5.2 Organizarea guvernanței punerii în aplicare la toate sectoarele și nivelurile

5.2 Organizarea guvernanței punerii în aplicare la toate sectoarele și nivelurile

Adaptarea la schimbările climatice este un domeniu de politică transsectorial, pe mai multe niveluri și pe mai multe teme, care privește toate sectoarele societății și necesită acțiuni la mai multe niveluri, de la guvernele naționale la actorii locali. Ca atare, punerea în aplicare a strategiilor și planurilor de adaptare necesită structuri instituționale și cadre de guvernanță adecvate pentru a asigura o punere în aplicare eficace, coerentă și continuă.

Coordonarea și cooperarea pe dimensiuni orizontale și verticale sunt necesare pentru a integra adaptarea în domeniile de politică relevante și la toate nivelurile de guvernanță. Guvernanța este importantă în toate etapele ciclului politicii de adaptare, începând cu instituirea inițială a procesului de adaptare, dar nevoia de coordonare atât orizontală, cât și verticală crește atunci când țările avansează în etapele de punere în aplicare și evaluare.

Instituirea unui cadru de guvernanță pentru punerea în aplicare a adaptării implică, în esență, organizarea comunicării, a cooperării și a coordonării între sectoare și niveluri prin instituirea unor structuri, norme, mecanisme, mecanisme și mecanisme adecvate, a unor medii de implicare a părților interesate, inclusiv a tuturor grupurilor societății (justiția participativă) și a unor formate adecvate. Este un avantaj dacă punerea în aplicare a adaptării la schimbările climatice utilizează diferite moduri de guvernanță, combinându-le într-o măsură diferită în moduri dependente de context. Abordările posibile se încadrează în următorul spectru de moduri de guvernanță:

• Guvernanța formală: juridic, instituționalizat, permanent, de sus în jos, „greu” (de exemplu, obligații de raportare obligatorii, organisme permanente de coordonare cu mandat legal, cerințe de reglementare pentru planurile sectoriale de adaptare);
• Guvernanța informală: voluntar, informal, neierarhic, bazat pe cooperare, „soft” (de exemplu, persuasiune, acorduri voluntare, formate de dialog și schimb, schimb de cunoștințe, oferte de consolidare a capacităților).

Ambele abordări au punctele lor forte și punctele lor slabe. Pe de o parte, abordările mai formale în materie de guvernanță creează o presiune mai mare asupra punerii în aplicare prin obligații obligatorii. Pe de altă parte, procesele informale de guvernanță pot beneficia de pe urma faptului că sunt mai puțin politizate și afectate de conflicte, deoarece ieșirea din centrul atenției politice permite adesea luarea unor decizii mai rapide și poate deschide o marjă de manevră creativă pentru actorii implicați. Combinarea modurilor de guvernanță formale și informale în moduri flexibile permite valorificarea punctelor forte ale ambelor abordări.

Coordonarea reușită ar trebui, în principiu, să reducă barierele în calea punerii în aplicare care apar de obicei în condiții de guvernanță defectuoasă, și anume responsabilități neclare, cooperare limitată între părțile interesate, lipsa schimbului de cunoștințe, capacități instituționale limitate (de exemplu, în ceea ce privește resursele financiare și umane și know-how-ul), legislații incoerente sau contradictorii și valori și interese contradictorii.

Principii și factori de facilitare a guvernanței adaptării

Fiecare proces de adaptare este unic, sunt posibile diverse mecanisme de gestionare și instituționale. Prin urmare, standardizarea abordărilor în materie de guvernanță nu este nici posibilă, nici utilă, și anume nu există o abordare universală. Cu toate acestea, din experiențele disponibile în ceea ce privește punerea în aplicare a adaptării au rezultat unele principii de bună practică și factori de facilitare. Acestea au fost descrise în rapoarte ale AEM (RaportulAEM 4/2014) și în alte studii europene. Următorii factori de succes contribuie la depășirea barierelor în materie de punere în aplicare și se aplică atât guvernanței verticale, cât și celei orizontale:

