Planificarea infrastructurii urbane verzi și albastre

Sunt necesareabordăriparticipative în planificarea infrastructurii verzi urbane și în procesulde proiectare, punere în aplicare și evaluarea SNB. Colaborarea cu diferite părți interesate îmbunătățește transferul de cunoștințe între actori,în timp ceabordareapotențialelor bariere sociale sau instituționale este esențială pentru a spori acceptarea societală a acestor soluții și pentru a găsi cea mai bună opțiune care să țină seama de contextul sociopolitic local. În special autoritățile locale și regionale au un rol important și, prin urmare, estenecesarăo cooperare orizontală și verticală puternică,dar și legătura cu sectorul privat este importantă. 

Gestionarea peisajului urban este un proces complex supus unor agende contradictorii, cum ar fi locuințele, transportul, infrastructura comercială și economia. Infrastructura ecologică urbană necesită o planificare și o întreținere cuprinzătoare. Crearea unei rețele de spații verzi la nivelul întregului oraș, cu coridoare conectate, trebuie să fie cântărită și evaluată ca un tip-cheie de utilizare a terenurilor, împreună cu alte sectoare-cheie de utilizare a terenurilor. Interesele concurente și conflictuale în ceea ce privește utilizarea terenurilor, colaborarea slabă cu principalele părți interesate (de exemplu, proprietarii de terenuri, sectorul construcțiilor, investitorii) sau gândirea compartimentată în administrația orașului pot acționa ca factori limitativi puternici. Lipsa de cunoștințe privind beneficiile sau de experiență în ceea ce privește modul de punere în aplicare sau de concepere a SNB poate cauza atitudini negative în rândul practicienilor, al factorilor de decizie politică sau al cetățenilor. 

Contextullocal de mediu, social, cultural și instituțional are un impact major asupra succesului planificării UGI și a punerii în aplicare a NbS specifice. Prin urmare, au fost elaborate standarde și orientări bazate pe dovezi pentru orașe în vederea asigurării unei planificări și a unei guvernanțe eficace și participative a diferitelor SNG, de exemplu în cadrul mai multor proiecte finanțate de UE (de exemplu, GREEN SURGE,ThinkNature, Naturvation). În plus, abordările integratoare și favorabile incluziunii în materie de guvernanță, cum ar fi guvernanța „mozaic” (care combină micronivelul cetățeniei active cu macronivelul planificării urbane strategice, Buijs et al., 2019)sunt modalități bune de promovare a planificării, punerii în aplicare și întreținerii UGI bazate pe coeziune socială și colaborare.

Pierderea spațiilor verzi, degradarea ecosistemului natural, densificarea structurii orașelor și creșterea proporției solurilor pavate au un impact negativ asupra ciclului apei, a calității aerului, a temperaturii locale și reduc reziliența orașelor la schimbările climatice. Acestea au costuri economice mari pentru societate, iar ecologizarea orașelor (de exemplu, plantarea de copaci sau crearea de noi spații verzi), refacerea ecosistemelor degradate, alegerea unor practici de gestionare cu intensitate redusă în parcuri sau construirea de soluții locale bazate pe natură pot aduce economii directe semnificative pentru a controla scurgerile de apă sau inundațiile în comparație cu soluțiile tradiționale bazate pe inginerie. În plus, aceste acțiuni ecologice au, de asemenea, multe beneficii economice indirecte, de exemplu prin atragerea investitorilor și crearea de noi locuri de muncă pentru o varietate de sectoare.  Alte beneficii pot fi legate de creșterea economiei turismului. Disponibilitatea spațiilor verzi poate juca un rol semnificativ, caracterizând ceea ce pot oferi orașele (Terkenli,et a. 2020), reorientând alegerea către acestea, în special în destinațiile predispuse la stres termic (de exemplu, în vara mediteraneeană caldă).

Costul planificării UGI și al implementării NbS poate varia foarte mult în funcție de mulți factori interni, cum ar fi scara spațială, utilizarea tehnologiei în soluții, frecvența întreținerii și nevoia de reparații. De obicei, costurile de întreținere sunt cele mai scăzute în ecosistemele naturale, cum ar fi habitatele rămase (de exemplu, pădurile urbane sau zonele umede) sau ecosistemele seminaturale (de exemplu, înlocuirea pajiștilor cu pajiști). Costurile de înființare și de întreținere a anumitor tipuri de SNB sunt acoperite parțial sau integral de cetățeni (de exemplu, agricultura urbană), de ONG-uri (de exemplu, acțiuni de refacere a habitatelor degradate) sau de întreprinderi private (bazine cu apă pluvială pentru gestionarea scurgerilor de apă). Uniunea Europeană a depus mari eforturi pentru mobilizarea SNB în Europa, oferind sprijin financiar prin intermediul Pactului verde european, consolidând transferul de cunoștințe cu privire la cazurile de succes (de exemplu, Atlasul naturii urbane)și oferind platforme digitale publice pentru a încuraja colaborarea cu sectorul privat și public (Piațaorașelor inteligente). 

