Un plan integrat care încorporează măsuri de protecție împotriva inundațiilor: Planul Sigma (Estuarul Schedt, Belgia)

Planul original Sigma, conceput în 1977, a fost conceput pentru a proteja litoralul râului Scheldt și afluenții săi împotriva inundațiilor provocate de furtuni. Cu toate acestea, pe măsură ce punerea în aplicare a planului a progresat, au apărut noi cerințe, inclusiv necesitatea unei adaptări suplimentare la schimbările climatice. Atunci când planul Sigma a fost actualizat în 2005, s-a înțeles că planul existent era insuficient pentru a oferi o protecție adecvată atât în condițiile actuale, cât și pentru condițiile probabile proiectate de modelele de schimbări climatice. Actualizarea din 2005 s-a referit la o creștere preconizată a nivelului mării de 9-88 cm până în 2100, ținând seama de diferitele estimări privind expansiunea apei de mare, topirea calotelor glaciare și a ghețarilor și sensibilitatea climatică; aceasta s-a bazat pe cel de-al treilea raport de evaluare al IPPC, publicat în 2001. În special, planul Sigma a utilizat ca referință pentru măsurile sale de protecție o creștere a nivelului mării de până la 25 cm până în 2050 și de 60 cm până în 2100.

Planul se axează pe protecția până în 2050. Belgia a ales să aplice niveluri diferențiate de protecție împotriva inundațiilor de-a lungul râului Scheldt pe baza probabilității deceselor și a amplorii potențiale a daunelor economice. Nivelul minim de protecție este un eveniment de inundații care are loc o dată la 1 000 de ani (altfel exprimat ca probabilitate de apariție 0,1% într-un an). O serie de posibile măsuri suplimentare sunt pregătite pentru perioada de după 2050, în cazul în care acestea sunt necesare pentru a aborda creșterea mai mare a nivelului mării. Acestea vor fi realizate în funcție de proiecțiile avansate disponibile la momentul respectiv.

De asemenea, trebuie remarcat faptul că amplitudinea medie a mareei râului a crescut semnificativ în ultimul secol. Aceste schimbări se datorează în mare parte intervențiilor umane care afectează fluxul de apă prin Scheldt. Modificările includ devierea apei pentru alimentarea canalelor, îndepărtarea meandrelor râurilor prin îndreptarea râului și creșterea adâncimii canalelor de transport maritim. Aceste schimbări exacerbează impactul schimbărilor climatice.

Principalele obiective ale Planului Sigma sunt protejarea terenului care se învecinează cu râul Scheldt și cu afluenții săi, cum ar fi râurile Rupel, Nete și Durme, împotriva valurilor de furtună și a inundațiilor. Un alt obiectiv este refacerea ecosistemelor din Scheldt, ajutând Belgia să își îndeplinească obligațiile UE privind protecția naturii și să atingă obiectivele de conservare în cadrul rețelei Natura 2000. În plus, Planul Sigma își propune să facă Scheldt și afluenții săi mai atractivi pentru bicicliști, excursioniști și alți vizitatori, sporind diferitele utilizări recreative ale zonei.

Deși scopul principal al planului Sigma este controlul inundațiilor, planul se bazează pe o perspectivă integratoare asupra gestionării râurilor, care recunoaște diferitele funcții ale râurilor și importanța acestora pentru societate. Printre acestea se numără: transport maritim, protecția naturii, conservarea valorilor peisajului, funcții de curățare, pepiniere de pește și multe altele. Planul Sigma a fost conceput inițial în 1977, având ca scop principal controlul inundațiilor. De atunci, perspectivele privind gestionarea apei au evoluat. Un plan Sigma actualizat a fost adoptat în 2005. Acesta s-a bazat pe trei piloni principali: protecția împotriva inundațiilor, accesul la porturile Scheldt și funcționarea naturală a sistemului fizic și ecologic.

