Abordări multidimensionale pentru protejarea patrimoniului cultural tangibil

Patrimoniul cultural, care cuprinde totul, de la situri arheologice și clădiri istorice până la practici și limbi tradiționale, este din ce în ce mai amenințat de schimbările climatice. Principalele efecte asupra climei pot fi rezumate după cum urmează:

• Creșterea nivelului mării: Siturile arheologice de coastă, clădirile istorice și patrimoniul cultural subacvatic sunt expuse riscului de inundație și eroziune. Creșterea nivelului mării poate, de asemenea, să salinizeze solurile de coastă, să dăuneze fundațiilor și să accelereze deteriorarea materialelor.

• Evenimente meteorologice extreme: Frecvența și intensitatea crescute ale furtunilor, inundațiilor și secetei pot provoca daune fizice siturilor de patrimoniu cultural. Furtunile pot răsturna structurile, inundațiile pot provoca daune apei și creșterea mucegaiului, iar secetele pot duce la crăparea și instabilitatea structurilor.
• Schimbări de temperatură și precipitații: Temperaturile în creștere pot accelera deteriorarea materialelor precum vopseaua, lemnul și textilele. Schimbările în modelele de precipitații pot duce la creșterea eroziunii, a alunecărilor de teren și a deșertificării, toate acestea putând deteriora siturile de patrimoniu cultural. Umiditatea ridicată promovează creșterea mucegaiului, care poate decolora și deteriora opera de artă. Umiditatea scăzută poate face vopseaua fragilă și predispusă la crăpare. Sarea solubilă și congelarea-dezghețul sunt doi factori meteorologici semnificativi care contribuie la deteriorarea patrimoniului cioplit în stâncă.
• Creșterea radiațiilor UV: Expunerea excesivă la UV poate provoca decolorarea și pierderea culorii în pigmenți.  Materialele organice, cum ar fi pânza și lemnul, pot deveni fragile și se pot degrada în timp. Poate accelera deteriorarea materialelor precum piatra și metalul, provocând decolorarea, eroziunea suprafeței și slăbirea structurii.
• Acidificarea oceanelor: Acest proces slăbește cochiliile și scheletele organismelor marine, afectând patrimoniul cultural subacvatic, cum ar fi epavele și așezările scufundate.

Aceste efecte pot avea consecințe devastatoare, conducând la:

• Pierderea patrimoniului cultural de neînlocuit: Distrugerea siturilor arheologice, a clădirilor istorice și a locurilor sacre.
• Pierderea identității culturale: Perturbarea practicilor tradiționale și a sistemelor de cunoaștere care definesc patrimoniul cultural al unei comunități.
• Pierderi economice: Daunele aduse siturilor de patrimoniu cultural pot avea un impact negativ asupra turismului și a economiilor locale.

Cu toate acestea, schimbările climatice prezintă, de asemenea, noi oportunități, cum ar fi descoperirea unor situri arheologice ascunse anterior, dezvăluite de topirea ghețarilor. Cu toate acestea, schimbările climatice prezintă, de asemenea, noi oportunități, cum ar fi descoperirea unor situri arheologice ascunse anterior, dezvăluite de topirea ghețarilor. În plus, necesitatea adaptării patrimoniului cultural la schimbările climatice poate reprezenta o oportunitate de a stimula adoptarea de investiții în noi forme de protejare, restaurare și exploatare a patrimoniului cultural pentru a asigura conservarea resurselor vulnerabile pentru generațiile viitoare. 

Adaptarea patrimoniului cultural tangibil este încă la început. Au fost identificate doar câteva măsuri specifice de protejare a bunurilor culturale împotriva schimbărilor climatice:

1. Sisteme îmbunătățite de control al climei:

• Investiții în sisteme HVAC: Modernizarea sistemelor de încălzire, ventilație și aer condiționat (HVAC) eficiente din punct de vedere energetic poate menține niveluri constante de temperatură și umiditate pentru a minimiza stresul asupra lucrărilor de artă.
• Monitorizare și colectare de date: Implementarea sistemelor de monitorizare în timp real pentru a urmări nivelurile de temperatură, umiditate și radiații UV permite ajustări rapide și detectarea timpurie a problemelor potențiale.
• Tehnici pasive de control al climei: Explorarea strategiilor pasive, cum ar fi ventilația naturală, umbrirea și amenajarea teritoriului (activitate care modifică caracteristicile vizibile ale unei zone de teren) pot completa sistemele mecanice și pot reduce consumul de energie.

