Infrastructura urbană verde și albastră

Planificarea infrastructurii urbane verzi și albastre (UGI) este o abordare strategică pentru dezvoltarea unor rețele interconectate și multifuncționale de spații albastre și verzi care ar putea oferi o gamă largă de beneficii de mediu, sociale și economice și, în același timp, ar putea spori reziliența orașelor la schimbările climatice. Comisia Europeană (CE-Infrastructura verde) subliniază planificarea strategică a spațiului verde la diferite scări spațiale (de la vecinătate la nivelul întregului oraș) și încurajează orașele să promoveze furnizarea de servicii ecosistemice și protejarea biodiversității. Acestea joacă un rol esențial în consolidarea capacităților de adaptare la schimbările climatice și de atenuare a acestora. De asemenea, acestea reduc impactul negativ al pericolelor legate de schimbările climatice, cum ar fi valurile de căldură, inundațiile și seceta în orașe.  Soluțiile bazate pe natură (NbS) este un concept strâns legat, adesea utilizat interschimbabil cu infrastructura verde și albastră sau care servește drept cadru mai larg pentru promovarea și punerea în aplicare a unei astfel de infrastructuri. Strategia UE privind biodiversitatea pentru 2030 prevede acțiuni concrete pentru promovarea soluțiilor bazate pe natură care ar trebui integrate în mod sistematic în planificarea urbană. Comisia Europeană definește NbS ca fiind „soluții inspirate și sprijinite de natură, care sunt eficiente din punctul de vedere al costurilor, oferă simultan beneficii de mediu, sociale și economice și contribuie la consolidarea rezilienței”. IUCN solicită adoptarea unei abordări ecosistemice holistice la punerea în aplicare a NbS și afirmă: „soluțiile bazate pe natură utilizează puterea ecosistemelor funcționale ca infrastructură pentru a furniza servicii naturale în beneficiul societății și al mediului”. AEM (2021) se referă la NbS ca la un „concept-umbrelă” pentru diverse acțiuni și abordări de politică (de exemplu, gestionarea bazată pe ecosisteme) care vizează creșterea rezilienței la schimbările climatice și, în același timp, oferă beneficii conexe pentru societate. 

În contexte urbane, NbS se referă la diferite tipologii de infrastructură verde și albastră. Aceste soluții combină provocările de mediu, societale și climatice într-un mod mai eficient decât infrastructurile gri „convenționale”. Scara spațială a NbS în orașe poate varia de la zone împădurite mari la sisteme de apă pluvială la scară mică. În plus, rolul oamenilor în NbS poate varia foarte mult. De exemplu, ecosistemele naturale autoreglementate (cum ar fi zonele umede urbane care oferă zone de control al inundațiilor) nu necesită intervenții umane sau necesită intervenții umane limitate. Pe de altă parte, pot exista soluții hibride gri-verzi (cum ar fi sisteme de gestionare a apelor pluviale și a scurgerilor urbane, de exemplu biofiltre), pentru care tehnologia și intervenția umană joacă un rol semnificativ. 

NbS sunt utilizate din ce în ce mai mult în orașele europene, 91 % dintre planurile locale de acțiune în domeniul climei incluzând astfel de măsuri. În 2018, acoperirea medie cu arbori a zonelor urbane din țările membre ale SEE și din țările cooperante (EEA‑39) a fost de 28,5 % din centrul orașului și de 34,7 % din zonele urbane funcționale mai mari, plus o pondere suplimentară a infrastructurii albastre, care contribuie și mai mult la răcirea orașelor (Raportul AEM 14/2023).

NbS îmbunătățește condițiile de viață pentru toți, oferind oportunități atât pentru rezidenți, cât și pentru vizitatori în orașele cu economii dependente de turism. În special ori de câte ori UGI este situat în apropierea unor situri de patrimoniu importante, acesta ar putea fi inclus în oferta turistică a orașului, ar putea face parte din itinerariile vizitatorilor sau ar putea fi integrat în brandingul orașului, adăugând în cele din urmă valoare turismului urban (Terkenly et al., 2020).