Spațiile verzi și NbS din orașe pot contribui la reducerea riscului de dezastre, la îmbunătățirea gestionării apei și la producerea de efecte locale de răcire pentru a face față mai bine temperaturilor ridicate și valurilor de căldură. Pe lângă soluționarea provocărilor specifice legate de mediu, infrastructura verde și cea albastră oferă beneficii conexe care depășesc scopul lor principal. De exemplu, parcurile și corpurile de apă pot spori frumusețea orașului, servind în același timp ca spații de agrement, promovând bunăstarea mentală și fizică (Nilssonși Johansson, 2021)

Alte beneficii conexe includ: sprijinirea biodiversității urbane, stocarea carbonului (atenuare), atenuarea poluării aerului, oferirea de spații pentru recreere, experiențe în natură și asigurarea unei stări de bine sociale, fizice și mentale sporite. SNB în zonele urbane pot contribui la mai multe obiective de dezvoltare durabilă (ODD) și, în special, la țintele privind orașele durabile (11). 

În multe state membre ale UE, infrastructura verde urbană și soluțiile bazate pe natură au fost deja sprijinite de legislația națională referitoare la amenajarea teritoriului, gestionarea apelor pluviale, protecția apelor de suprafață sau a biodiversității. S-au dezvoltat stimulente și plăți care încurajează punerea în aplicare a NbS și UGI în locul infrastructurii gri tradiționale. În plus, în zonarea locală pot fi utilizate instrumente specifice de planificare, cum ar fi factorul „zonă biotopică” (a se vedea, de exemplu, studiul de caz de la Berlin),pentru a impune ca o parte din suprafață să fie lăsată ca spațiu verde. Uniunea Europeană sprijină ferm conceptul de infrastructură verde și de soluții bazate pe natură în ceea ce privește consolidarea rezilienței la schimbările climatice, gestionarea durabilă a apei și bunăstarea oamenilor și a biodiversității în orașele europene. De exemplu, UGI și NbS sunt considerate concepte-cheie în: Strategia UE privind biodiversitatea pentru 2030 (2020), Strategia UE privind infrastructurile ecologice (2013) și Directiva-cadru a UE privind apa. În cele din urmă, Strategia UE din 2021 privind adaptarea la schimbările climatice subliniază importanța promovării soluțiilor bazate pe natură pentru adaptare, inclusiv prin extinderea acestora la nivel urban. 

Timpul depunere în aplicare variază în funcțiede scara spațială, de la câteva luni la câțiva ani. De exemplu, implementarea NbSla scară mică, cum ar fi perețiiverzi saubiofiltrelelocale, este un procesdestul de rapid,iar timpul real de construcție durează mai puțin de un an. Cu toate acestea, planificarea și proiectarea, obținerea permisiuniloroficiale, integrarea în alte procese de planificare și dezvoltare pot prelungi timpul de implementare. Planificarea și punerea în aplicare pe scară largă a spațiului verde (deexemplu,dezvoltarea unui parc multifuncțional) poate dura mai mulți ani. Implementarea tehnică a spațiilor verzi noi este, de asemenea, mai scurtă decât implementareaecologicăcompletă. Poate dura mai mulți ani înainte ca vegetația plantată în spații verzi sau într-o singură SNB, cum ar fi acoperișurile verzi,să își îndeplineascăpe deplin funcțiile ecosistemice (deexemplu,atenuarea schimbărilor climatice saucapacitatea dereținere a apei și a nutrienților). 

Durata deviațăpreconizată a infrastructurii verzi urbaneinterconectatear trebui să fie foarte lungă, mult mai lungă decât cea a clădirilor individuale sau ainfrastructuriiglobale. Vârsta unui singur spațiu verde poate varia de la câteva sute de ani (deexemplu, parcuri istorice) la câțiva ani (deexemplu, acoperișuri verzi). Durata de viațăaunui singur NbS poate varia, dar scopul este întreținerea pe termen lung.