Gestionarea pădurilor reziliente la schimbările climatice

Ca parte a gestionării pădurilor mai apropiate de natură, implicarea părților interesate are un rol esențial și include cetățeni, întreprinderi locale, administrații publice, zone protejate și administratori de păduri. Părțile interesate pot fi implicate în:

• Monitorizarea pădurilor: supravegherea copacilor, a insectelor, a bolilor și a incendiilor este necesară pentru a asigura siguranța împotriva amenințărilor legate de climă. De exemplu, în pădurea din Sonian,arborii sunt cartografiați și măsurați de serviciul forestier pentru a monitoriza și a încuraja dezvoltarea arborilor foarte mari, pentru a monitoriza bolile și pentru a se asigura că pădurea este bine protejată. Copacii foarte mari sunt una dintre principalele caracteristici ale pădurilor seculare. Pădurile seculare sunt bogate în biodiversitate datorită numeroaselor lor microhabitate și au o valoare recreativă ridicată.
• Facilitarea serviciilor ecosistemice: entuziasmul oamenilor de a se bucura de pădure sporește cunoștințele și cultura colectivă, precum și spiritul de a avea grijă de pădure și de resursele sale. Pentru a sprijini gestionarea pădurilor, este important să se asigure că pădurea este (strategic) accesibilă sau restricționată pentru diferite activități. Acest lucru ar putea implica, de exemplu, protecția păsărilor cuibăritoare, semnalizarea pentru turism sau culegători pe căi sigure sau restricții ale zonelor care sunt gestionate sau protejate.
• Educația forestieră: Informarea părților interesate cu privire la practicile de gestionare a pădurilor este extrem de importantă. Aceasta include, de asemenea, vizitatorii pădurilor și ai fermelor învecinate sau proprietarii de terenuri, pentru a asigura practici sigure în păduri și în jurul acestora. Acest lucru poate ajuta la prevenirea incendiilor și este, de asemenea, o modalitate foarte bună de a îmbunătăți angajamentul. De exemplu, fermierii vecini pot fi informați cu privire la riscurile utilizării utilajelor agricole în sezonul uscat în jurul marginilor pădurilor. În zilele secetoase, părțile mobile ale utilajelor agricole pot provoca scântei sau pot măcina o piatră care aprinde spontan iarba uscată și poate chiar răspândi pădurea înconjurătoare. O altă strategie de gestionare ar putea fi aceea de a se asigura că erbivorele sunt ținute departe de recuperarea suprafețelor împădurite pentru a permite regenerarea după un eveniment de recoltare. Grazerele pot inhiba regenerarea naturală a pădurii dacă nu sunt cuprinse în stadiile incipiente ale creșterii arborilor.

Gestionarea pădurilor rezistente la schimbările climatice se poate realiza prin politici, programe și reglementări guvernamentale, precum și prin schimbări sociale și comportamentale ale administratorilor de păduri înșiși. Legăturile dintre părțile interesate pentru gestionarea participativă a pădurilor sunt, de asemenea, utile pentru punerea în aplicare a acestei opțiuni.

Factori de limitare

Principalii factori limitativi sunt legați de: (i) resursele financiare limitate și (ii) normele care se aplică diferitelor suprafețe ale aceleiași păduri, ori de câte ori aceasta este împărțită în jurisdicții diferite. Înțelegerea și lucrul în limitele legislației regionale și naționale reprezintă o provocare atunci când se pune în aplicare gestionarea pădurilor.

În plus, comunicarea eficientă reprezintă o provocare suplimentară. Stabilirea unor reglementări, a unor limite privind vizitarea sau utilizarea pădurii sau a unor restricții sezoniere necesită resurse de comunicare și infrastructură suplimentare pentru a respecta reglementările, în special în ceea ce privește publicul și autorizațiile.