Sunt necesare abordări participative în planificarea infrastructurii verzi urbane și în procesul de proiectare, punere în aplicare și evaluare a NbS. Colaborarea cu diferite părți interesate îmbunătățește transferul de cunoștințe între actori, în timp ce abordarea potențialelor bariere sociale sau instituționale este esențială pentru a spori acceptarea de către societate a acestor soluții și pentru a găsi cea mai bună opțiune care să țină seama de contextul sociopolitic local. În special autoritățile locale și regionale au un rol important și, prin urmare, este necesară o cooperare orizontală și verticală puternică, dar este importantă și legătura cu sectorul privat. 

Factorii de succes

Multifuncționalitatea explicită este factorul cheie de succes care face ca NbS să fie atractiv în orașe și conduce la oportunități excelente de a inspira și de a implica mai multe sectoare.

Cererea de NbS este în creștere puternică datorită unui peisaj politic din ce în ce mai favorabil, atât la nivelul UE, cât și la nivel național și subnațional. Prin urmare, au fost elaborate standarde și orientări bazate pe dovezi pentru orașe, cu scopul de a asigura o planificare și o guvernanță eficace și participativă a diferitelor SNG (a se vedea, de asemenea, aspectele juridice). În. Proiectul Naturvation a elaborat hărți de evaluare europene pentru a demonstra potențialul NbS de a aborda provocările societale, cum ar fi schimbările climatice, problemele de sănătate publică și pierderea biodiversității, în peste 700 de orașe europene. În plus, abordările de guvernanță integratoare și favorabile incluziunii, cum ar fi guvernanța „mozaică” (combinând nivelul microal cetățeniei active cu nivelul macro al planificării urbane strategice, Buijs et al., 2019) sunt modalități bune de promovare a planificării, a punerii în aplicare și a întreținerii UGI coerente din punct de vedere social și colaborative.

Factori de limitare

Gestionarea peisajului urban este un proces complex care face obiectul unor agende contradictorii, cum ar fi locuințele, transportul, infrastructura comercială și economia. Infrastructura verde urbană necesită o planificare și o întreținere cuprinzătoare. Instituirea unei rețele de spații verzi la nivelul întregului oraș, cu coridoare conectate, trebuie cântărită și evaluată ca un tip-cheie de utilizare a terenurilor, împreună cu alte sectoare-cheie de utilizare a terenurilor. Interesele concurente și conflictuale în ceea ce privește utilizarea terenurilor, slaba colaborare cu principalele părți interesate (de exemplu, proprietarii de terenuri, sectorul construcțiilor, investitorii) sau gândirea compartimentată în administrația orașelor pot acționa ca factori limitativi puternici. Lipsa de cunoștințe privind beneficiile sau de experiență în ceea ce privește modul de punere în aplicare sau de proiectare a NbS poate cauza atitudini negative în rândul practicienilor, al factorilor de decizie politică sau al cetățenilor.  

O imagine de ansamblu cuprinzătoare a limitărilor este prezentată în raportul AEM privind adaptarea urbană (Raportul AEM 14/2023). Printre acestea se numără lipsa unor dovezi sistematice ale eficacității care pot apărea numai prin monitorizare pe termen lung, probleme legate de analizele cost-beneficiu, capacitate tehnică limitată, situații specifice contextului care împiedică găsirea unor soluții universale, posibile probleme de sănătate cauzate, de exemplu, de țânțari sau polen. În plus, concurența pentru spațiu este un factor-cheie care limitează dezvoltarea spațiului verde și albastru, în special în zonele urbane dense.

În cele din urmă, alți factori limitativi depind de posibilele nedreptăți sociale. Crearea de noi spații verzi și albastre poate contribui la gentrificare și la creșterea prețurilor proprietăților, ceea ce poate duce la strămutarea membrilor comunității. Dacă proiectarea spațiilor verzi și albastre nu se bazează pe considerente sociale, posibilitățile inechitabile de acces la aceste zone pot crea nedreptăți sociale. De fapt, privarea și lipsa accesului la acest spațiu pot expune unii rezidenți la o calitate redusă a vieții din punct de vedere sanitar, social și psihologic (Raportul AEM 04/2025).

