Ridicarea și avansarea terenurilor de coastă

Participareapărților interesate este necesară în special în cazul în care creșterea sau avansarea terenurilor costiere face parte din planuri costiere mai ample. Astfel de planuri care includ structuri de apărare ar putea face obiectul evaluării impactului asupra mediului, în funcție de legile și reglementările naționale. Atunci când această măsură este pusă în aplicare în situri protejate, cum ar fi siturile Natura 2000 (în temeiul Directivei UE privind păsările și al Directivei privind habitatele), revendicarea de noi terenuri naturale, este necesară, de obicei, o „evaluare adecvată” care să implice în mod necesar părțile interesate într-un proces structurat de participare a publicului. În mod similar,Directiva UE privind inundațiile solicită procese de participare a publicului pentru planurile de gestionare a riscurilor. În plus, propunerile de amenajare a terenurilor urbane vor necesita, cel mai probabil, o consultare publică în temeiul legislației naționale și locale. 

Pot apăreaconflicte între părțile interesate care pot beneficia direct sau indirect de creșterea sau avansarea zonelor costiere. Părțile interesate din domeniul turismului și autoritățile portuare pot beneficia de extinderea plajelor și, respectiv, de construirea de noi zone portuare. Pe de altă parte, comunitățile locale pot fi îngrijorate de modificarea peisajului costier, de pierderea habitatelor și a biodiversității și de impactul asupra mediului în general. Astfel de conflicte necesită o implicare activă a tuturor actorilor interesați, inclusiv a autorităților locale, a comunităților costiere, a întreprinderilor private, a instituțiilor de cercetare și/sau a ONG-urilor. 

Ca și alte măsuri gri pentru apărarea zonelor de coastă, creșterea și avansarea terenurilor de coastă pot oferi niveluri previzibile de siguranță. În cazul în care întreaga suprafață terestră este ridicată deasupra celui mai înalt nivel preconizat al mării, există în continuare doar riscuri reziduale scăzute. În plus, în comparație cu alte măsuri dure de protecție (cum ar fi pereții marini și barierele împotriva valurilor de furtună), nu există niciun risc de eșec catastrofal. Odată cu creșterea preconizată a populațiilor din zonele de coastă, obținerea de noi terenuri poate fi o pârghie pentru avansarea sau creșterea zonelor de coastă, oferind noi oportunități de dezvoltare a zonelor de coastă. 

Ca și alte opțiuni gri, creșterea și avansarea terenurilor costiere nu sunt suficient de flexibile și necesită întreținere sau modernizare periodică pentru a asigura un nivel adecvat de protecție în fața schimbărilor climatice și a creșterii progresive a nivelului mării. Ridicarea terenurilor costiere poate fi dificilă din punct de vedere tehnic, în special în zonele urbane și industriale care găzduiesc infrastructuri complexe sau extrem de vulnerabile. Acest lucru este valabil și pentru zonele istorice fragile, cum ar fi Piața San Marco și întregul oraș Veneția. În aceste cazuri, creșterea terenurilor este posibilă numai până la un anumit nivel, iar constrângerile tehnice de natură diferită (de exemplu, conservarea valorii artistice a clădirilor istorice) pot prevala. 

Avansarea terenurilor de coastă poate modifica ecosistemele de coastă. Aceasta poate necesita, de asemenea, alte măsuri fizice de prevenire a inundațiilor în larg, cu costuri de construcție și întreținere asociate și impacturi (de exemplu, modificarea transportului solid costier). Această opțiune este adecvată în special pentru intervențiile la scară mică (de exemplu, pentru a reduce vulnerabilitatea porturilor mici sau a zonelor urbane sau a echipamentelor specifice care urmează să fie instalate în zone mai sigure). Creșterea sau avansarea zonelor costiere mari poate necesita costuri disproporționate, poate fi dificilă din punct de vedere tehnic și poate avea mai multe efecte asupra mediului. 

Principalul beneficiu asociat acestei opțiuni este reducerea inundațiilor, în special pentru zonele sau infrastructurile afectate de creșterea nivelului mării și de creșterea frecvenței fenomenelor de creștere bruscă a furtunilor. Acesta asigură protecția completă a zonei la niveluri de siguranță previzibile, fără riscuri de defecțiune asociate uneori cu alte măsuri de protecție gri. Prin crearea de noi terenuri utilizabile, creșterea sau avansarea zonelor de coastă poate contribui la conservarea activităților economice esențiale (de exemplu, zonele portuare sigure), la extinderea utilizării terenurilor de către cetățeni (ridicarea trotuarelor urbane) și la consolidarea turismului și a activităților recreative (extinderea plajei). 

Costurile depind în mare măsură de amplasarea specifică, de nevoile de adaptare și de extinderea zonelor care urmează să fie ridicate. Costurile pot include, de asemenea, cerința unor măsuri dure de protecție pentru a apăra terenurile recuperate împotriva inundațiilor și eroziunii costiere. Evaluările costurilor ar trebui să includă în mod corespunzător atât faza de construcție, cât și costurile de întreținere. Acestea din urmă pot crește progresiv, având în vedere presiunea tot mai mare exercitată de creșterea nivelului mării și de furtună. Sinergiile cu alte lucrări de apărare deja existente ar trebui maximizate pentru a reduce costurile asociate acestei opțiuni de adaptare, pentru a extinde eficacitatea acesteia și pentru a spori reziliența globală a zonelor costiere. Sinergiile pot fi create, de asemenea, prin intervenții de dragare: creșterea sau avansarea terenurilor poate oferi o oportunitate de eliminare a materialelor din porturi, porturi și canale de navigație (după o evaluare adecvată a nivelului de contaminare). Acest lucru ar putea reduce costul total și ar putea elimina necesitatea de a identifica siturile de eliminare offshore a materialelor dragate. 

Construcția de lucrări costiere pentru atenuarea eroziunii și a apărărilor marine dure „capabile să modifice coasta” se încadrează în anexa II laDirectiva privind impactul asupra mediului (EIM): Statele membre decid dacă proiectele din anexa II ar trebui să facă obiectul unei proceduri EIM, fie de la caz la caz, fie în ceea ce privește pragurile și criteriile. Cu toate acestea, această cerință nu afectează întreținerea și reconstrucția acestor lucrări. 

În temeiulDirectivei UEprivind habitatele, va fi necesară o evaluare corespunzătoare în cazul în care lucrările de creștere sau de promovare a terenurilor costiere afectează speciile sau habitatele naturale protejate.

Timpul depunere în aplicare este foarte variabil,în funcție de amploarea intervenției. Intervențiile la scară mică care implică zone limitate pot necesita timp limitat(< 1 an), în timp ce intervențiile la scară largă, care implică extinderea zonelor costiere, ca parte a unor planuri de intervenție mai ample, pot necesita mult mai mult timp. Constrângerile tehnice legate de complexitatea, fragilitatea și valoarea sistemului urban (și a clădirilor) măresc, de obicei, timpul de implementare. 

Se preconizează o duratămedie de viațăpentru această opțiune (mai mult de 15 ani). Cu toate acestea,trebuie asigurateîntreținerea periodică și reevaluarea eficacității, în special pentru a se adapta treptat la creșterea nivelului mării și la posibila intensificare a furtunilor și a valurilor de furtună.