Acțiunile de gestionare a pădurilor pot necesita timp. Acest lucru poate fi influențat de mai mulți factori diferiți, inclusiv:

• Starea inițială a pădurii: pădurile puternic degradate sau care au fost gestionate intensiv pentru producția de lemn pot avea nevoie de mai mult timp pentru a trece la o stare apropiată de natură, în comparație cu pădurile mai puțin perturbate.
• Amploarea punerii în aplicare: dimensiunea suprafeței forestiere gestionate va avea un impact asupra timpului de punere în aplicare. Zonele mai mari pot necesita mai mult timp și resurse pentru a obține rezultatele dorite.
• Implicarea părților interesate: Colaborarea eficientă cu părțile interesate, inclusiv comunitățile locale, agențiile guvernamentale și organizațiile de conservare, poate influența ritmul și succesul punerii în aplicare.
• Finanțare și resurse: disponibilitatea resurselor financiare și umane este esențială pentru realizarea intervențiilor necesare și pentru gestionarea continuă.

Factori de succes

Factorii favorizanți pot fi găsiți în participarea la proiecte finanțate prin programul LIFE sau Orizont Europapentru a sprijini măsurile de adaptare la schimbările climatice în păduri. Acestea au permis programe de monitorizare, prevenirea incendiilor, proiecte de implicare a părților interesate și, de asemenea, au oferit finanțare pentru întreținere și tehnologii de ultimă generație care permit monitorizarea și raportarea. 

Mai multe alte inițiative europene promovează strategii de gestionare a pădurilor adaptabile la schimbările climatice, cum ar fi arboretele mixte și gestionarea lemnului mort, pentru a spori reziliența și biodiversitatea. Noua strategie pentru păduri include măsuri de consolidare a protecției și refacerii pădurilor, consolidând gestionarea durabilă a pădurilor. Printre inițiativele notabile se numără Forest Europe, Institutul Forestier European (EFI) și rețeaua Natura 2000. Aceste inițiative sprijină gestionarea durabilă a pădurilor prin finanțarea cercetării, orientarea politicilor și promovarea celor mai bune practici. Scopul lor este de a asigura sănătatea pe termen lung a pădurilor și capacitatea acestora de a face față impactului schimbărilor climatice.

În funcție de dimensiunea pădurii și de specificul proiectului, stabilirea unui nou program de gestionare a pădurilor poate varia în ceea ce privește costurile. De obicei, întreținerea unei păduri poate fi un efort costisitor, variind de la sute de mii la miliarde pe an. Din acest motiv, este important să se stabilească parteneriate cu diferite părți interesate și să se obțină finanțare sau sprijin din partea autorităților locale, regionale, naționale sau europene.

Costurile punerii în aplicare a practicilor forestiere apropiate de natură variază semnificativ în funcție de amplasare, de tipul de pădure și de obiectivele de gestionare. Cu toate acestea, gestionarea apropiată de natură necesită, în general, intervenții mai puțin intensive în comparație cu silvicultura convențională, ceea ce ar putea reduce unele costuri pe termen lung.

Costurile inițiale de instalare implică adesea activități precum rărirea selectivă, promovarea regenerării naturale și asigurarea biodiversității prin introducerea de specii indigene. Aceste intervenții pot varia de la 150 EUR la 500 EUR pe hectar, în funcție de starea pădurii și de intervențiile specifice necesare. Silvicultura de acoperire continuă, o abordare comună în gestionarea apropiată de natură, evită tăierea rasă, conducând la mai puține perturbări ale mediului și la costuri mai mici de replantare (InstitutulForestier European)(LIFE4Forest).

În Danemarca, de exemplu, s-a observat că gestionarea apropiată de natură implică costuri operaționale relativ scăzute, deoarece reduce la minimum perturbarea solului și se bazează pe procese naturale. Costurile asociate pregătirii solului și plantării artificiale sunt reduse, deși investițiile inițiale în planificare și selecția speciilor pot fi mai mari (LIFE4Forest). Cu toate acestea, menținerea unui echilibru atent între intervenție și regenerarea naturală poate necesita o monitorizare continuă, care poate contribui la costurile operaționale (InstitutulForestier European, 2022).

Pe lângă îmbunătățirea rezilienței la schimbările climatice, silvicultura pe termen lung și apropiată de natură poate aduce beneficii economice, contribuind la dezvoltarea durabilă (produse forestiere lemnoase și nelemnoase, comercializarea reziduurilor lemnoase, turismul durabil) și punând în contrast abandonarea terenurilor, de exemplu în zonele silvopasturale.