Economisirea costurilor

Pierderea spațiilor verzi, degradarea ecosistemului natural, densificarea structurii orașelor și creșterea proporției de sol pavat au un impact negativ asupra ciclului apei, a calității aerului, a temperaturii locale și reduc reziliența orașelor la schimbările climatice. Acestea au costuri economice mari pentru societate. Ecologizarea orașelor (de exemplu, plantarea de copaci sau crearea de noi spații verzi), refacerea ecosistemelor degradate, alegerea unor practici de gestionare cu intensitate redusă în parcuri sau construirea de soluții locale bazate pe natură pentru a controla scurgerile de apă sau inundațiile pot aduce economii directe semnificative în comparație cu soluțiile tradiționale bazate pe inginerie. În plus, aceste acțiuni ecologice au, de asemenea, multe beneficii economice indirecte, de exemplu prin atragerea investitorilor și crearea de noi locuri de muncă pentru o varietate de sectoare.  Există, de asemenea, o pledoarie din ce în ce mai susținută din punct de vedere economic pentru integrarea „gri” în măsurile ecologice. Soluțiile gri implică, de obicei, investiții de capital inițiale ridicate și costuri anuale de întreținere pe termen mai lung pe durata de viață a proiectului în comparație cu soluțiile cu componente verzi (Sinteză politică din Platforma de învățare a politicilor pentru o Europă mai verde, 2024). Cercetările științifice sugerează că infrastructura NbS este, în medie, estimată a fi cu 42 % mai ieftină și creează cu 36 % mai multă valoare decât soluțiile de infrastructură care sunt complet gri. Acest lucru se întâmplă atunci când sunt luate în considerare beneficiile conexe ample ale NbS (Bechauf et al., 2022). Cu toate acestea, ar trebui efectuată întotdeauna o analiză cost-beneficiu specifică, care să sprijine alegerea celei mai bune soluții de la caz la caz, având în vedere contextul local.

Costuri de întreținere

Costul de planificare UGI și punerea în aplicare a NbS poate varia foarte mult. Acestea depind de mulți factori interni, cum ar fi scara spațială, utilizarea tehnologiei în soluții, frecvența întreținerii și necesitatea reparațiilor. De obicei, costurile de întreținere sunt cele mai scăzute în ecosistemele naturale, cum ar fi habitatele rămase (de exemplu, pădurile urbane sau zonele umede) sau ecosistemele seminaturale (de exemplu, înlocuirea peluzelor cu pajiști). Costurile de înființare și de întreținere a anumitor tipuri de NbS sunt acoperite parțial sau integral de cetățeni (de exemplu, agricultura urbană), de ONG-uri (de exemplu, acțiuni de refacere a habitatelor degradate) sau de întreprinderi private (bazine de apă pluvială pentru gestionarea scurgerilor de apă). Uniunea Europeană a depus eforturi considerabile pentru mobilizarea NbS în Europa. UE facilitează consolidarea transferului de cunoștințe cu privire la cazurile de succes (de exemplu, Atlasul naturii urbane) și oferă platforme digitale publice pentru a încuraja colaborarea cu sectoarele privat și public (Piața orașelor inteligente) și oferă sprijin financiar prin intermediul Pactului verde european.  Finanțarea pentru integrarea infrastructurii verzi și albastre în planificarea urbană poate fi obținută din noul Bauhaus european, o inițiativă de politică și de finanțare care „face tranziția verde în medii construite și dincolo de acestea plăcută, atractivă și convenabilă pentru toți”. Sunt disponibile diferite instrumente, inclusiv orientări pentru investitori, pentru a verifica modul și motivul pentru care investițiile în proiecte de mediu construit pot fi aliniate la noul Bauhaus european.

Beneficii

Spațiile verzi și NbS din orașe pot contribui la reducerea riscului de dezastre, la îmbunătățirea gestionării apei și la producerea de efecte locale de răcire pentru a face față mai bine temperaturilor ridicate și valurilor de căldură. Pe lângă soluționarea provocărilor specifice legate de mediu, infrastructura verde și albastră oferă beneficii conexe care depășesc scopul lor principal. De exemplu, parcurile și corpurile de apă pot spori frumusețea orașului, servind în același timp și ca spații de agrement, promovând bunăstarea mentală și fizică (Nilsson și Johansson, 2021)

Alte beneficii conexe includ: sprijinirea biodiversității urbane, stocarea carbonului (atenuarea), atenuarea poluării aerului, oferirea de spații pentru recreere, experiența în natură și asigurarea unei mai mari stări de bine sociale, fizice și mentale. NbS în zonele urbane pot contribui la mai multe obiective de dezvoltare durabilă (ODD) și, în special, la obiectivele privind orașele durabile (11). 