Planul inițial Sigma prevedea ridicarea și consolidarea digurilor care se întind pe o lungime totală de 512 kilometri, crearea a 13 zone de inundații controlate care să acopere un total de aproximativ 1.100 de hectare, precum și construirea unei bariere împotriva valurilor de furtună. Planurile pentru bariera împotriva valurilor de furtună au fost suspendate ulterior, după ce analiza a arătat că beneficiile nu au depășit costurile. Luarea în considerare a faptului că bariera împotriva valurilor de furtună era prohibitiv de costisitoare, împreună cu o cerere sporită pentru un ecosistem fluvial mai sănătos, a condus la o aplicare mai largă a unui concept numit „spațiu pentru râu”. Revizuirea din 2005 a luat, de asemenea, în considerare impactul preconizat al schimbărilor climatice.

Planul din 2005 acordă un rol mai important zonelor inundabile controlate și zonelor depolerate care contracarează valurile de furtună prin stocarea temporară a excesului de apă. Zonele de inundații controlate au diguri mici, numite diguri de preaplin, de-a lungul râului, și diguri mai mari pe partea interioară pentru a menține protecția împotriva inundațiilor. Digurile de revărsare permit apei să se inunde în timpul valurilor de furtună. După ce nivelurile ridicate de apă s-au retras, orificiile de scurgere permit apei să iasă. CFA contribuie la atenuarea impactului inundațiilor prin creșterea bazinului hidrografic, reducând astfel nivelurile apei din amonte. Volumul multor CFA este crescut deoarece nivelurile lor subterane sunt sub nivelul mediu al apei din cauza compactării istorice a solului și a pierderii proceselor naturale de sedimentare. Aceste niveluri scăzute ale solului înseamnă însă că sunt necesare diguri de preaplin și reglarea artificială a apei. Utilizarea predominantă a terenurilor în cadrul zonelor costiere a fost ca zone naturale care contribuie la atingerea obiectivelor de conservare și la îmbunătățirea calității apei. În temeiul legislației UE privind natura – în special, cerințele de compensare a pierderii zonelor naturale ca urmare a extinderii portului Anvers – suprafața totală retrasă din circuitul agricol ca zone inundabile a fost majorată în scopul dezvoltării naturii: până în 2030, vor fi create în total aproximativ 2 450 de hectare. Alte 650 de hectare au fost indicate ca posibile zone de inundații viitoare care urmează să fie construite după 2030, dacă este necesar, pentru a garanta siguranța în caz de inundații după 2050.

Unele zone CFA includ, de asemenea, zone de maree controlate, în care se produce o maree regulată, redusă, printr-un sistem de baraj reglabil în digul de preaplin. În timpul mareei înalte, apa din Scheldt curge în zonă printr-un baraj, iar în timpul mareei joase curge printr-un baraj scăzut. Zonele de maree controlate permit crearea de habitate de maree, menținând în același timp funcțiile CFA.

Zonele de depolderizare sunt zone în care protecția digurilor este deplasată spre interior, expunând din nou un fost polder (teren recuperat din apă) la influențele mareice. Zonele depolerate oferă spațiu pentru apa râului în timpul nivelurilor ridicate ale apei. Astfel, ele, ca și CFA, atenuează nivelurile de creștere a furtunii. Ele oferă, de asemenea, spațiu pentru habitatele estuarelor.

Planul Sigma include, de asemenea, proiecte care vizează ridicarea și consolidarea digurilor fluviale pe o lungime totală de 645 km. Grosimea și înălțimea necesare digurilor râului Scheldt au fost calculate luând în considerare presiunea apei pe diguri, prin simulări ale mareelor de furtună cu modele computerizate. Barajele sunt ridicate la 8 metri TAW (Tweede Algemene Waterpassing, înălțimea de referință pentru măsurarea nivelurilor apei în Belgia) în zonele situate mai în amonte de-a lungul râului Scheldt. Barajele sunt ridicate la 11 metri TAW în secțiunea dintre Anvers și Scheldtul de Vest.

