Adaptare în Munții Carpați

Acțiuni de adaptare

Acțiunile de adaptare vizează adaptarea sistemelor naturale sau umane ca răspuns la stimulii climatici reali sau preconizați sau la efectele acestora. Acestea abordează, în mod normal, un anumit sector al impactului asupra climei și/sau al adaptării la schimbările climatice. Planificarea acțiunilor de adaptare are loc în Munții Carpați, care sunt deosebit de vulnerabili la impactul schimbărilor climatice.

„Viitorulimperfect: Schimbările climatice și adaptarea în Carpați”sintetizează principalele acțiuni de adaptare în sectoarele vulnerabile ale regiunii: resursele de apă, pădurile, zonele umede, pajiștile, agricultura și turismul. Prin adoptarea Agendei strategice privind adaptarea la schimbările climatice în regiunea carpatică, Conferința părților (COP) invită părțile contractante, autoritățile locale și regionale și alte părți interesate implicate în gestionarea și dezvoltarea regiunii carpatice să elaboreze politici și strategii de adaptare la impactul schimbărilor climatice și de atenuare a efectelor negative ale acestora. Scopul agendei este de a sprijini statele membre ale Convenției carpatice, autoritățile locale și regionale și alte părți interesate implicate în gestionarea regiunii carpatice să formuleze răspunsuri la schimbările climatice ca modalitate de a asigura dezvoltarea durabilă în regiune. Agenda a fost discutată în cadrul reuniunilor și atelierelor cu reprezentanți ai țărilor și observatori la Convenția Carpatică, precum și cu alte părți interesate. Acesta a fost aprobat în cadrul celei de a patra reuniuni a Conferinței părților la Convenția carpatică (COP4) din 23-26 septembrie 2014. Agenda strategică include recomandări pentru dezvoltarea politicilor, schimbări instituționale și măsuri de adaptare bazate pe ecosisteme. Pe scurt, aceasta deduce că corelarea diferitelor politici de conservare a naturii, de gestionare a bazinelor hidrografice și de agricultură durabilă ar putea consolida în mod semnificativ regiunea Carpaților și reziliența acesteia la schimbările climatice. Valoarea adăugată a intensificării cooperării transnaționale și a activităților comune este deosebit de importantă atunci când se planifică adaptarea la schimbările climatice, deoarece multe dintre efectele preconizate ale schimbărilor climatice, cum ar fi schimbările sezoniere ale temperaturii și precipitațiilor, se vor produce în zone geografice vaste, afectând simultan mai multe țări.

Integrarea adaptării în alte sectoare de politică

Măsuri de adaptare a resurselor de apă

Una dintre cele mai eficiente măsuri de adaptare împotriva amenințării combinate a secetei și inundațiilor din Munții Carpați este stocarea locală a apei. Capacitatea de stocare poate fi mărită prin blocarea canalelor de drenaj (vechi) care au fost săpate în trecut, dar care adesea nu mai servesc unui scop. Eliminarea rețelelor rutiere poate încuraja, de asemenea, depozitarea, în special în Carpații Orientali. Cu toate acestea, eliminarea drumurilor necesită ajustarea utilizării terenurilor. Activitățile care necesită transport frecvent (de exemplu, producția de fân) trebuie înlocuite cu utilizări fără transport, cum ar fi pășunatul sau conservarea naturii. (Re)crearea zonelor umede și a iazurilor crește capacitatea de stocare și permite recoltarea apei pluviale. Măsurile structurale, cum ar fi construirea de baraje, rezervoare de apă și rezervoare subterane, ajută, de asemenea. Cu toate acestea, construcția barajului trebuie planificată cu atenție, astfel încât să nu afecteze ecosistemele râurilor. Stocarea apei subacvatice poate fi îmbunătățită prin protejarea și refacerea pajiștilor naturale, astfel încât mai multă apă de ploaie să se poată infiltra în straturile mai profunde ale solului. Această măsură de utilizare a terenurilor este recomandată în special pentru sistemele carstice din regiunea Carpaților, unde pajiștile sunt principalele surse de alimentare cu apă pentru resursele de apă subterană.

