Bolile transmise prin alimente

Schimbările climatice și bolile transmise prin alimente

Schimbările climatice reprezintă o amenințare semnificativă la adresa siguranței alimentare la nivel mondial. Schimbările de temperatură, umiditate, modele de precipitații și creșterea frecvenței și intensității fenomenelor meteorologice extreme afectează deja multe aspecte ale sistemului alimentar. Schimbările în modelele meteorologice și climatice afectează, de asemenea, frecvența și severitatea unor boli transmise prin alimente, precum și răspândirea virușilor patogeni, a bacteriilor și a microorganismelor producătoare de toxine. Schimbările climatice influențează, de asemenea, răspândirea speciilor alogene invazive și a vectorilor, care pot fi dăunători pentru sănătatea plantelor, a animalelor și a oamenilor. Încălzirea apelor de suprafață și acidificarea oceanelor, combinate cu creșterea aporturilor de nutrienți, pot duce, de asemenea, la creșterea și răspândirea algelor producătoare de toxine. Acest lucru pune în pericol siguranța fructelor de mare și poate provoca focare legate de consumul de fructe de mare în zonele de coastă.

Micotoxine

Micotoxinele sunt compuși toxici care sunt produși în mod natural de speciile de ciuperci Aspergillus, Penicillium, Fusarium și Claviceps. Schimbările climatice modifică comportamentul fungic și distribuția, ducând la răspândirea toxinelor în noi locații. Temperatura și umiditatea sunt factori importanți care influențează creșterea fungică, infecția culturilor și toxicitatea micotoxinelor. De exemplu, aflatoxinele sunt micotoxine cancerigene produse de două specii de Aspergillus, o ciupercă care se găsește în zone cu climă caldă și umedă (EFSA, 2020a). Creșterea temperaturilor și a umidității legate de schimbările climatice a contribuit probabil la apariția aflatoxinelor în sudul Europei la începutul anilor 2000 și la răspândirea lor constantă spre nord de atunci. Apariția aflatoxinelor în cereale în UE din cauza schimbărilor climatice a fost modelată, prevăzută și cartografiată în Battilani et al., 2012.

Numai anumite specii de ciuperci sunt responsabile pentru clasele majore de micotoxine care sunt legate de problemele de sănătate. Aceste micotoxine includ Aflatoxina B₁ (AFB₁), Deoxinivalenolul (DON), Fumonisin B₁ (FB₁), Zearalenona (ZEN) și Ochratoxina A (OTA). Aceste specii pot contamina culturile, alimentele și hrana pentru animale, ceea ce duce la o serie de efecte negative asupra sănătății, inclusiv perturbarea sistemului endocrin și nervos. Acestea pot fi, de asemenea, cancerigene (AEM, 2025).

Micotoxinele pot fi găsite în produsele agricole din întreaga lume. De exemplu, DON, un tricotecen, se găsește frecvent în grâu, porumb și orz în regiunile temperate (SEE, 2025). FB₁ se găsește în principal în porumb, grâu și alte cereale (Battilani et al., 2016; HBM4EU, 2022a; Khan, 2024). Ambele toxine pot provoca probleme de sănătate. Diferite tipuri de micotoxine se pot amesteca, de asemenea, în culturi, alimente și furaje, putând interacționa și spori riscurile pentru animale și oameni (EFSA 2020b).

Micotoxinele pot apărea în plante în timpul creșterii sau după recoltare și pot rămâne în alimente chiar și după spălare, gătire sau prelucrare. Acest lucru se datorează faptului că unele sunt rezistente la căldură și metode tipice de preparare a alimentelor. Detectarea micotoxinelor în alimente, furaje și culturi este dificilă fără testare, deoarece acestea sunt adesea invizibile și sunt, de asemenea, inodore și fără gust (AEM, 2025).

O prezentare generală a impactului asupra sănătății asociat expunerii la DON și FB₁ este prezentată mai jos (figura 1). Această cifră a fost elaborată pentru informarea AEM privind micotoxinele și se bazează pe datele de biomonitorizare umană din proiectul HBM4EU din cadrul programului Orizont 2020, care a explorat impactul asupra sănătății asociat expunerii la DON și FB₁ (AEM, 2025).