Beneficiile economice se pot referi în cele din urmă la o creștere a economiei turismului. Disponibilitatea spațiilor verzi poate juca un rol semnificativ în ceea ce privește oferta orașelor (Terkenli, et a. 2020). Acest lucru poate duce la reorientarea opțiunilor turiștilor către aceștia, în special în destinațiile predispuse la stres termic (de exemplu, în vara mediteraneeană fierbinte).

În multe state membre ale UE, infrastructura urbană verde și soluțiile bazate pe natură au fost deja sprijinite de legislația națională referitoare la amenajarea teritoriului, gestionarea apelor pluviale, apele de suprafață sau protecția biodiversității. Stimulentele și plățile încurajează punerea în aplicare a NbS și UGI în locul infrastructurii gri tradiționale.

Multe orașe au instituit strategii de îmbunătățire și extindere a infrastructurii verzi în mediul urban. , De exemplu, Strategia de la Hamburg prevede extinderea acoperișurilor verzi. Programul Superblock din Barcelona își propune să remodeleze mediul urban, inclusiv aspectele legate de justiție. În plus, în zonarea locală pot fi utilizate instrumente specifice de planificare, cum ar fi factorul „zona biotopului”, pentru a solicita ca o parte din zonă să fie lăsată ca spațiu verde (a se vedea studiul de caz de la Berlin). În mod similar, orientările la nivel național facilitează integrarea infrastructurii verzi și albastre în proiectarea orașului. De exemplu, în Suedia, Consiliul Național pentru Locuințe, Construcții și Planificare a emis un ghid privind integrarea serviciilor ecosistemice în planificarea, construirea și întreținerea mediului construit, care include, de asemenea, informații privind valoarea naturii pentru adaptarea la schimbările climatice. Agenția suedeză pentru protecția mediului a publicat Orientările naționale pentru BNS, un instrument pentru adaptarea la schimbările climatice și alte provocări societale.

Uniunea Europeană sprijină cu fermitate conceptul de infrastructură verde și soluțiile bazate pe natură în consolidarea rezilienței la schimbările climatice, a gestionării durabile a apei și a bunăstării oamenilor și a biodiversității în orașele europene. De exemplu, UGI și NbS sunt considerate concepte-cheie în Strategia UE privind biodiversitatea pentru 2030 (2020), împreună cu Legea UE privind refacerea naturii, Strategia UE privind infrastructura verde (2013) și Directiva-cadru a UE privind apa. În cele din urmă, Strategia UE din 2021 privind adaptarea la schimbările climatice subliniază importanța promovării soluțiilor de adaptare bazate pe natură, inclusiv prin extinderea acestora la nivel urban. 

Timpul de punere în aplicare variază în funcție de scara spațială, de la câteva luni la câțiva ani. De exemplu, punerea în aplicare a NbS la scară mică, cum ar fi pereții verzi sau biofiltrele locale, este un proces destul de rapid, iar timpul efectiv de construcție durează mai puțin de un an. Cu toate acestea, planificarea și proiectarea, obținerea permisiunilor oficiale, integrarea în alte procese de planificare și dezvoltare pot prelungi timpul de implementare. Planificarea și punerea în aplicare la scară largă a spațiului verde (de exemplu, dezvoltarea unui parc multifuncțional) pot dura mai mulți ani. Implementarea tehnică a noilor spații verzi este, de asemenea, mai scurtă decât implementarea ecologică completă. Poate fi nevoie de mai mulți ani înainte ca vegetația plantată în spații verzi sau în spații cu o singură suprafață netedă, cum ar fi acoperișurile verzi, să își îndeplinească pe deplin funcțiile ecosistemice (de exemplu, atenuarea schimbărilor climatice sau capacitatea de reținere a apei și a nutrienților). 

Durata de viață preconizată a infrastructurii verzi urbane interconectate ar trebui să fie foarte lungă, mult mai lungă decât cea a clădirilor individuale sau a infrastructurii verzi. Vârsta unui singur spațiu verde poate varia de la câteva sute de ani (de exemplu, parcuri istorice) la câțiva ani (de exemplu, acoperișuri verzi). Durata de viață a unui singur N bS poate varia, de asemenea, dar scopul este întreținerea pe termen lung.