Planul Sigma și-a dovedit deja eficacitatea în ultimii ani, în timpul mai multor furtuni care au avut loc între 2013 și 2018, limitând cu succes excesul de apă și prevenind inundațiile periculoase. În special, în cursul evenimentului din 3^ianuarie 2018, o maree puternică de furtună a cauzat niveluri foarte ridicate ale apei în Scheldt și în afluenții săi. Cincisprezece zone de control al inundațiilor, din totalul de șaisprezece deja finalizate, au devenit operaționale, tamponând excesul de apă.

Regiunea Flandra a urmat o strategie de comunicare deschisă pentru a pune în aplicare planul Sigma într-un mod care să maximizeze acceptarea și sprijinul publicului. Strategia de comunicare este coordonată de Waterwegen en Zeekanaal NV (W&Z) (Waterways and Sea Channels), un departament al guvernului regional, cu consultare la nivel ministerial și sub supravegherea unui grup de coordonare. Grupul de coordonare include reprezentanți ai diferitelor instituții publice, inclusiv ai Departamentului căilor navigabile și ai canalelor maritime, ai Agenției pentru Natură și Păduri, ai Departamentului pentru amenajarea teritoriului, ai Departamentului pentru politica locativă și clădiri de patrimoniu, ai Departamentului pentru mediu, natură și energie, ai Departamentului pentru agricultură și pescuit, ai Agenției funciare flamande, ai Secretariatului executiv al Comisiei Flamande-Olandeze pentru Scheldt și ai grupului de lucru OS2010.

Comunicarea se desfășoară utilizând diverse instrumente, inclusiv broșuri, buletine informative și materiale educaționale pentru copii, precum și reuniuni pentru diseminarea informațiilor și discutarea aspectelor-cheie cu părțile interesate. Anumite tipuri de părți interesate au fost implicate activ în planificare, inclusiv organizații agricole, ONG-uri de mediu, vânători, pescari și industria turismului și a ospitalității. Părțile interesate importante pentru planurile Sigma sunt fermierii, deoarece au fost planificate mai multe proiecte în zone utilizate pentru agricultură. Efectele planului Sigma asupra fermelor au fost analizate împreună cu Agenția funciară flamandă și discutate cu fermierii, ceea ce a condus la un studiu de impact asupra agriculturii și la definirea unor măsuri de atenuare sau compensare a pierderii terenurilor.

Strategia de comunicare se axează pe trei rezultate ale Planului Sigma. Primul și cel mai important pilon este creșterea siguranței în caz de inundații; ceilalți doi piloni sunt recreerea și protecția naturii. Fiecare parte a proiectului din plan este comunicată pe larg publicului, iar grupurile tematice sunt organizate atât la nivel regional, cât și la nivel local. În Belgia, proiectul Kruibeke a fost singurul care a întâmpinat o opoziție semnificativă, întârziind finalizarea finală a proiectului. Un proiect transfrontalier care implică depolderizarea polderului Hedwige, situat în Țările de Jos, a generat, de asemenea, o opoziție din partea părților interesate și a publicului.

Principalii factori de succes includ:

• Identificarea coordonată a zonelor adecvate pentru dezvoltarea zonelor inundabile controlate, oferind o siguranță sporită, cu daune limitate cauzate agriculturii, utilizării terenurilor și economiei.
• integrarea previziunilor privind schimbările climatice și creșterea nivelului mării.
• Integrarea compensațiilor pentru zonele pierdute ca urmare a extinderii porturilor și a dragării râului Scheldt în obiectivele generale ale planului, consolidând vizibilitatea acestuia în negocierile cu administrațiile locale și cu părțile interesate.
• Disponibilitatea zonelor pentru compensarea habitatelor naturale pierdute din cauza lucrărilor de infrastructură din estuarul Scheldt.
• Capacitatea de expropriere a terenului necesar zonelor inundabile controlate. Deținătorii de terenuri sunt despăgubiți pentru prețul existent al terenului plus 20 %. Dacă este posibil, exproprierea poate fi amânată până în momentul în care un fermier se pensionează sau este aproape de pensionare.
• Implicarea continuă a managerilor de planuri cu părțile interesate în etapele fiecărui proiect și în procesul general de luare a deciziilor – aceasta a abordat opoziția inițială (a se vedea factorii limitativi). 
• Aplicarea analizei cost-beneficiu (ACB) și a evaluării impactului asupra mediului (EIM) pentru a consolida elaborarea planurilor și a proiectelor.

