și împădurire. Ajutorul pentru împădurire depinde de speciile de arbori, variind de la un maxim de aproximativ 2400 EUR ha^-1 pentru eucalipt la 4800 EUR ha^-1 pentru plantațiile mixte de foioase. În plus, sunt prevăzute compensații pentru proprietarii de terenuri pentru a acoperi pierderile de venit cauzate de împădurirea terenurilor agricole. O sumă maximă de 725 EUR ha^-1 an^-1 este, de fapt, estimată pentru fermierii care își obțin în principal veniturile din activități agricole, în timp ce 180 EUR ha^-1 an^-1 este estimată pentru alte persoane de drept privat. Aceste costuri au fost stabilite prin Regulamentul (CE) nr. 1054/94 al Comisiei pentru a reglementa programul financiar, care a fost adoptat la 5 mai 1994.

Politica agricolă comună (PAC) reprezintă principala sursă de fonduri UE pentru păduri.  Aproximativ 90 % din finanțarea UE pentru păduri provine din Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală, FEADR. Aceasta include practicile de împădurire și reîmpădurire. Un total de 27 % din cele 8,2 miliarde EUR stabilite pentru perioada 2015-2020 sunt alocate pentru reîmpădurire, în timp ce 18 % sunt dedicate creșterii rezilienței pădurilor și 18 % pentru prevenirea daunelor. PAC oferă sprijin financiar zonelor rurale, dar țările UE pot alege să finanțeze măsuri forestiere prin intermediul programelor lor naționale de dezvoltare rurală. Astfel cum se menționează în capitolul VIII din Regulamentul privind dezvoltarea rurală1257/1999, un astfel de sprijin financiar se acordă numai pentru pădurile și suprafețele deținute de proprietari privați, de asociațiile acestora, de municipalități sau de asociațiile acestora.

Interesul comercial (logging) sau veniturile din turism pot fi, de asemenea, o sursă de finanțare pentru această opțiune de adaptare. Reîmpădurirea și împădurirea pot crea în sfârșit noi posibilități de ecoturism. De asemenea, acestea pot compensa consecințele negative ale turismului de iarnă, cum ar fi modificarea peisajului montan din cauza, de exemplu, a pârtiilor de schi și a infrastructurii asociate.

Activitățile de împădurire și reîmpădurire sunt eligibile în cadrul mecanismului de dezvoltare nepoluantă (MDC), care este principalul instrument de politică internațională din cadrul CCONUSC care stabilește o legătură între atenuare și adaptare. Compensarea cu 2 % a emisiilor de dioxid de carbon în cadrul MDC este impusă pentru finanțarea Fondului de adaptare [articolul 12 alineatul (8) din Protocolul de la Kyoto], chiar dacă proiectele MDC nu sunt obligate în mod oficial să includă activități de adaptare.

Inițiativa REDD (Reducerea emisiilor cauzate de despăduriri și de degradarea pădurilor) este, de asemenea, utilă pentru finanțarea conservării pădurilor, pentru creșterea stocurilor de carbon din ecosistemele forestiere și, recent, pentru promovarea gestionării durabile a pădurilor, cu o legătură cu domeniul de aplicare al adaptării.

La nivel internațional, acordurile internaționale, cum ar fi Protocolul de la Kyoto și Acordul de la Paris, au depus eforturi pentru promovarea integrării adaptării și a atenuării schimbărilor climatice în ecosistemele forestiere, dar acest potențial nu a fost încă realizat pe deplin până în prezent.

La nivel european, Strategia UE privind biodiversitatea pentru 2030, adoptată ca parte a Pactului verde european, include refacerea ecosistemelor degradate din întreaga Europă prin plantarea a cel puțin 3 miliarde de copaci suplimentari până în 2030. Aceasta urmărește, de asemenea, să elaboreze orientări privind împădurirea și reîmpădurirea favorabile biodiversității, aplicând practici forestiere mai apropiate de natură.

Strategia UE pentru păduri pentru 2030 este una dintre inițiativele emblematice ale Pactului verde european și se bazează pe Strategia UE privind biodiversitatea pentru 2030. Strategia va contribui la atingerea mai multor obiective: obiectivele UE în materie de biodiversitate, precum și obiectivele de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră până în 2030, obiectivele de adaptare la schimbările climatice și neutralitatea climatică până în 2050. Strategia pune, de asemenea, un accent deosebit pe turism: afirmă că Comisia va promova colaborarea dintre sectorul turismului, proprietarii de păduri și serviciile de protecție a naturii și va stabili standarde și norme pentru activitățile de ecoturism. Industria turismului ar trebui să lucreze în strânsă cooperare cu administratorii de păduri pentru a dezvolta produse turistice durabile care să influențeze în mod pozitiv sănătatea umană, fără a avea un impact negativ asupra valorilor naturale ale destinațiilor avute în vedere, în special în zonele protejate.

FOREST EUROPE (Conferința ministerială privind protecția pădurilor în Europa) este un proces voluntar paneuropean de politică forestieră la nivel înalt. Din 1990, scopul său a fost de a elabora strategii comune pentru cei 46 de semnatari (45 de țări europene și UE) cu privire la modul de protejare și gestionare durabilă a pădurilor.

Un mecanism principal de finanțare pentru împădurire este PAC. Normele privind sprijinul pentru planurile strategice sunt elaborate de țările UE în cadrul politicii agricole comune [Regulamentul (UE) 2021/2115][Regulamentul delegat (UE) 2022/126]. Normele privind finanțarea, gestionarea și monitorizarea politicii agricole comune sunt stabilite în Regulamentul (UE) 2021/2116[Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2022/128]. Acesta va finanța aproape 623 000 de hectare pentru împădurire sau refacerea agrosilviculturii (PAC2023-2027 – 28 de planuri strategice PAC pe scurt).

În plus, Regulamentul (UE) 2018/841 privind exploatarea terenurilor, schimbarea destinației terenurilor și silvicultura (LULUCF) asigură includerea emisiilor și absorbțiilor rezultate din exploatarea terenurilor, schimbarea destinației terenurilor și silvicultură în cadrul de politici privind clima și energia, iar statele membre trebuie să se asigure că emisiile rezultate din exploatarea terenurilor, schimbarea destinației terenurilor sau silvicultură sunt compensate printr-o eliminare cel puțin echivalentă a CO₂ în acest sector („regula privind lipsa datoriei”).

În plus, politicile naționale pot oferi stimulente sau pot impune reglementări pentru a promova practici care creează sinergii între atenuare și adaptare; includerea adaptării în orientările naționale și în procedurile de aprobare pentru proiectele de atenuare ar putea stimula adaptarea activităților de împădurire și reîmpădurire.

Împădurirea și reîmpădurirea necesită o perioadă lungă de punere în aplicare, deoarece implică o gamă largă de actori și se pot confrunta cu o complexitate instituțională, atât la nivel național, cât și la nivel internațional.

Împădurirea și reîmpădurirea ca practici de adaptare fac parte din principiile gestionării durabile a pădurilor. De asemenea, acestea ar trebui să facă parte din planurile locale sau naționale de utilizare a terenurilor și, prin urmare, să aibă, în general, o durată lungă de viață (decenii). În plus, pentru a primi fonduri, ajutoare și compensații pentru acoperirea pierderilor cauzate de împădurirea terenurilor agricole, proprietarii trebuie să garanteze menținerea terenurilor împădurite timp de cel puțin 5 ani.