2. Tehnici de conservare preventivă:

• Utilizarea tratamentelor cu sticlă și ferestre cu filtrare UV: Instalarea sticlei cu filtrare UV în vitrine și utilizarea tratamentelor pentru ferestre cu protecție UV pot reduce semnificativ deteriorarea luminii pe operele de artă.
• Materiale de depozitare îmbunătățite: Utilizarea materialelor de depozitare de calitate arhivistică care nu conțin acid și sunt rezistente la creșterea mucegaiului poate ajuta la conservarea operelor de artă pentru perioade mai lungi.
• Gestionarea dăunătorilor: Punerea în aplicare a unor programe de gestionare integrată a dăunătorilor (IPM) care să reducă la minimum utilizarea substanțelor chimice și să acorde prioritate măsurilor preventive, cum ar fi tehnicile de salubrizare și de excludere.
• Evaluări periodice ale conservării: Programarea inspecțiilor periodice și a evaluărilor de conservare de către profesioniști calificați pentru a identifica problemele potențiale din timp și pentru a pune în aplicare tratamente preventive.

În plus, patrimoniul cultural poate fi conservat prin adaptarea planurilor de pregătire pentru dezastre (a se vedea opțiunea de adaptare Crize și sisteme și planuri de gestionare a dezastrelor) și prin relocarea operelor de artă vulnerabile (a se vedea opțiunea de adaptare Retragerea din zonele cu risc ridicat).

Implicarea părților interesate, inclusiv a comunităților locale, a populațiilor indigene, a profesioniștilor din domeniul patrimoniului și a factorilor de decizie, este esențială pentru o adaptare reușită.

Pe de o parte, asigurarea finanțării pentru restaurarea patrimoniului cultural este o sarcină complexă, iar participarea părților interesate joacă un rol esențial în succesul acesteia.  Implicarea părților interesate, inclusiv a comunităților locale, a guvernelor, a donatorilor privați și a organizațiilor culturale, promovează un sentiment de proprietate și responsabilitate comună pentru situl de patrimoniu. Acest lucru poate extinde baza de finanțare prin valorificarea diverselor surse de sprijin financiar. În plus, părțile interesate pot pleda pentru proiect, sensibilizând publicul și generând entuziasm pentru efortul de restaurare. Acest efort colectiv poate atrage atenția potențialilor finanțatori, prezentând valoarea proiectului și potențialul impact pozitiv asupra comunității.

Pe de altă parte, obținerea acceptării de către public a închiderii siturilor de patrimoniu cultural în vederea restaurării necesită o abordare multidimensională, iar participarea părților interesate este esențială pentru acest proces. Prin implicarea comunităților locale, a grupurilor de patrimoniu și a persoanelor interesate, liderii de proiect pot promova înțelegerea și pot construi un sentiment de scop comun. Comunicarea deschisă cu privire la necesitatea închiderii, la obiectivele specifice de refacere și la calendarul anticipat poate atenua preocupările și poate genera cumpărări impuse. Participarea părților interesate permite, de asemenea, încorporarea unor perspective diverse în planul de restaurare, ceea ce ar putea conduce la soluții care să reducă la minimum perturbările sau să ofere acces alternativ la sit în timpul închiderii. Această abordare bazată pe colaborare promovează încrederea și transparența, conducând la un mediu mai favorabil și mai favorabil pentru perioada de închidere necesară.

Mai mulți factori pot influența succesul strategiilor de adaptare:

• Resurse financiare: Asigurarea unei finanțări adecvate pentru măsurile de adaptare este esențială.
• Expertiză tehnică: Expertiza în tehnicile de conservare, știința climei și gestionarea riscurilor este necesară.
• buy-in-ul comunitar: Sprijinul public și comunitar pentru planurile de adaptare este esențial pentru succesul pe termen lung.

În plus, este esențial să se dezvolte și să se facă schimb de cunoștințe cu privire la noile metode de conservare. Factorii-cheie sunt:

• Cercetare și dezvoltare: Sprijinirea cercetării și dezvoltării de noi metode și materiale de conservare adaptate pentru a aborda amenințările legate de climă.
• Schimbul de bune practici: Promovarea schimbului de cunoștințe și a colaborării între profesioniștii din domeniul conservării pentru a face schimb de bune practici și a dezvolta soluții inovatoare.
• Investiții în conservarea digitală: Investiții în tehnologii digitale de conservare pentru a crea copii digitale de înaltă rezoluție ale operelor de artă, ca rezervă și în scopuri educaționale.