Figura 1 Prezentare generală a efectelor asupra sănătății asociate expunerii la DON și FB1 și a căilor posibile de expunere, în funcție de diferitele scenarii de expunere (AEM, 2025)

Specii invazive și alogene și vectori purtători de boli

Speciile străine sunt animale, plante sau microorganisme care au fost introduse ca urmare a activității umane (adică globalizarea comerțului, creșterea turismului) într-o zonă în care nu ar fi putut ajunge pe cont propriu. Dacă devin invazive, ele pot crea probleme grave în noi teritorii, cum ar fi, de exemplu, dăunătorii din agricultură sau ca vectori ai bolilor în creșterea animalelor. Schimbările climatice pot afecta probabilitatea ca speciile alogene să se stabilească în noi locații prin crearea unor condiții de habitat mai favorabile, ceea ce duce la o răspândire sporită și la un risc mai mare de infestare (EFSA, 2020c). De exemplu, în Europa, melcii de mere reprezintă o amenințare pentru zonele umede din sudul Europei, fenomenele meteorologice extreme și inundațiile (influențate de schimbările climatice) crescând răspândirea naturală a acestui dăunător prin râuri și canale (EFSA, 2014).

Schimbările climatice pot juca, de asemenea, un rol în stabilirea și persistența speciilor-vector (de exemplu, muște, țânțari, căpușe). O specie vector este un animal care poate transmite un agent infecțios de la un animal infectat la un om sau la un alt animal. Informații privind distribuția europeană a mai multor specii de țânțari, căpușe, muște de nisip și musculițe, care pot fi vectori ai agenților patogeni care afectează sănătatea umană sau animală, pot fi găsite în baza de date VectorNet.

Boli zoonotice

Transmiterea infecțiilor sau a bolilor între animale și oameni („boli zoonotice”) reprezintă o sursă majoră de riscuri pentru siguranța alimentară. Factorii de mediu, cum ar fi temperatura, precipitațiile și umiditatea, influențează distribuția și supraviețuirea bacteriilor, cum ar fi Salmonella și Campylobacter. Prezența norovirusului, de exemplu, în stridii, este, de asemenea, legată de scurgerile de ape uzate cauzate de furtuni abundente și inundații (EFSA, 2020c). Printre problemele legate de siguranța alimentară cu cea mai mare probabilitate de apariție în Europa, identificate în EFSA (2020c), vibrio și ciguatoxinele sunt cele mai probabile și ambele sunt legate de consumul de fructe de mare.

Ca parte a efortului de combatere a impactului schimbărilor climatice asupra sănătății, rapoartele anuale comune EFSA-ECDC One Health Zoonoses urmăresc în comun datele privind animalele, alimentele și oamenii, permițând semnalelor climatice să iasă la suprafață (EFSA și ECDC, 2024).

Bacterii Vibrio în fructele de mare

Vibrio sunt bacterii transmise prin apă care trăiesc în principal în apele de coastă și salmastre, deoarece prosperă în apele temperate și calde cu salinitate moderată. Acestea pot provoca gastroenterită sau infecții severe pentru persoanele care au consumat fructe de mare / crustacee crude sau insuficient gătite, cum ar fi stridiile. Contactul cu apa care conține Vibrios poate provoca, de asemenea, infecții ale rănilor și urechilor.

Din cauza unei creșteri a fenomenelor meteorologice extreme, cum ar fi valurile de căldură, în ultimii 20 de ani, Europa a înregistrat o creștere a numărului de infecții cu Vibrio. Apele de coastă mai calde au dus la o extindere a zonelor în care bacteriile Vibrio se pot multiplica, ducând la un risc mai mare de infecții din cauza consumului de fructe de mare contaminate. Regiunile care sunt deosebit de expuse riscului includ cele cu ape salmastre sau cu salinitate scăzută (de exemplu, Marea Baltică, apele de tranziție din Marea Baltică și Marea Nordului și Marea Neagră), precum și zonele de coastă cu afluxuri mari de râuri. EFSA (2024) a furnizat recent o imagine de ansamblu cuprinzătoare a aspectelor de sănătate publică ale Vibrio spp. legate de consumul de fructe de mare în UE.

Ciguatoxine și alte biotoxine marine

Biotoxinele marine sunt contaminanți chimici produși în mod natural de anumite tipuri de alge și de alte microorganisme. Ele pot intra în lanțul alimentar în principal prin consumul de pește și alte fructe de mare, cum ar fi moluște și crustacee. Temperatura influențează puternic prezența acestora în mediile marine și de apă dulce (EFSA, 2020c).