Multe păduri europene sunt protejate prin Directiva privind habitatele sau prin rețeaua Natura 2000, iar măsurile privind utilizarea sunt limitate la restricții bazate pe aceste directive. În caz contrar, este important să se înțeleagă situația proprietății asupra terenurilor înainte de a suferi modificări în gestionarea pădurilor. Aceasta poate deveni o problemă care trebuie rezolvată prin implicarea părților interesate sau prin procese juridice. Alte legi se referă la frontiere și reglementări între regiuni care pot diferi în ceea ce privește punerea în aplicare a anumitor proiecte.

Perioada de punere în aplicare pentru o silvicultură rezilientă la schimbările climatice poate varia în mod semnificativ în funcție de mai mulți factori, inclusiv de starea actuală a pădurii, de practicile specifice puse în aplicare și de obiectivele planului de gestionare. Iată câteva considerații cheie care influențează cronologia:

Pe termen scurt (1-5 ani)

• Evaluări inițiale și planificare: Efectuarea de evaluări aprofundate ale stării actuale a pădurii, a biodiversității și a factorilor de stres existenți. Elaborarea unui plan de management detaliat.
• Intervenții inițiale: Începerea intervențiilor inițiale, cum ar fi rărirea selectivă, promovarea regenerării naturale și introducerea unui amestec de specii indigene. Aceste acțiuni pot începe să dea rezultate timpurii în ceea ce privește îmbunătățirea structurii și a sănătății pădurilor.
• Monitorizare și ajustări: Instituirea unor sisteme de monitorizare pentru a urmări progresele înregistrate și efectuarea ajustărilor necesare ale practicilor de gestionare.

Pe termen mediu (5-20 ani)

• Dezvoltarea structurii forestiere: Rărirea selectivă continuă și gestionarea regenerării naturale vor conduce treptat la o pădure mai complexă din punct de vedere structural
• Îmbunătățirea biodiversității: Pe măsură ce structura pădurilor se îmbunătățește, se preconizează că biodiversitatea va crește. Această perioadă este crucială pentru observarea înființării și creșterii diverselor specii, atât a florei, cât și a faunei.
• Îmbunătățiri ale solului și apei: Se pot observa îmbunătățiri în ceea ce privește sănătatea solului și reglarea apei, contribuind la reziliența generală a ecosistemului forestier.

Pe termen lung (20+ ani)

• Pădurea matură apropiată de natură: Realizarea unei stări forestiere mature și reziliente la schimbările climatice, în care pădurea să se autosusțină, implică straturi de coronament bine dezvoltate, o biodiversitate bogată și servicii ecosistemice solide.
• Monitorizarea continuă și gestionarea adaptivă: Monitorizarea continuă pentru a se asigura că pădurea rămâne rezistentă la noi factori de stres, cum ar fi schimbările climatice. Ar putea fi necesare practici de gestionare adaptivă pentru a aborda provocările emergente.

Silvicultura rezistentă la schimbările climatice este un angajament pe termen lung care implică schimbări treptate și o gestionare continuă pentru a alinia practicile forestiere la procesele naturale. Deși îmbunătățirile inițiale pot fi observate în câțiva ani, realizarea deplină a beneficiilor silviculturii mai apropiate de natură necesită, de obicei, decenii. Abordarea vizează ecosisteme forestiere durabile și reziliente care se pot adapta la condițiile de mediu în schimbare, oferind în același timp beneficii ecologice, economice și sociale.

„Durata de viață” a practicilor forestiere reziliente la schimbările climatice nu este fixă, ci este mai degrabă un ciclu perpetuu de punere în aplicare, monitorizare și adaptare. Deși se pot observa anumite beneficii și schimbări pe termen scurt și mediu (în termen de 1-20 de ani), obținerea unei rezistențe depline a pădurilor la schimbările climatice este un efort pe termen lung, care durează mai multe decenii. Aceste practici trebuie susținute și adaptate pe termen nelimitat pentru a se asigura că pădurile continuă să prospere în condiții climatice în schimbare.