Refacerea râurilor și a zonelor inundabile

Reabilitarea și refacerea râurilor și a zonelor inundabile cuprinde o mare varietate de măsuri care au în comun accentul pus pe funcțiile naturale ale râurilor, care este posibil să fi fost pierdute sau degradate prin intervenții umane (de exemplu, baraje, construirea de diguri și diguri, dragarea sedimentelor, schimbarea formelor naturale ale râurilor, construirea de infrastructuri în zonele inundabile etc.). Multe râuri europene au fost modificate în mod semnificativ în ultimele decenii pentru a îndeplini o singură funcție dominantă (de exemplu, navigația) sau mai puține. Cu toate acestea, utilizarea unilaterală, fără a lua în considerare diferitele funcții, nu mai este optimă și este înlocuită de o abordare integrată. Refacerea râurilor și a zonelor inundabile se face pentru a atenua efectele negative ale modificărilor umane, care nu numai că produc beneficii pentru funcționarea ecologică a râului, ci și pentru societatea umană, ca în cazul reducerii riscului de inundații, al îmbunătățirii calității apei și al reîncărcării apelor subterane. Luncile inundabile sunt un sistem natural de conservare și refacere. Reabilitarea și refacerea râurilor și a zonelor inundabile implică intervenții complexe și de lungă durată; creșterea sprijinului și sensibilizarea publicului sunt esențiale ca componente tehnice și ecologice.

Reabilitarea și refacerea zonelor inundabile și a zonelor umede ale râurilor oferă habitate acvatice sezoniere, creează coridoare de păduri riverane native și creează habitate riverane și terestre umbrite. În plus, ajută la reținerea și eliberarea lentă a evacuărilor din corpurile de apă, precum și la facilitarea reîncărcării apelor subterane și la îmbunătățirea calității apei. Capacitatea de infiltrare a multor soluri din Europa s-a modificat din cauza modificărilor semnificative ale utilizării terenurilor; rata la care precipitațiile pot infiltra și reîncărca corpurile de apă subterană este, prin urmare, limitată în multe zone. Variabilitatea precipitațiilor legată de schimbările climatice și creșterea evenimentelor extreme pot duce la perioade mai lungi de secetă și inundații, care agravează și mai mult situația. Refacerea râurilor și a zonelor inundabile poate contribui la îmbunătățirea regimului hidrologic și poate face față acestor efecte ale schimbărilor climatice. În plus, zonele umede ale râurilor pot contribui la menținerea funcționării ecosistemelor estuarelor și deltelor și la crearea unor caracteristici naturale ale terenurilor care acționează ca zone tampon pentru furtuni, protejând astfel oamenii și bunurile împotriva daunelor provocate de inundații, legate, de asemenea, de creșterea nivelului mării și de valurile de furtună.

Îmbunătățirea capacității de stocare a apei în lunca inundabilă prin măsuri naturale de reținere a apei (NWRM) face parte din reabilitarea și refacerea râurilor și poate fi destul de utilă pentru a reduce riscul de inundații. Punerea în aplicare a NWRM poate avea loc, de asemenea, pe terenurile agricole; în general, terenul rămâne proprietatea fermierilor și este utilizat pentru stocarea temporară a apei. Zonele de retenție sunt menite să primească evacuările de vârf ale râurilor și, prin urmare, să prevină inundațiile în altă parte. Zonele de retenție de urgență pot fi situate de-a lungul râurilor principale pentru a primi cantități mari de apă în condiții extreme, pentru a preveni situațiile care pun în pericol viața și daunele mari în alte părți, de exemplu în zonele urbane sau agricole.

Relocarea tipurilor și activităților de utilizare a terenurilor vulnerabile la apă în zone cu risc mai scăzut de inundații este o altă opțiune, care poate facilita restabilirea unor regimuri hidrologice mai naturale (a se vedea opțiunea de adaptare „Retragerea din zonele cu risc ridicat”). Costul acestor măsuri poate fi ridicat în cazul în care este necesară exproprierea, demolarea și reconstruirea în altă parte a infrastructurii și a activităților economice. Râurile și zonele inundabile din zonele relocate au un potențial ridicat de refacere, ceea ce oferă nu numai habitate îmbunătățite, ci contribuie la protecția împotriva inundațiilor prin crearea de noi zone de retenție.

În anumite cazuri specifice, măsurile pot viza, de asemenea, adaptarea practicilor de dragare la schimbările în ceea ce privește adâncimea apei, navigabilitatea, eroziunea și aluviunile din râuri. În cazul în care decizia de a aprofunda canalele de navigație pentru traficul maritim este considerată inevitabilă, dragarea ar trebui pusă în aplicare prin reducerea la minimum a impactului și/sau prin asigurarea menținerii unor condiții ecologice adecvate în zonele adiacente, de exemplu prin crearea de zone tampon. Aplicarea (și finanțarea) reabilitării râului și a zonelor inundabile ale acestuia, inclusiv ca abordare compensatorie a aprofundării canalului de navigație, poate asigura menținerea habitatelor și a serviciilor acestora (cum ar fi protecția împotriva inundațiilor).