Intoxicația cu pește Ciguatera este cel mai frecvent tip de intoxicație alimentară cu biotoxine marine la nivel mondial, cu aproximativ 20.000-50.000 de cazuri pe an. Cu toate acestea, studiile indică faptul că mai puțin de 10% din cazurile reale sunt raportate vreodată (Canals et al. 2021). Intoxicația cu ciguatera este de obicei cauzată de consumul de pește care a acumulat ciguatoxine (CTX) în carnea lor. CTX sunt produse de două familii de microalge numite Gambierdiscus spp. și Fukuyoa spp. Consumatorii care consumă pește contaminat cu CTX pot suferi de o serie de simptome pe termen scurt și lung, inclusiv efecte gastro-intestinale, cardiovasculare și neurologice.

Gambierdiscus și Fukuyoa sunt tipice pentru zonele tropicale și subtropicale. Cu toate acestea, în 2004, Gambierdiscus a fost detectat în apă în Insulele Canare și Madeira. Gambierdiscus a fost, de asemenea, găsit în mai multe insule mediteraneene, inclusiv Creta, Cipru și Insulele Baleare (Canals et al. 2021). Începând cu anul 2008, o serie de focare authochtonous au fost înregistrate în Insulele Canare, Spania și în Maderia, Portugalia.

În cursul anului 2023, biotoxinele marine au fost responsabile pentru 38 de focare de toxiinfecție alimentară în UE, raportate de Franța și Spania, cu șapte focare mai multe decât în 2022 (o creștere de 22,6 %). Franța a fost responsabilă pentru majoritatea acestor focare de toxiinfecție alimentară (28 de OSA; 73.7%). Ciguatoxinele au fost implicate în opt focare de toxiinfecție alimentară, în timp ce în celelalte focare de toxiinfecție alimentară biotoxinele marine specifice nu au fost specificate (EFSA & ECDC, 2024).

Răspuns

Proiectul CLEFSA al EFSA: Schimbările climatice și riscurile emergente

În perioada 2018-2020,EFSA a desfășurat proiectul CLEFSA – „Schimbările climatice ca factor determinant al riscurilor emergente pentru siguranța alimentelor și a hranei pentru animale, sănătatea plantelor și a animalelor și calitatea nutrițională”. Această inițiativă s-a bazat pe activitatea anterioară a EFSA în domeniul evaluărilor riscurilor legate de climă și a mobilizat colaborările sale strânse cu autoritățile naționale, cu organizațiile internaționale, cu comunitatea științifică și cu alte părți interesate vizate de riscurile emergente și de factorii determinanți ai acestora.

CLEFSA și-a propus să dezvolte metode și instrumente pentru identificarea și caracterizarea riscurilor emergente legate de schimbările climatice. Proiectul s-a axat pe:

• identificarea riscurilor pe termen lung cu ajutorul scenariilor privind schimbările climatice;
• Scanarea orizontului și externalizarea spre public pentru a colecta semnale de avertizare timpurie de la diverși utilizatori
• extinderea rețelei de experți pentru a include specialiști din agențiile UE și ONU;
• Conceperea de instrumente bazate pe analiza deciziilor bazate pe criterii multiple (MCDA) pentru a evalua riscurile în ceea ce privește siguranța alimentelor și a hranei pentru animale, sănătatea plantelor și a animalelor și calitatea nutrițională.

Rețeaua CLEFSA a reunit experți din cadrul organismelor internaționale, ale UE și ale ONU, precum și coordonatori ai unor proiecte majore privind schimbările climatice finanțate de UE. Acest grup de experți a jucat un rol central în identificarea problemelor emergente și în modelarea instrumentului MCDA. EFSA și-a adaptat, de asemenea, criteriile existente de identificare a riscurilor emergente pentru a aborda provocările specifice generate de schimbările climatice.

Proiectul CLEFSA a identificat, caracterizat și analizat statistic peste 100 de probleme/riscuri emergente pentru siguranța alimentelor și furajelor, sănătatea plantelor, a animalelor și calitatea nutrițională, determinate de schimbările climatice.

Este probabil ca schimbările climatice să sporească gravitatea, durata și/sau frecvența efectelor potențiale ale pericolelor noi sau emergente și să sporească probabilitatea apariției acestora. Biotoxinele marine au fost identificate printre cele cu o probabilitate mai mare de apariție.

Rezultatele proiectului CLEFSA au fost publicate într-un raport cuprinzător în 2020 (EFSA, 2020).