Măsuri de adaptare pentru păduri și silvicultură

Țările din Carpați au o capacitate limitată de a lua măsuri pentru a ajuta pădurile și silvicultura să se adapteze la schimbările climatice. Niciuna dintre acestea nu a abordat încă în mod direct schimbările climatice în legislația sa forestieră (deși problema este, de obicei, inclusă în strategiile naționale). Capacitatea de adaptare este substanțial mai scăzută în partea românească și sârbă a regiunii Carpaților în comparație cu Carpații Occidentali.Adaptarea ar trebui să se axeze pe gestionarea practică a pădurilor și pe legislație și să se asigure că evaluarea riscurilor este luată în considerare în planificarea și gestionarea pădurilor. Acest lucru devine din ce în ce mai important și este necesar să se schimbe gestionarea tradițională axată pe producția de lemn în direcția unei gestionări adaptabile, care să țină seama de riscuri. Gestionarea adaptivă a pădurilor utilizează concepte precum silvicultura cu acoperire continuă și silvicultura apropiată de natură pentru a crește capacitatea de adaptare a pădurilor și a reduce riscurile anticipate. Aceasta crește proporția de specii tolerante la secetă, în principal stejari, și reduce proporția de conifere și fag vulnerabile care solicită apă la altitudini mai mici. Trebuie promovate schimbările în compoziția speciilor de arbori care sprijină toleranța pădurilor la secetă. În același timp, ponderea pădurilor vulnerabile de molid din Norvegia trebuie redusă substanțial. Exploatațiile forestiere existente pot deveni mai rezistente prin creșterea numărului de specii din arboret, sporind astfel biodiversitatea, precum și prin utilizarea speciilor indigene.O altă linie importantă de acțiune este consolidarea și armonizarea sistemelor de monitorizare a pădurilor, pentru a furniza informații care să sprijine gestionarea adaptivă a pădurilor. Aceasta include monitorizarea dăunătorilor și a bolilor invazive care apar dincolo de frontierele naționale. Întrucât creșterea secetei va crește riscul de incendii forestiere, prevenirea incendiilor forestiere reprezintă o măsură importantă de adaptare. La scară peisagistică, trebuie să se conștientizeze rolul indispensabil al pădurilor în gestionarea integrată a bazinelor hidrografice, în special în ceea ce privește biodiversitatea, reglarea apei și controlul eroziunii. Sunt necesare politici la nivel de peisaj pentru a evita fragmentarea pădurilor și pentru a menține conectivitatea zonelor forestiere mai mari pentru a sprijini migrația naturală a speciilor și fluxurile genetice.

Măsuri de adaptare pentru zonele umede

Strategiile de adaptare pentru zonele umede sunt strâns legate de măsurile de sporire a rezilienței sistemelor hidrologice. Aceasta include utilizarea zonelor umede situate la altitudini mai mari pentru a reține apa și a preveni evacuările de vârf, lărgirea zonelor inundabile, astfel încât acestea să poată stoca și evacua mai multă apă și (re)crea zone umede pentru realimentarea apelor subterane. Protecția zonelor umede trebuie integrată în practicile de control al inundațiilor și în programele de sprijin care vizează refacerea zonelor umede și a turbăriilor, reabilitarea zonelor inundabile și crearea de noi zone umede și lacuri. În locurile în care refacerea zonelor umede este dificilă, se recomandă cu fermitate reducerea presiunilor externe care nu au legătură cu clima, cum ar fi schimbarea destinației terenurilor și poluarea. Îmbunătățirea conectivității dintre zonele umede și corpurile de apă poate ajuta speciile să se deplaseze, precum și să conserve eterogenitatea habitatelor și biodiversitatea, ceea ce poate oferi diversitate genetică pentru o adaptare reușită. Întrucât informațiile privind zonele umede sunt limitate, o acțiune prioritară este, de asemenea, monitorizarea stării apelor și a ecosistemelor acvatice.

Măsuri de adaptare pentru pajiști

Se înțelege o mare varietate de tipuri de habitate erbacee gestionate, toate caracterizate printr-o vegetație scurtă de ierburi și ierburi. Valoarea ecologică a pajiștilor depinde de agricultura cu consum redus de factori de producție, cum ar fi producția de fân și pășunatul, iar măsurile de adaptare ulterioare se bazează pe sprijinirea fermierilor pentru a menține aceste activități agricole cu consum redus de factori de producție. Schimbările climatice conduc la schimbări în disponibilitatea apei, iar creșterea sau scăderea perioadei de vegetație duce la schimbări în structura vegetației și la pierderea biodiversității. În linii mari, pot fi identificate următoarele măsuri de adaptare: (Aceste măsuri trebuie privite în combinație cu măsurile propuse pentru agricultură)

• Punerea în aplicare a măsurilor de agromediu și a planurilor de gestionare Natura 2000;
• Diversificarea oportunităților economice prin producerea de produse locale ecologice;
• Adaptați gestionarea prin pășunat și cosit și evitați abandonarea, mulcirea și fertilizarea.

