Refacerea zonelor umede costiere

Zonele umede de coastă (mlaștini de maree sau mlaștini sărate) sunt zone umede cu apă sărată și apă salmastră situate în zonele de coastă. Zonele umede costiere includ, de asemenea, zone de apă marină a căror adâncime la reflux nu depășește șase metri (Convenția Ramsar). Acestea includ ecosisteme de apă de mică adâncime inundate permanent sau periodic și habitate intertidale. 

Refacerea zonelor umede costiere este considerată din ce în ce mai mult o măsură de adaptare. Refacerea zonelor umede se referă la reabilitarea zonelor umede existente sau deteriorate anterior sau la refacerea zonelor umede care au fost reapropriate anterior. În unele locuri (a se vedea, de exemplu, studiul de caz privind estuarul Schedlt), zonele umede costiere sunt utilizate pentru a absorbi valurile de furtună și pentru a atenua inundațiile. Zonele umede costiere oferă protecție naturală împotriva inundațiilor costiere și a valurilor de furtună. Ele disipează energia valurilor și reduc eroziunea, ajutând la stabilizarea sedimentelor de pe țărm. Un alt beneficiu major al acestora este conservarea habitatelor importante și sporirea biodiversității. 

Refacerea zonelor umede vizează restabilirea funcțiilor naturale ale zonelor umede care au fost degradate de procesele naturale și de activitățile umane și care sunt, de asemenea, amenințate de creșterea nivelului mării. 

Modalitățile de refacere a zonelor umede de coastă includ: 

• Refacerea structurilor geomorfologice (mlaștini sărate, mlaștini noroioase), prin adăugarea de sedimente pentru a ridica solul peste nivelul mediu al apei și pentru a permite plantelor din zonele umede să colonizeze sau pentru a contrasta procesele de eroziune care degradează zonele umede. 
• Devierea căilor de apă, dragarea sedimentelor și menținerea canalelor naturale pentru a permite curgerea apei pe o cale favorabilă. 

• R udarea zonelor umede costiere care au fost drenate în trecut pentru a obține terenuri pentru activități umane. Această opțiune include, de asemenea, „realinierea gestionată” și „depolderizarea”: Aceste măsuri vizează readucerea liniei de apărare împotriva inundațiilor grave la o nouă linie, în interior și/sau pe teren în creștere, pentru a recrea habitate intertidale între vechea și noua apărare. Zona umedă va servi drept zonă tampon în care valurile de furtună vor fi atenuate. Depolderizarea se referă la returnarea în mare a terenurilor recuperate sau drenate (un „polder” în limba neerlandeză). Realinierea gestionată poate implica încălcarea deliberată sau îndepărtarea completă a unei apărări costiere, cum ar fi un dig, sau relocarea apărării în interiorul continentului. De exemplu, în Hedwige-Prosper polder projec t din estuarul Scheldt (Belgia și Țările de Jos), digurile exterioare sunt eliminate pentru a transforma terenurile recuperate în zone umede, în timp ce digurile interioare sunt consolidate. 
• S măsuri la scară mică menite să reducă presiunile umane asupra zonelor umede și să îmbunătățească calitatea habitatului și a peisajului. Acestea pot include defrișarea arborilor, modificări ale utilizării terenurilor și ale practicilor agricole care îmbunătățesc calitatea habitatelor și a peisajelor. 

Pentru succesul pe termen lung, este important ca comunitățile locale, grupurile de mediu, agențiile, întreprinderile și persoanele interesate să fie implicate în procesul de planificare , precum și în monitorizarea și raportarea progreselor și a succesului proiectului. Implicarea părților interesate poate contribui la atenuarea conflictelor legate de utilizarea terenurilor, întrucât estorcarea unei linii de coastă către o zonă umedă naturală poate implica pierderea de proprietăți, schimbarea utilizării terenurilor sau blocarea accesului la coastă. Refacerea zonelor umede costiere poate face parte din planul de gestionare a sitului Natura 2000 (desemnat în mod specific pentru a proteja zonele principale pentru un subset de specii sau tipuri de habitate enumerate în Directiva privind habitatele și în Directiva privind păsările).   Pentru a se califica drept sit protejat în cadrul Natura 2000, planificarea necesită un proces de participare a părților interesate. Este probabil ca realinierea gestionată, curățarea arborilor sau adaptarea cultivării să necesite consultarea rezidenților și a proprietarilor de terenuri care locuiesc în zona care urmează să fie inundată sau în apropierea acesteia. În cazul în care terenurile recuperate sunt returnate zonelor umede prin realiniere administrativă, acest lucru va afecta orice rezidenți și orice activități economice de pe amplasament și ar putea conduce la opoziție. F sau, de exemplu, proiectul Hedwige-Prosper polder de la frontiera dintre Belgia și Țările de Jos a fost marcat de proteste din partea fermierilor și a localnicilor. 