Factorii limitativi includ:

• Opoziția părților interesate a reprezentat o problemă pentru construcția Kruibeke CFA și, de asemenea, în Țările de Jos pentru proiectul Hedwige Polder.
• Restricțiile bugetare au încetinit punerea în aplicare a planului, ceea ce ar putea împinge finalizarea acestuia dincolo de data preconizată pentru 2030.

În 2005, costurile totale pentru realizarea planului Sigma actualizat au fost estimate la 882 de milioane EUR: 830 de milioane EUR pentru lucrări de construcții și 52 de milioane EUR pentru măsuri de însoțire. În 2010, o actualizare a estimărilor a condus la o estimare a costurilor de 994 de milioane de euro pentru lucrări și de 62 de milioane de euro pentru măsurile de însoțire, în principal din cauza creșterii globale a prețurilor.

Planul Sigma din 2005 a inclus o analiză detaliată a raportului costuri-beneficii (ACB) pentru a contribui la stabilirea planului optim. În total, 180 de zone potențiale au fost luate în considerare pentru a fi utilizate ca zone de inundații controlate, cu o suprafață totală de 15 000 ha. Analiza cost-beneficiu a luat în considerare riscul mediu anual de inundații pe durata de viață a proiectului de 100 de ani, permițând o creștere a nivelului mării cu 60 cm și luând în considerare schimbările climatice. Riscul economic cu doar lucrările planului original (1997) Sigma Plan fără bariera de furtună finalizată a fost estimat la 942 milioane de euro. Din analiza cost-beneficiu, s-a constatat că scenariul optim includea ridicarea de diguri și utilizarea CFA. Beneficiile în materie de siguranță ale scenariului optim au fost estimate la 736 de milioane de euro.

De asemenea, a fost efectuată o analiză cost-beneficiu a beneficiilor ecosistemului. Această analiză a utilizat diferite prețuri de piață disponibile pentru bunuri precum producția de lemn, producția de stuf, captarea dioxidului de carbon, producția de pește (creveți) și prevenirea eroziunii albiei râurilor, ceea ce a condus la o reducere a activităților de dragare. De asemenea, a utilizat studii pentru a stabili prețurile bunurilor și serviciilor fără valori de piață disponibile. Bunurile și serviciile pentru care nu erau disponibile informații privind prețurile au fost studiate utilizând metode de evaluare contingentă și prețuri hedoniste, de exemplu prin observarea modului în care s-ar putea schimba prețurile locuințelor în apropierea zonelor vizate de proiect. Modificarea hedonistă a prețurilor a fost estimată utilizând date din alte studii, în timp ce pentru studiul de evaluare contingentă au fost colectate în total 1 704 chestionare. Concluzia analizei cost-beneficiu extinse pentru determinarea beneficiilor ecosistemice a constatat că beneficiile variază între 143 și 984 de milioane EUR, cel mai ridicat nivel de beneficii fiind obținut prin maximizarea utilizării zonelor cu maree controlate. Valoarea de neutilizare atribuită de oameni a fost cel mai mare beneficiu măsurat, dar și cel mai controversat. Din analiza cost-beneficiu s-a concluzionat că beneficiile sunt mai mari decât costurile.

Din perspectiva mediului, pot fi identificate mai multe beneficii și pierderi. Printre beneficii se numără:

• Refacerea proceselor de estuar cu creșterea calității apei;
• dezvoltarea unor zone naturale mai robuste, de înaltă calitate, protejate la nivel european;
• Modificări dorite ale regimului de sedimentare, creșterea sedimentării în zonele de inundare conducând la o turbiditate mai scăzută în râu;
• Reducerea energiei mareelor.