Adaptarea gestionării pajiștilor se poate realiza, de exemplu, prin amânarea datelor de cosit sau prin reducerea intensităților de pășunat. Deoarece aceste schimbări au un impact asupra veniturilor fermierilor, fermierii trebuie să fie compensați prin măsuri de agromediu. Acest lucru poate fi realizat prin desemnarea tipurilor de habitate de pajiști ca arii protejate în temeiul Directivei UE privind habitatele sau prin sprijinirea fermierilor prin programe de agromediu. Măsurile de adaptare menite să prevină pierderea peisajului specific și a biodiversității pajiștilor seminaturale din Carpați sunt inseparabile de măsurile de adaptare propuse pentru agricultură, deoarece existența acestora depinde de practicile agricole tradiționale. Desemnarea acestor pajiști ca zone protejate este o altă măsură de adaptare, deoarece poate contribui la asigurarea gestionării. Monitorizarea distribuției speciilor și combaterea speciilor invazive sunt, de asemenea, măsuri importante de adaptare.

Măsuri de adaptare pentru agricultură

Pentru micii fermieri, opțiunile potențiale de adaptare pot include modificări ale datelor de însămânțare și ale soiurilor de culturi, sisteme îmbunătățite de gestionare a apei și de irigare, o nutriție adaptată a plantelor, practici de protecție și de arat. Pentru a atinge obiectivul mai larg al agriculturii durabile și al dezvoltării rurale într-un climat în schimbare, politicile ar trebui să sprijine fermierii care doresc să se adapteze. Actualul model economic de piață dezavantajează fermele tradiționale de mici dimensiuni, tipice pentru regiunea Carpaților. Activitățile agricole, cum ar fi pășunatul pe pajiștile de mare altitudine, nu mai sunt fezabile din punct de vedere economic. Fermierii au nevoie de sprijin tehnic și financiar, de exemplu prin măsuri de agromediu pentru a-și menține activitățile și pentru a evita transformarea pajiștilor în păduri. Având în vedere evoluțiile din regiunea Carpaților (inclusiv abandonarea terenurilor, pășunatul excesiv, îmbătrânirea populației și bugetele limitate pentru acțiuni guvernamentale), este necesară promovarea spațiului rural ca loc atractiv pentru a trăi, a lucra și a face afaceri. Mai concret, următoarele măsuri pot ajuta fermierii și agricultura să se adapteze la impactul schimbărilor climatice; introducerea unor măsuri de agromediu (a se vedea, de asemenea, pentru pajiști); măsuri suplimentare de facilitare, îmbunătățirea competențelor și a spiritului antreprenorial, prelucrarea și comercializarea la nivel de fermă sau la nivel local (pentru produse locale specifice) și îmbunătățirea accesului la piețe. Măsurile de adaptare trebuie să vizeze atât factorii climatici, cât și pe cei neclimatici, deoarece ambii au un impact interconectat substanțial asupra pajiștilor. Măsurile de adaptare pot avea succes numai atunci când se consolidează, de asemenea, reziliența socioeconomică a comunităților care trăiesc în mediul rural și când se depun eforturi pentru un mediu rural viabil din punct de vedere economic.

Măsuri de adaptare pentru turism

În multe locuri, potențialul de dezvoltare a sectorului turistic este insuficient utilizat și există o lipsă de reziliență pentru a face față schimbărilor sau pentru a valorifica oportunitățile existente. Având în vedere adaptarea la schimbările climatice, se recomandă ca dezvoltarea turismului să se bazeze pe frumusețea naturală și cultura specifică a Carpaților, limitând în același timp dezvoltarea turismului de masă. Aceasta implică faptul că dezvoltarea turismului ar trebui integrată într-o planificare mai amplă pentru a continua diversificarea stațiunilor și a piețelor și pentru a promova dezvoltarea durabilă. Printre acțiunile specifice se numără promovarea unor destinații reziliente, pe tot parcursul anului, cu cazare bună (de exemplu, hoteluri de wellness și de conferință), sprijinirea proiectelor de sporturi de iarnă favorabile climei (de exemplu, proiectarea alternativă a pârtiilor de schi) și dezvoltarea ecoturismului, a turismului de sănătate și a turismului activ (cum ar fi ciclismul și drumețiile). În plus, se propun măsuri de sprijinire a dezvoltării rețelelor de informare turistică în regiune, care implică unități de cazare, furnizori și organizații de turism. Aceste rețele ar oferi informații și avertizări actualizate cu privire la condițiile relevante pentru turism (condiții meteorologice, adâncimea zăpezii, pericole, condiții rutiere și de trafic etc.).

	Comisia Europeană	Agenția Europeană de Mediu