Intervențiile care includ refacerea zonelor umede costiere și realinierea gestionată pot contribui, în general, la îndeplinirea mai multor obiective, favorizând succesul unor astfel de inițiative. Ele recreează habitate intertidale importante. Acestea le pot include pe cele care joacă un rol important (pepinieră, zonă de depunere a icrelor sau zonă de hrănire) pentru speciile de interes comercial. Pe lângă conservarea biodiversității, zonele umede refăcute sau noile zone umede pot fi utilizate pentru recreere și ecoturism. Aceste ecosisteme acționează ca niște capcane pentru nutrienți și contaminanți, reducând eutrofizarea și poluarea apelor costiere. Vegetația intertidală și submersă (iarbă de mare) acționează, de asemenea, ca habitate de sechestrare a carbonului, cu beneficii importante pentru atenuare. 

Principala dificultate în punerea în aplicare a realinierii gestionate implică schimbarea destinației terenurilor și necesită o coordonare ridicată la diferite niveluri de guvernanță. Aceasta poate duce la relocarea clădirilor și a activităților, eventual cu costuri ridicate (inclusiv exproprierea).  Acest lucru ar putea însemna, de asemenea, pierderea terenurilor utilizate pentru recreere și agricultură. Pot fi create posibile soluri moi ca noroiul, care ar putea deveni un pericol de înec dacă sunt prea aproape de zonele vizitate de oameni. Aceste proiecte necesită o monitorizare în timp real pentru a gestiona fazele critice ale redistribuirii apei, dinamica sedimentelor și a ecosistemelor. Lipsa unei monitorizări adecvate și a unei planificări inadecvate a intervențiilor, împreună cu natura în continuă schimbare a acestor ecosisteme, îngreunează obținerea unor rezultate previzibile pe termen lung. Costurile pot fi, de asemenea, un factor limitativ, deoarece proiectele mai mari pot necesita investiții semnificative. 

Achiziționarea terenului care urmează să fie inundat este, de obicei, principalul cost în cazul realinierii gestionate. De asemenea, ar putea fi necesară relocarea infrastructurilor sau a activităților și ar putea fi foarte costisitoare, în funcție de situația locală. Costurile totale pentru un proiect integrat pot include logistica, planificarea și executarea redirecționarii apei, ridicarea sau coborârea fundului de coastă, depunerea de noi substraturi, precum și plantarea și crearea de noi habitate. Pentru refacerea zonelor umede existente, costurile indirecte sunt, în general, mai mici, deoarece achiziționarea de terenuri nu este necesară. Cu toate acestea, costul poate crește dacă sedimentele necesare nu sunt ușor disponibile.  Aceste ecosisteme sunt în continuă schimbare și trebuie gestionate pentru a preveni eroziunea și pentru a menține zonele refăcute. Prin urmare, monitorizarea acestor proiecte și menținerea funcționalității zonelor umede necesită planuri bugetare semnificative și pe termen lung. În schimb, abordările necorespunzătoare de întreținere au potențialul de a provoca mai multe daune decât beneficii. Se preconizează că noile studii pe teren vor furniza noi informații cu privire la eficacitatea diferitelor operațiuni de întreținere a „funcționalității” zonelor umede. 