Pierderile includ:

• pierderea fostelor peisaje culturale (în principal peisaje agricole);
• Impactul asupra agriculturii și a altor funcții de utilizare a terenurilor în zonele inundabile (au fost acordate fermierilor compensații monetare și, în unele cazuri, compensații sub formă de terenuri agricole alternative)
• impactul asupra valoroaselor zone naturale de înălțare a apelor subterane și asupra ecotipurilor de văi;
• Impactul sedimentării asupra calității solului în zonele inundabile.

Unele beneficii ale punerii în aplicare a planului Sigma au fost deja experimentate, cu o creștere generală a protecției zonei în timpul valurilor de furtună, astfel cum s-a raportat în secțiunea privind soluțiile.

Planul Sigma face parte din Planul de dezvoltare a estuarului Scheldt 2010. Acesta este un pachet combinat de măsuri și proiecte în Flandra și Țările de Jos care vizează crearea unui râu Scheldt mai sigur, mai accesibil și mai natural, având în vedere toate funcțiile sale.

Principalele acte legislative ale UE relevante pentru plan au inclus: Directiva privind păsările și Directiva privind habitatele, Directiva EIM și Directiva SEA, Directiva-cadru privind apa și Directiva privind inundațiile.

Aspectul protecției naturii a fost adăugat la planul Sigma în mare parte din cauza obligațiilor care decurg din directivele UE privind păsările și habitatele. Extinderea portului Anvers, în special construirea docului Deurganck, a condus la necesitatea compensării zonelor naturale pierdute. În 2001, construcția zonei portuare a fost oprită prin hotărâre judecătorească din cauza impactului său asupra ariilor de protecție specială (APS) în temeiul Directivei privind păsările. Pentru a continua proiectul, guvernul flamand a aprobat o ordonanță de urgență care a deblocat construcția docului Deurganck și a solicitat compensații naturale în zona de inundații controlată de Kruibeke. Acest eveniment, împreună cu necesitatea continuă de a respecta obligațiile UE în materie de mediu, a contribuit la decizia guvernului flamand de a face din protecția naturii al doilea pilon al planului Sigma actualizat. Planul a fost adoptat în 2005.

Proiectele individuale ale planului Sigma urmează un plan etapizat care urmează procedurile legale pentru obținerea autorizațiilor relevante. Primul pas este elaborarea unui plan de dezvoltare care să prezinte utilizările zonei, contururile exacte ale zonei de inundații controlate, tipurile de natură care urmează să fie dezvoltate și modul în care terenurile agricole vor rămâne accesibile. În continuare, trebuie realizat un studiu de evaluare a impactului asupra mediului (EIM), care să detalieze impactul asupra oamenilor din jur, efectele asupra solului și a căilor navigabile și alte efecte. În urma procesului de evaluare a impactului asupra mediului și a oricăror modificări pe care le impune, planul regional de utilizare a terenurilor trebuie adaptat. În cele din urmă, sunt necesare autorizații de planificare. Odată ce toate autorizațiile au fost obținute, construcția poate fi inițiată.

Planul Sigma a fost inițiat în 1977 și actualizat în 2005. Planurile Sigma cuprind diferite proiecte care sunt lansate o dată la cinci ani. Lucrările din cadrul planului pentru 2005 vor fi finalizate în 2030. Sunt planificate lucrări suplimentare pentru perioada de după 2030, în funcție de amploarea creșterii nivelului mării și/sau a schimbărilor climatice.

Planul ar trebui să ofere protecție cel puțin până în 2100.

Wim Dauwe
Head of unit
Waterwegen en Zeekanaal NV – Department Sea Scheldt
Anna Bijnsgebouw - Lange Kievitstraat 111-113 bus 44 - 2018 Antwerp
E-mail: wim.dauwe@wenz.be 

Stefaan Nollet
Project Engineer
Waterwegen en Zeekanaal NV – Department Sea Scheldt
Anna Bijnsgebouw - Lange Kievitstraat 111-113 bus 44 - 2018 Antwerp
E-mail: Stefaan.nollet@wenz.bel 

General contact: https://www.sigmaplan.be/en/contact-us 

Planul SIGMA