Ridicarea și avansarea terenurilor de coastă

Participarea părților interesate este necesară în special în cazul în care creșterea sau avansarea terenurilor costiere face parte din planuri costiere mai mari. Astfel de planuri care includ structuri de apărare ar putea face obiectul unei evaluări a impactului asupra mediului, în funcție de legislația și reglementările naționale. Atunci când această măsură este pusă în aplicare în situri protejate, cum ar fi siturile Natura 2000 (în temeiul Directivelor UE privind păsările și habitatele), revendicarea de noi terenuri naturale, este de obicei necesară o „evaluare corespunzătoare” care să implice în mod necesar părțile interesate într-un proces structurat de participare a publicului. În mod similar, Directiva UE privind inundațiile solicită procese de participare a publicului la planurile de gestionare a riscurilor. În plus, propunerile de ridicare a terenurilor urbane vor necesita, cel mai probabil, o consultare publică în temeiul legislației naționale și locale. 

Pot apărea conflicte între părțile interesate care pot beneficia în mod direct sau indirect de creșterea zonelor costiere sau de avansarea acestora. Părțile interesate din domeniul turismului și autoritățile portuare pot beneficia de extinderea plajelor și, respectiv, de construirea de noi zone portuare. În schimb, comunitățile locale pot fi îngrijorate de modificarea peisajului costier, de pierderea habitatelor și a biodiversității și de impactul asupra mediului în general. Astfel de conflicte necesită o implicare activă a tuturor actorilor interesați, inclusiv a autorităților locale, a comunităților costiere, a întreprinderilor private, a instituțiilor de cercetare și/sau a ONG-urilor. 

Ca și alte măsuri gri pentru apărarea zonelor de coastă, creșterea și avansarea terenurilor de coastă pot oferi niveluri previzibile de siguranță. În cazul în care întreaga suprafață terestră este ridicată peste cel mai înalt nivel preconizat al mării, există în continuare doar riscuri reziduale scăzute. În plus, în comparație cu alte măsuri dure de protecție (cum ar fi zidurile maritime și barierele împotriva valurilor de furtună), nu există niciun risc de eșec catastrofal. Odată cu creșterea preconizată a populațiilor din zonele de coastă, obținerea de noi terenuri poate fi o pârghie pentru avansarea sau creșterea zonelor de coastă, oferind noi oportunități de dezvoltare a zonelor de coastă. 

Ca și alte opțiuni gri, creșterea și avansarea terenurilor de coastă este slab flexibilă și necesită întreținere sau modernizare periodică pentru a asigura un nivel adecvat de protecție în fața schimbărilor climatice și a creșterii progresive a nivelului mării. Creșterea terenurilor costiere poate fi dificilă din punct de vedere tehnic, în special în zonele urbane și industriale care găzduiesc infrastructuri complexe sau extrem de vulnerabile. Acest lucru este valabil și pentru zonele istorice fragile, cum ar fi Piața San Marco și întregul oraș Veneția. În aceste cazuri, creșterea terenurilor este posibilă numai până când pot prevala un anumit nivel și constrângeri tehnice de natură diferită (de exemplu, conservarea valorii artistice a clădirilor istorice). 

Avansarea terenurilor costiere poate modifica ecosistemele costiere. Aceasta poate necesita, de asemenea, alte măsuri fizice de prevenire a inundațiilor în larg, cu costurile aferente de construcție și întreținere și cu impacturile aferente (de exemplu, modificarea transportului costier solid). Această opțiune este adecvată în special pentru intervențiile la scară mică (de exemplu, pentru a reduce vulnerabilitatea porturilor mici sau a zonelor urbane sau a echipamentelor specifice care urmează să fie amplasate în zone mai sigure). Creșterea sau promovarea zonelor costiere mari poate necesita costuri disproporționate, poate fi dificilă din punct de vedere tehnic și poate avea mai multe efecte asupra mediului. 

Principalul beneficiu asociat acestei opțiuni este reducerea inundațiilor, în special în zonele sau infrastructurile afectate de creșterea nivelului mării și de creșterea frecvenței evenimentelor de furtună. Aceasta asigură protecția completă a zonei la niveluri de siguranță previzibile, fără riscuri de defecțiune asociate uneori cu alte măsuri de protecție gri. Prin crearea de noi terenuri utilizabile, creșterea sau avansarea zonelor de coastă poate contribui la conservarea activităților economice esențiale (de exemplu, zonele portuare sigure), la extinderea posibilității de utilizare a terenurilor de către cetățeni (ascensiunea trotuarelor urbane) și la consolidarea turismului și a activităților recreative (extinderea plajelor). 

Costurile depind în mare măsură de amplasarea specifică, de nevoile de adaptare și de extinderea zonelor care urmează să fie majorate. Costurile pot include, de asemenea, cerința privind măsurile dure de protecție pentru a apăra terenurile recuperate împotriva inundațiilor și eroziunii costiere. Evaluările costurilor ar trebui să includă în mod corespunzător atât faza de construcție, cât și costurile de întreținere. Acestea din urmă pot crește progresiv, având în vedere presiunea tot mai mare exercitată de creșterea nivelului mării și de furtuni. Sinergiile cu alte lucrări de apărare deja existente ar trebui maximizate pentru a reduce costurile asociate acestei opțiuni de adaptare, pentru a extinde eficacitatea acesteia și pentru a spori reziliența generală a zonelor costiere. De asemenea, pot fi create sinergii prin intervenții de dragare: ridicarea sau avansarea terenurilor poate oferi o oportunitate de eliminare a materialelor din porturi, porturi și canale de navigație (după evaluarea corespunzătoare a nivelului de contaminare). Acest lucru ar putea reduce costul total și ar elimina necesitatea de a identifica siturile de eliminare offshore a materialului dragat. 

Construcția de lucrări costiere pentru atenuarea eroziunii și de sisteme de apărare a mării dure „capabile să modifice coasta” intră sub incidența anexei II la Directiva privind impactul asupra mediului (EIM): Statele membre decid dacă proiectele din anexa II ar trebui să facă obiectul unei proceduri de evaluare a impactului asupra mediului, fie de la caz la caz, fie în ceea ce privește pragurile și criteriile. Cu toate acestea, această cerință nu afectează întreținerea și reconstrucția acestor lucrări. 

În temeiulDirectivei UEprivind habitatele, va fi necesară o evaluare adecvată în cazul în care lucrările de creștere sau de avansare a terenurilor de coastă afectează specii sau habitate naturale protejate.

Timpul de punere în aplicare este foarte variabil,în funcție de amploarea intervenției. Intervențiile la scară mică care implică zone limitate pot necesita timp limitat(< 1 an), în timp ce intervențiile la scară largă, care implică zone costiere extinse, ca parte a unor planuri de intervenție mai ample, pot necesita mult mai mult timp. Constrângerile tehnice legate de complexitatea, fragilitatea și valoarea sistemului urban (și a clădirilor) sporesc, de obicei, timpul de punere în aplicare. 

Se preconizează oduratămedie de viațăpentru această opțiune (mai mult de 15 ani). Cu toate acestea,trebuie asigurateîntreținerea periodică și reevaluarea eficacității, în special pentru a se adapta progresiv la creșterea nivelului mării și la posibila intensificare a furtunilor și a valurilor de furtună.