În pofida costurilor, refacerea zonelor umede și realinierea gestionată prezintă multe avantaje în comparație cu alte tehnici în ceea ce privește adaptarea la schimbările climatice și conservarea ecosistemelor costiere. În general, zonele umede de coastă pot spori disiparea energiei în zona intertidală, prin reducerea energiei valurilor și a mareelor. Acest lucru susține protecția împotriva valurilor de furtună și a eroziunii. Zonele umede sănătoase pot ajuta, de asemenea, să facă față unei anumite rate de creștere a nivelului mării. Un proces numit acreție, în care plantele captează sedimente, crește altitudinea suprafeței zonei umede. Zonele umede reduc nevoia de apărare costieră dură. Chiar și în combinație, aceste abordări pot reduce necesitatea de a mări și lărgi digurile, ceea ce duce la un impact pozitiv asupra valorii estetice a peisajului. 

Sedimentele din zonele umede stochează sau încetinesc scurgerile de apă și filtrează poluanții în mod similar cu tampoanele riverane. Ele protejează și creează habitate importante, adăpostesc și protejează biodiversitatea. Populațiile de pești beneficiază de zonele umede care oferă habitate de reproducere sau de hrănire, în timp ce microelementele nutritive și microfauna din substratul zonelor umede sunt zone perfecte pentru hrănirea păsărilor. Acest lucru oferă, de asemenea, valoare estetică și culturală. 

În cele din urmă, zonele umede contribuie la atenuarea schimbărilor climatice prin absorbția și reținerea CO 2 în sedimentele și vegetația din zonele umede. În acest fel, eforturile de refacere a zonelor umede contribuie la reducerea amprentei de carbon induse de om. 

Deși costurile de refacere a zonelor umede pot fi foarte ridicate, daunele aduse apei de evenimentele grave legate de apă din cauza schimbărilor climatice ar fi semnificativ mai mari. Valoarea refacerii poate economisi o mulțime de bani în ceea ce privește aprovizionarea cu apă, calitatea aerului, reglarea climei și a debitului de apă, prevenirea eroziunii, ciclul nutrienților, purificarea apei, moderarea evenimentelor extreme, cum ar fi inundațiile sau furtunile, habitatul și serviciile culturale. 

Habitatele zonelor umede costiere, cum ar fi diferitele tipuri de mlaștini sărate, sunt considerate habitate de interes pentru UE în temeiul anexei 1 la Directiva UE privind habitatele, iar unele dintre acestea sunt habitate prioritare. Directiva UE privind păsările recunoaște necesitatea protejării zonelor umede ca habitat vital pentru păsările de apă. Proiectele de refacere a zonelor umede costiere ar trebui întreprinse cu respectarea obiectivelor și cerințelor ambelor directive. Estorarea zonelor umede costiere poate, de asemenea, să facă parte din planul de gestionare pentru siturile protejate în cadrul rețelei Natura 2000 a UE sau poate crea un nou sit Natura 2000.  În cazul în care un proiect are un impact semnificativ asupra unui sit care face parte din rețeaua Natura 2000, acesta ar trebui să fie supus unei „evaluări corespunzătoare a efectelor sale asupra sitului” pentru a se stabili dacă va avea efecte negative asupra integrității sitului. Acțiunile de refacere pot fi, de asemenea, necesare în cadrul Natura 2000 ca o compensație pentru alte intervenții. Refacerea zonelor umede costiere poate fi sprijinită prin cerințe de compensare a habitatelor în temeiul Directivei UE privind habitatele. F sau exemplu, în estuarul Scheldt (Belgia), habitatele distruse de extinderea porturilor au fost compensate prin refacerea zonelor umede care oferă protecție împotriva furtunilor.

Timpul de punere în aplicare va varia foarte mult în funcție de amploarea sitului, precum și de condițiile specifice și de amploarea refacerii. Timpul de punere în aplicare poate implica atât lucrări, cât și acțiuni de comunicare și acțiuni în justiție conexe, de exemplu exproprierea terenurilor. Acest lucru poate dura adesea cel puțin 5 ani sau mai mult. Acțiunile de întreținere și monitorizare ar trebui să continue pe termen lung. 

Durata de viață a intervențiilor de refacere a zonelor umede costiere va depinde de condițiile locale, în special de procesele de eroziune și sedimentare, precum și de strategia pusă în aplicare. Poate fi necesară întreținerea periodică pentru a menține condițiile din zonele umede, având în vedere că acestea pot fi instabile în mod natural și ecosisteme în continuă schimbare .