Punerea în aplicare a măsurilor de adaptare pentru patrimoniul cultural va implica costuri suplimentare, inclusiv:

• Evaluări ale riscurilor: Efectuarea de evaluări pentru a înțelege amenințările specifice la adresa patrimoniului cultural în diferite scenarii climatice.
• Activități de conservare/restaurare: Abordarea frecvenței și gravității crescute a daunelor cauzate de schimbările climatice în comparație cu condițiile istorice.
• Noi tehnici de conservare: modernizarea infrastructurilor, utilizarea de materiale noi și punerea în aplicare a unor măsuri preventive de atenuare a impactului schimbărilor climatice.
• Consolidarea capacităților: Organizarea de programe de formare și ateliere de lucru pentru a dota comunitățile și profesioniștii cu abilitățile necesare pentru o adaptare eficientă.
• Campanii de sensibilizare a publicului: Educarea publicului cu privire la riscurile schimbărilor climatice pentru patrimoniul cultural și importanța strategiilor de adaptare.
• Programe de monitorizare: Instituirea unor sisteme de urmărire și evaluare a eficacității soluțiilor de adaptare de-a lungul timpului.

Beneficiile adaptării patrimoniului cultural depășesc cu mult costurile asociate. Patrimoniul cultural întruchipează o valoare culturală, istorică și economică semnificativă, ceea ce face ca conservarea sa să fie esențială. Protejarea patrimoniului cultural nu numai că consolidează identitatea comunității, ci și consolidează turismul și stimulează economiile locale. În plus, păstrarea cunoștințelor tradiționale – cum ar fi practicile de gestionare a resurselor și de pregătire pentru dezastre – poate juca un rol vital în sprijinirea eforturilor de adaptare în alte sectoare, oferind soluții practice și promovând reziliența.

Există numeroase tratate, directive și strategii, atât la nivel european, cât și la nivel mondial, care vizează protejarea patrimoniului cultural.

Articolul 3 alineatul (3) din Tratatul privind Uniunea Europeană (TUE) prevede că Uniunea se asigură că patrimoniul cultural al Europei este protejat și consolidat. Articolul 167 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE) definește rolul UE ca fiind unul de încurajare a cooperării între statele membre pentru a sprijini protejarea patrimoniului cultural de importanță europeană.

Directiva UE privind inundațiile recunoaște importanța patrimoniului cultural în gestionarea riscului de inundații. Aceasta nu se limitează doar la protejarea oamenilor și a proprietăților împotriva inundațiilor. Cerând statelor membre să evalueze riscurile de inundații, directiva asigură includerea siturilor de patrimoniu cultural în această evaluare. Acest lucru permite elaborarea unor planuri de gestionare a riscului de inundații care să ia în considerare măsuri preventive și protocoale de răspuns în situații de urgență în mod specific pentru aceste repere istorice și culturale valoroase.

Strategia UE privind adaptarea la schimbările climatice recunoaște necesitatea de a proteja și conserva patrimoniul cultural în fața impactului schimbărilor climatice, cum ar fi inundațiile, furtunile și creșterea nivelului mării. Considerând că aceasta este o bună practică, este necesar să se includă patrimoniul cultural în strategiile și planurile naționale și regionale de adaptare, astfel cum se prevede în prezent în Cipru și Slovacia.

Cadrul strategic al UE pentru patrimoniul cultural include, de asemenea: 

•  Noua agendă europeană pentru cultură (2018): protejarea și promovarea patrimoniului cultural al Europei ca resursă comună este unul dintre obiectivele strategice. 

• Planul de lucru în domeniul culturii pentru perioada 2023-26 al Consiliului European, cu acțiuni concrete, inclusiv protejarea patrimoniului cultural împotriva dezastrelor naturale și a celor provocate de om.

La nivel mondial, statele părți la Convenția privind patrimoniul mondial ar trebui să urmeze măsurile stabilite de Comitetul patrimoniului mondial pentru a se adapta la schimbările climatice și pentru a atenua impactul acestora. De exemplu, statele părți pot utiliza oportunitățile prezentate de „Programul de lucru de la Nairobi privind impactul, vulnerabilitatea și adaptarea la schimbările climatice” din cadrul CCONUSC și de alte procese în curs pentru a aborda adaptarea la schimbările climatice în cadrul patrimoniului mondial.

Calendarul pentru punerea în aplicare a strategiilor de adaptare va varia în funcție de complexitatea proiectului, de disponibilitatea resurselor și de nivelul de implicare a părților interesate. Cu toate acestea, este esențial să se înceapă eforturile de adaptare cât mai curând posibil.

Adaptarea eficientă este un proces continuu. Schimbările climatice reprezintă un fenomen dinamic, astfel încât strategiile de adaptare trebuie revizuite și actualizate periodic. Monitorizarea pe termen lung a impactului schimbărilor climatice și a siturilor de patrimoniu cultural este esențială.