Sporirea siguranței operaționale în operațiunile offshore și terestre

Printre părțile interesate implicate în îmbunătățirea siguranței operațiunilor offshore și onshore se numără agențiile din domeniul pescuitului și acvaculturii, autoritățile portuare și organismele publice cu competențe în materie de siguranță pe mare (paza de coastă) și care stabilesc reglementări și standarde. Proiectanții și constructorii de ambarcațiuni au, de asemenea, un rol în asigurarea siguranței navelor și a altor instalații marine, cum ar fi fermele piscicole sau structurile portuare. Se recomandă o abordare participativă amplă, care să implice comunitățile locale, pentru a spori gradul de conștientizare cu privire la aspectele legate de siguranță. FAO recomandă în special o abordare holistică, subliniind că siguranța pescarilor nu ar trebui abordată numai prin activități guvernamentale, ci și prin activități ascendente într-un mod coordonat.

Identificarea clară și specifică locului a principalelor riscuri climatice și înțelegerea consecințelor în materie de siguranță se numără printre principalii factori care contribuie la selectarea celei mai adecvate măsuri de adaptare pentru a îmbunătăți siguranța operațională. Într-adevăr, barierele comune pentru această opțiune de adaptare se referă la necesitatea unor dovezi mai bune și a unei mai mari încrederi în proiecțiile și impacturile schimbărilor climatice. Încrederea în previziunile privind schimbările climatice este necesară în special pentru a lua în considerare în mod corespunzător riscurile legate de schimbările climatice, printre multe alte riscuri care afectează sectorul, și pentru a determina întreprinderile să investească în adaptarea la schimbările climatice. În plus, cadrul pe termen lung al prognozei privind schimbările climatice poate fi insuficient compatibil cu intervalele de timp mai scurte pentru investiții ale întreprinderilor maritime.

Această opțiune include măsuri care pot fi puse în aplicare cu puține implicații asupra resurselor (de exemplu, adoptarea de echipamente de siguranță de bază, mici ajustări ale infrastructurii pentru a spori reziliența operațiunilor terestre) sau cu resurse majore, de exemplu în cazul ridicării sau relocării siturilor de prelucrare sau a porturilor maritime, care pot fi foarte costisitoare.

Printre beneficii se numără siguranța umană a pescarilor și a operatorilor economici și evitarea posibilelor pierderi economice care decurg din închiderea porturilor, deteriorarea infrastructurii, opririle din exploatare și navele de pescuit blocate în porturi. Transportul maritim de mărfuri este esențial pentru transportul unor volume mari de mărfuri pe distanțe lungi și este mult mai puțin intensiv din punctul de vedere al emisiilor de dioxid de carbon decât transportul rutier. Astfel, acțiunile menite să sporească siguranța acestuia sunt foarte importante pentru viabilitatea și sustenabilitatea firmelor de logistică pe distanțe lungi. Aceasta este, de asemenea, decisivă pentru producătorii industriali care se bazează pe ea pentru a se aproviziona și pentru a-și livra produsele pe piețele lor de destinație.

Deoarece siguranța pe mare este o problemă la nivel mondial pentru toate activitățile maritime, reglementările internaționale au fost elaborate în primul rând de OMI, Organizația Maritimă Internațională, stabilind standarde globale pentru siguranța, securitatea și performanța de mediu a transportului maritim internațional. Un exemplu clar este Convenția SOLAS, unul dintre cele mai importante tratate referitoare la siguranța maritimă.

UE își dezvoltă și își intensifică în mod constant politica în materie de siguranță maritimă pentru a „elimina transportul maritim care nu respectă standardele, pentru a spori protecția pasagerilor și a echipajelor, pentru a reduce riscul de poluare a mediului și pentru a se asigura că operatorii care respectă bunele practici nu sunt dezavantajați din punct de vedere comercial în comparație cu cei pregătiți să ia măsuri de reducere a cheltuielilor legate de siguranța navelor”.

Siguranța pe mare este, de asemenea, un element-cheie al politicii europene în domeniul transportului maritim, în vederea protejării pasagerilor, a membrilor echipajului, a mediului marin și a regiunilor de coastă. Legislația europeană încorporează standardele OMI și prevede măsuri suplimentare printr-o gamă largă de directive și regulamente privind formarea și calificările, echipamentele maritime, securitatea navelor și a instalațiilor portuare și siguranța navelor de pasageri. În special, Strategia Uniunii Europene în materie de securitate maritimă și planul său de acțiune (2021) au identificat schimbările climatice și evenimentele extreme printre principalele amenințări și riscuri la adresa sistemului de transport maritim și a infrastructurii maritime, subliniind necesitatea de a evalua reziliența sectorului la aceste riscuri și de a lua măsuri de adaptare adecvate pentru a le atenua.

În cadrul politicii comune în domeniul pescuitului, Fondul european pentru afaceri maritime, pescuit și acvacultură (FEAMPA)încurajează siguranța și îmbunătățirea condițiilor de muncă în cadrul priorităților 1 și 2 ale Uniunii (Promovarea pescuitului sustenabil și refacerea și conservarea resurselor biologice acvatice).

Măsurile simple de adaptare puse în aplicare pentru a spori siguranța în timpul activităților de pescuit și de navigație pot fi puse în aplicare în scurt timp (1-2 ani), în timp ce soluțiile mai complexe, cum ar fi elevația/relocarea infrastructurilor portuare, necesită mai mult timp pentru punerea lor în aplicare. Alte măsuri fac parte dintr-un proces de adaptare continuă și autonomă, în urma modernizării tehnologice generale a sistemelor și a dispozitivelor.

Această opțiune de adaptare ar trebui considerată un proces continuu, care necesită o actualizare progresivă a sistemelor și procedurilor de siguranță și o monitorizare continuă a eficienței acestora.