• Desemnarea organismelor de coordonare permanente: Ar trebui instituite și instituționalizate organisme permanente și centrale pentru coordonarea și monitorizarea proceselor de punere în aplicare în cadrul autorităților publice responsabile de la toate nivelurile, de la administrațiile naționale la administrațiile locale. Responsabilitățile importante ale acestor unități de coordonare includ coordonarea procesului între unitățile sectoriale din cadrul autorității, asigurarea legăturii cu coordonatorii pentru adaptare de la alte niveluri, formularea de proiecte de politici, acționarea ca punct de contact pentru adaptare față de alte autorități și instituții externe, comunicarea adaptării către părțile interesate și public, administrarea procedurilor de raportare, monitorizare și evaluare etc. Comitetele interministeriale sau interdepartamentale, grupurile de lucru transsectoriale sau grupurile operative sunt adesea utilizate în acest scop. Organismele centrale de coordonare instituționalizate reprezintă un factor de succes dacă sunt combinate cu responsabilități clar atribuite, cu un mandat politic solid, cu competențe de conducere, cu resurse suficiente și cu angajamentul personal al membrilor.
• Menținerea continuității actorilor implicați în proces: Mecanismele și formatele de coordonare se pot schimba în diferitele etape ale procesului de politică de adaptare, de exemplu de la formulare la punere în aplicare. Cu toate acestea, menținerea unei anumite continuități în ceea ce privește actorii-cheie pe parcursul etapelor ciclului de adaptare reprezintă în mod clar un avantaj. În măsura posibilului, membrii experimentați ai echipei centrale de adaptare instalate la începutul procesului de adaptare, precum și ai grupului de coordonare responsabil cu coordonarea elaborării planului de acțiune ar trebui, prin urmare, să fie implicați în unitatea permanentă de coordonare.
• Utilizarea abordărilor informale în materie de guvernanță: Obligațiile legale pentru nivelurile și sectoarele de rang inferior de a-și elabora propriile planuri de adaptare sau de a integra adaptarea în activitățile lor reprezintă un motor puternic al punerii în aplicare orizontale și verticale. În mod similar, ancorarea juridică a mandatelor organismelor de coordonare poate consolida în mod semnificativ rolurile acestora. Cu toate acestea, mecanismele de coordonare instituționalizate sunt rareori suficiente, iar în majoritatea țărilor politicile de adaptare sunt în prezent mai degrabă neobligatorii, „politici fără caracter obligatoriu”. Acesta este domeniul în care modurile de guvernanță voluntare, „soft”, bazate pe cooperare trebuie să intervină și sunt capabile să aducă o valoare adăugată substanțială. Prin urmare, este, în orice caz, benefic să se dezvolte o cultură a abordărilor informale în materie de guvernanță. Acestea includ interacțiuni ad-hoc, discuții informale, schimb de informații, formate de dialog, consolidarea capacităților, crearea de rețele, reuniuni bazate pe cazuri sau acorduri voluntare.
• Angajarea actorilor din domeniul adaptării pentru a sprijini coordonarea: Pentru a orienta și a controla procesele de punere în aplicare la toate sectoarele și nivelurile administrative, coordonatorii adaptării trebuie să dispună de un număr minim de mecanisme de coordonare practice și fiabile. Acestea includ dispoziții precum planuri de lucru ciclice, proceduri de monitorizare, raportare și evaluare, precum și rapoarte periodice privind progresele înregistrate. Dacă nu sunt prevăzute de cerințe formale, astfel de angajamente trebuie să se bazeze pe acorduri voluntare.
• Consolidarea capacităților de coordonare la toate nivelurile: Instalarea unor coordonatori proactivi și angajați în cadrul autorităților publice de la toate nivelurile, combinată cu responsabilități clare și roluri instituționalizate, s-a dovedit a fi un factor-cheie de succes pentru punerea în aplicare a adaptării. Acești „agenți ai schimbării” acționează ca inițiatori, comunicatori și factori determinanți ai proceselor de adaptare, sunt principalii agenți ai coordonării verticale și orizontale și acționează ca intermediari importanți între niveluri și sectoare. Printre condițiile prealabile importante pentru coordonatorii adaptării care le permit să își îndeplinească rolurile de „îngrijitori” se numără: o atitudine proactivă, angajament personal, calități de conducere, sprijin printr-un mandat politic solid, dotare cu resurse suficiente (timp de lucru, personal, buget, expertiză externă), putere decizională formală, competențe de coordonare și comunicare, expertiză profesională solidă și bune contacte cu comunitățile adecvate de politici și actori. Prin urmare, capacitățile de coordonare ar trebui consolidate la toate nivelurile, inclusiv prin cerințe obligatorii pentru crearea unei responsabilități corespunzătoare, prin (co)finanțarea publică a costurilor cu personalul, precum și prin calificare și formare.
• Învățarea transnațională cu privire la guvernanța în materie de adaptare: Administrațiile naționale și subnaționale dispun de o varietate de mecanisme de coordonare și modele de guvernanță pentru punerea în aplicare a adaptării. Ținând seama de condițiile contextuale specifice fiecărei țări, țările își pot îmbunătăți în continuare coordonarea adaptării, învățând despre diversitatea abordărilor între țări și regiuni și împărtășind experiențele și lecțiile învățate. Paginile de țară Climate-ADAPT sprijină astfel de eforturi, iar proiectele și structurile de cooperare din regiunile transnaționale oferă un potențial fertil pentru astfel de schimburi și învățare. Aceasta include explorarea și testarea inovațiilor în materie de guvernanță.

Guvernanța orizontală și verticală a adaptării prezintă multe asemănări și se poate baza în mare măsură pe aceiași factori de succes. Cu toate acestea, integrarea adaptării în sectoare și coordonarea pe mai multe niveluri se confruntă, de asemenea, cu provocări specifice care necesită abordări diferențiate pentru a le depăși. Asigurarea finanțării, generarea și transferul de cunoștințe și participarea echitabilă aparțin, de asemenea, aspectelor de guvernanță care ar trebui luate în considerare într-un cadru adecvat de guvernanță a adaptării.

Resurse suplimentare

• Profiluri de țară
• Regiuni transnaționale
• Politicile de adaptare și baza de cunoștințe în regiunile transnaționale din Europa
• Cartografierea guvernanței adaptării la schimbările climatice în spațiul alpin