A existat un interes din ce în ce mai mare în Europa pentru reabilitarea râurilor și a zonelor inundabile, ca în cazul programului de amenajare a teritoriului „Room for the River” din Țările de Jos. Acest program a inclus o serie de măsuri care au condus la reabilitarea și refacerea albiilor râurilor și a zonelor inundabile, pentru a crea mai mult spațiu pentru râuri și pentru a reduce nivelurile apei, cum ar fi: coborârea zonelor inundabile, relocarea digurilor în interiorul continentului, coborârea digurilor de-a lungul râurilor și aprofundarea albiilor de vară. Alte exemple sunt Planul de management al bazinului hidrografic al Angliei din Regatul Unit, care include diverse proiecte de refacere a râurilor menite să atenueze impactul modificărilor hidromorfologice. Alte intervenții de refacere a zonelor inundabile sunt determinate de Directiva-cadru privind apa (DCA), de exemplu cele care au loc în regiunea Rheinvorland-Süd de pe Rinul Superior, Bourret de pe Garonne și râul Long Eau din Anglia. Multe proiecte de refacere a râurilor sunt cofinanțate prin programul LIFE al UE. Aceste proiecte sunt adesea instituite și puse în aplicare prin încurajarea cooperării între ingineria apei, protecția împotriva inundațiilor, gestionarea terenurilor și conservarea naturii.

Punerea în aplicare a acestei opțiuni de adaptare necesită implicarea diferiților actori (administratori de râuri, fermieri, locuitori ai satelor etc.) care ar trebui să fie implicați pentru ca adoptarea opțiunii de adaptare să fie fezabilă. Implicarea timpurie a principalelor părți interesate este esențială pentru gestionarea corectă a oricăror conflicte, de exemplu legate de utilizarea terenurilor și de proprietățile terenurilor.

Punerea în aplicare a măsurilor de refacere a râurilor și a zonelor inundabile poate avea efecte negative asupra navigației și efecte diferite (atât pozitive, cât și negative) asupra turismului, agriculturii și drenajului. În general, se intenționează ca aceasta să aibă efecte pozitive asupra biodiversității și a conservării habitatelor. Cu toate acestea, punerea în aplicare nu este întotdeauna fezabilă, deoarece uneori marginile artificiale ale râului nu permit refacerea naturală a acestuia.

Factorii de succes includ, în general, o cooperare strânsă între administrațiile publice și alte părți interesate, creșterea sprijinului și sensibilizarea publicului. Întrucât măsurile de reabilitare sunt foarte specifice fiecărui caz în parte, eficiența și eficacitatea lor depind, de asemenea, în mare măsură de condițiile locale și de măsurile aplicate în mod specific.

Beneficiile reabilitării și refacerii râurilor și zonelor inundabile includ:

• Protecție sporită împotriva inundațiilor legate de precipitațiile abundente, ca urmare a creșterii capacității de curgere a sistemului fluvial în timpul inundațiilor și/sau a reducerii vitezei de curgere a apei;
• o protecție sporită împotriva inundațiilor legate de creșterea nivelului mării și de valurile de furtună, datorită acțiunii tampon a estuarelor și a zonelor umede din deltă;
• conservarea habitatelor naturale, îmbunătățirea conectivității ecologice și efectele pozitive aferente asupra biodiversității;
• Menținerea funcțiilor ecosistemelor acvatice și a serviciilor conexe pentru societatea umană;
• Reîncărcare crescută a apelor subterane.

Refacerea pasivă a râurilor, cum ar fi abandonarea întreținerii râurilor, care este mai puțin costisitoare și mai ușor de aplicat pe porțiuni mai lungi ale râurilor, poate conduce la efecte pozitive comparabile asupra mediului în bazinul hidrografic ca tehnici costisitoare de refacere activă.

Costurile pot fi de natură diferită (de exemplu, investiții, întreținere, compensații etc.) și diferă substanțial în Europa și de la caz la caz. De exemplu, în cazul programului „Room for the River” din Țările de Jos, crearea unor măsuri de stocare a apei în ferme poate fi compensată an de an pentru daunele estimate aduse culturilor sau plătită o singură dată pentru scăderea valorii terenului. Ambele tipuri de costuri depind de probabilitatea inundațiilor.

Reabilitarea și refacerea râurilor și a zonelor inundabile, inclusiv a MRNA, contribuie la realizarea obiectivelor principalelor politici ale UE, cum ar fi Directiva-cadru privind apa (DCA), Directiva privind inundațiile (DC) și Directiva privind habitatele și păsările. Reabilitarea și refacerea râurilor pot fi finanțate și în cadrul politicii de dezvoltare rurală a politicii agricole comune (PAC), precum și în cadrul programelor INTERREG (Cooperare teritorială europeană, CTE) și LIFE+.

Timpul de punere în aplicare depinde în mare măsură de amploarea aplicării, de condițiile specifice ale domeniului de intervenție și de măsurile adoptate. În general, reabilitarea și refacerea râurilor și a zonelor inundabile este un proces complex, care necesită o intervenție pe termen lung. Aceasta poate varia de la un an (de exemplu, în cazul unei intervenții foarte specifice și limitate, cum ar fi dragarea sau crearea de zone tampon) la mai mult de 25 de ani (de exemplu, în cazul programului „Sala pentru râuri”).

Dacă sunt menținute în mod continuu, majoritatea intervențiilor de reabilitare pot dura pe termen nelimitat.